" Mama mea este cea mai de preţ fiinţă de pe pământ. Toată lumea are câte o mamă care îi poartă de grijă, dar a mea este mai presus de toate.
Are ochii căprui ca ai unei căprioare şi preţioşi ca şi opalul. Faţa ei este fină ca şi catifeaua. Chiar când poartă ochelari, tot frumoasă este, ca şi o prinţesă. Când mă alintă cu mâna ei fină, mă simt de parcă aş fi un nou-născut. Se îmbracă în culori calde, deoarece aceste culori o bine dispun.
Chiar dacă lucrează la (.........) tot bună la suflet ca un înger este mama mea. Este foarte harnică. Nici de Ziua Femeii, când a avut liber nu a stat şi s-a odihnit, ci dimpotrivă, toata ziua a muncit.
Când am vreo problemă, vreo nelămurire, mă duc la mama şi ea îmi dă sfaturi. Nu am nici un secret faţă de cea care mi-a dat viaţă.
De fiecare dată când am greşit, ea nu m-a certat, ci m-a învăţat cum era mai bine şi mi-a explicat cu duioşie ce am greşit.
Nu pot să-i răsplătesc bunătatea, grija şi înţelegerea, dar cât timp voi trăi ei îi voi oferi toată dragostea pe care o am. Sunt mândră ca ea este MAMA MEA "
Andy - clasa a V-a











