Iubindu-te

Cand ma privesti printre ganduri
Marea se transforma in aur
Prin care plutesc sau trec de-a-inotul.
Ma aplec sa visez la umbra
valului tau fosnitoare
cand apari in fiecare secunda.

Ascult muzica cerului ca o gheara
pe sufletul meu tarat in afara.
Cu tine ma culc si ma trezesc
Morgana ispitei chemand si privesc.
Iti zaresc atunci chipul
pe-un servetel de hartie e stihul
De-un pescarus esuat ametesc,
alerg sau plutesc.

Pasarea

Mult prea indragostita de drumuri, isi ia pe aripi licoarea inimii tale ca sa-i mentina zborul si sa inteleaga ca dorul e tot ceea ce insoteste si inverzire.
Si iarta-ma daca iti spun cuvinte mai lungi decat mine. Lumina nu-i vinovata ca este.


Later edit:
Aveti dreptate, m-am grabit. Clipul n-are nicio legatura cu mesajul textului, de aceea am l-am scos.

Azi

Mai intai arata-mi
unde e Apusul.
Voi inchide ermetic
aceasta parte a lumii.
Astazi nu vreau ca soarele
sa coboare
sub orizont.
Aratatoarelor de la ceasuri
astazi
le interzic miscarea.
Pulsul
imi bate atat de
veridic
si de
acut,
incat timpul se retrage din
ceasuri,
si din calendare
clipe,
instituindu-se
in sange.

Priveste

Priveste
aceasta zi sperioasa si galbena
ca un boboc abia rasarit din gaoace.

Priveste
acest clestar ce nu cuteaza
sa se clinteasca.

Priveste
aceasta floare ce-si desface
inspaimantata de sine insasi
corola.

Priveste-le.

Niciodata nu te-ai vazut
de atat de aproape.

Din nou, dor de NICHITA

Soldatul si pasărea

"- Eşti trist astă-seară, ii spuse pasărea,
văd eu ca eşti trist...
- Nu, nu - răspunse soldatul.
- Şi totuşi pari trist, zise pasărea cea albă,
pari trist.
- Nu, nu sunt trist, răspunse soldatul,
nu, nu.
- Eşti trist astă-seară, văd eu,
ai ceva pe suflet - mai zise
pasărea albă.
- Nu, nu sunt trist - şi lasă-mă-n pace !
se răsti la ea soldatul.
Pasărea se desprinse de pe braţul lui
şi zbură fălfâind din aripile ei mari
şi albe, foarte albe.
- Unde-o fi plecat pasărea aia cuvântătoare ?
se trezi deodată soldatul, vorbind
singur. "

Trebuie să ai o sensibilitate patologică ca să poţi reacţiona ca un balon înţepat la întâlnirea cu vârful unui minuscul ac.
Deşi lovit, ar trebui să pleci pe propriile picioare ca să te poţi prăbuşi mai târziu când nu te vede nimeni. Însă de prea multe ori se produce o creştere a receptivităţii graţie căreia devii medium predispus sa te încarci cu emoţiile altora.

Neputinta

Priviti ce inerte atarna
maxilarele cainilor.
Priviti ce trandave atarna
degetele mainilor.

Nici un zgomot. Caii dorm, pravaliti langa iesle.
O neputinta peste lume apasa.
Nu-mi pot strange degetele-n pumn
ca sa-l trantesc apoi in masa.

Cu asemenea degete mi-e rusine
sa ma ating de paine. Nu pot clinti nici un fulg.
Cu ce-am sa-i smulg iubitului maracinele ?
Buruienile cu ce-am sa le smulg ?

Degete de mocirla, de asfalt topit,
de terci.
Tot ce poti face cu ele e sa mazgalesti niste versuri
si apoi sa le stergi.

Joc de umbre

Pe creste se intind domoale-n sus
Se-nlantuie-n vartej rotit de-o piaza,
Sfielnic fug ori trag in sens opus
Suspina greu ori obstinat cedeaza...

De-a lung de tarm molatice-adieri
Prin firul cetii lente-si cern cununa
Perechi de umbre colt obscur oferi
Pana-nspre zori se contopesc intruna.

In search of inner beauty

foto

Din naivitate ne emotionam foarte tare ? Viziunea noastra occidentala este obsedata de emotii negative care au fost analizate la un moment dat. Din cinci emotii "fundamentale" : dezgust, teama, manie, tristete si multumire nu exista decat una pozitiva. Emotiile negative par sa strige: "gandeste-te la tine mai intai", in schimb inspiratia pe care o resimti in fata marinimiei unei persoane pe care o admiri sau in fata imensitatii unui peisaj sau armoniei unei gradini induce miscarea inversa. Ea te opreste, de asemenea, pentru a te scoate din gandurile obisnuite. Iti deschide mintea si inima catre noi moduri de a fi si de a primi ceea ce lumea are de oferit si catre ceea ce iti doresti tu sa-i aduci. Asadar nu uitati, hormonul dragostei (ocitocina - hormon secretat de creier cand acesta este stimulat de emotii bune) iti aminteste ca prin legatura ta cu ceilalti gasesti ceea ce e mai frumos in tine.

Nu ploua

Nu, nu ploua peste inima mea ci doar imi canta-n stropi fiinta. Caci din neantul virtual primesc in dar margele tandre, de care nici un pic n-aveam habar. Si se urneste iute valul iar pe Delfin il zbenguie din nou Oceanul.
Multam !

Ia auziti-o pe asta ce bine suna: "nu poti cladi castele din nisip uscat..."

Se indeparteaza plutind teiul meu

Ramuros, ramuros tot crestea teiul meu,
Ploi de miere din slavi adastau peste el.

Sa-mi fi fost acea zi, sa-mi fi fost tare greu,
Sa-mi fi fost fara griji acea zi, ori altfel ?

Trasnetu-l despica, trasnetul il izbi,
Tunetu-i palmui ziua-ntreaga.

Incarcat tot de flori si de-albine zglobii
Teiul meu s-a surpat in valtoarea cea neagra...

De departe ca-n vis lunecau rand pe rand
Langa mine manati mari busteni lunecara,

Si-n devale ma duc firul apei urmand
Nemaistiind daca e dimineata sau seara,

Se tot duce plutind, s-a tot dus teiul meu
Leganat ca o nava...

si un pic de nostalgie la "pachet"

Debut

Nu exista repetitii,
nici curente nici generale,
debutam direct in premiera
si direct in rolul principal,

N-avem timp, n-avem timp
de indicatii regizorale,
nici de soapte din cusca sufleorului
n-avem nici cand ne uita la public
sa vedem daca rade sau plange.

N-avem timp, n-avem timp !

Jucam invariabil, in rolul principal,
numai decorul se mai schimba cateodata
albul iernilor,
toamna topita in galben, exploziile
primavaratice,
invazia verde a verii.

Reflector ne e soarele,
stelele sunt luminile rampei.

Iubeste ! Bate-te ! Si razi mai tare !
Acesta este unicul debut !

Cortina se ridica. Mai ai trac ?


Va las cu Anastasia ;)

Flori si ochii nostri

Da,
poemul florilor cunoaste o culme atunci cand ridica stindardul celor mai rafinate culori.
Devenisem patimasa si am inceput sa rup flori si sa le duc in camera gandurilor mele.
Pana intr-o zi cand am intins mana spre o steluta albastrea. Erau o multime, o galaxie de lumini albastre. Dar in geamul casei a aparut ca din adancul apei un oval cu ochii mari, mirati. Mana mea s-a oprit nehotarata, pana cand pe ovalul fin a aparut un zambet, fluid, adiat. Am zambit si eu. Aveau aceeasi culoare ochii nostri.

Daruieste-mi

Fa asta pentru mine,
stinge
tipatul lumii.

Discursul sforaitor,
strada asurzitoare
pune-le sa emita pe frecventa
soaptei.

Imprima pentru mine
conversatia stelelor.
Vreau sa inteleg ce-si soptesc;
ele nu tipa nicicand
sunt mari
fara tipat.

Daruieste-mi
un cuvant uitat si tandru,
atat de tandru si atat de uitat
cum e glasul ultimei frunze ce mai intarzie
pe ram, in decembrie.

Am scris-o hat-hat...dar o dedic acum unui suflet ales.

Salut din inima revenirea pe scena a lui Cristi Minculescu. Stiam eu ca va fi bine !
Mi-am permis sa-mi amintesc si sa evoc in sufletul meu amintirea zilelor din '88-'89 in care stateam turceste pe-un covor si ne eram frati si prieteni.
Bine ai revenit suflet genial !
Rodica, iubita sotie.

Minunate si iubite raze vesnice, cuvintele-s putine atunci cand iubirea noastra spre voi e in prea-plin ! Sa ne traiti pentru ca va iubim !

Ruga matinala

Fie-ti
urcusul preasfant,
soare,
ce urci cu tarie,
pururi
realcatuindu-ma
dupa inalta
voia ta.

Infasa-ma
intr-o manusa.

De dincolo de fereastra
un tanar arbore
intinde
mana.

Copilul a vazut in somn
o jucarie
nemaivazuta.

Fie
sa aiba parte de o manusa
calda
si nedespartitoaredemana.

Unghiile despartirilor sunt
atroce
sa ne punem
manusa.

Dezmierdarile
ne prefac implacabil in calai
sa ne punem
manusa.

Pustii isi masoara puterile,
incaierarea
pluteste in aer
sa ne punem
manusa.

Pamantul
tremura din te miri ce
ca mana unui
betiv.

Sa ne punem
manusa.

Altminteri va trebui sa ne punem
camasa de forta,
o, soare,
ce urci,
preasfant
cu tarie.

Azi

Azi mi s-a spus prin vocea prietenei pe care-o stiu de treizeci de ani: "Oare o sa-ti pot multumi vreodata in viata asta ? "
Sigur ca atunci, demult, gasculitele de noi nu intelegeau ideea de continuu.
Insa as spune azi cum ca nimic si nimeni nu se inalta decat din locul in care ingerii vor si se lasa usor sa urce si s-adulmece sublimul.

Zi sonora

Ori poate ca vreun ostrov strans in corset liane,
Ori poate-un tarm ce-aprinde pe zari verzui lumine -
Nu stiu nici cand, nici unde, ivirea zilei stranii
ca o furnica iute, se va grabi-spre mine.

Eu stiu ca ziua aceea va fi o zi sonora,
Sonora noaptea aceea sosita-n cinstea vietii
E greu sa te intampin cand spatiul ma devora,
ma-ncumet sa-ti tai partii deszapezind nametii.


PS. Imi plac tipii astia de n-am cuvinte destule :) De aceea, celor iubitori de rock, desfatare

Si totusi, unii mor

...iar ceilalti, continua dansul..

Cine moare

"Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi..."

Pablo Neruda

Multumesc, Flavius

Cum se pastreaza apropierea

Usor, fara durere, intocmai ca Pamantul

Intoarce-te dinspre lumina

si porneste singur spre mare.

Umbla de parca n-ai exista,

de parca n-ai avea nici ganduri,

nici respiratie nici priviri;

Inainteaza pe plaja cu vantul in piept

respira adanc - pe gura, prin ochi.

Imbraca-te in spatiu

si nu mai intinde ca odinioara pe palma

valul sfasiat de furtuna,

azvarlit spre ceruri si apoi coborat milostiv pe pamant.

Calca pe propriile tale rasfrangeri fluide.

Dantela algelor,

stelele confuze ale meduzelor,

linistea imbibata cu sare,

devenind treptat densa ca albastrul amurgului...

Singur, singur ca un pescarus,

masoara-ti singuratatea cu departare,

umbla cu vantul in piept

asa cum ti-am spus,

si apoi deodata, curat si liber, usor

intocmai ca Pamantul,

intoarce-te in imbratisarea privirilor tale.

(reedit)

Comunicare

Atunci cand il critici simte o durere, dar are ocazia sa invete ca se poate discuta despre un subiect cu seninatate chiar avand pareri diferite dar neincetand a aprecia discutia si pe cei implicati.

Nimeni n-ar vrea sa-si vada universul zdruncinat.

Fiindca simte ca e nou si original nu crede mai nimic din ceea ce il asiguri ca stii. Daca ar crede, s-ar simti schematizat sau incadrat in tipare. Ori el descopra de fapt ca este unic si pretios. Intimitatea lui are nevoie de respect si atunci cand o simte amenintata se va intoarce cu placere spre o terta persoana care i-ar putea da reculul necesar formarii unei opinii. In mod paradoxal dificultatile de comunicare sunt de fapt subtile semne de iubire traite de Adolescentul de ieri si de azi si orice raport de seducere este intr-un fel un raport de forta care implica neputinta de a gasi o pozitie intermediara. "Nu vreau sa par carcotas...dar din punctul meu de vedere ma deranjeaza ca ma contrazici, pentru ca... "
Si totul ramane o chestiune de nuanta !

Cu gust de Olimp si drag de Paler

" Dar numai dupa ce coboram din Olimp avem amintiri. Cat timp ne-am aflat in el n-a contat decat clipa. Timpul e unul dintre ultimele cuvinte pe care le-am invatat, ca sa numim cu el tocmai regretul, iar melancolia am descoperit-o cand ne-am uitat in urma. Muntele fermecat si nemuritor al copilariei isi ridica nimbul stralucitor si pur tot mai departe. Acolo am fost asemenea zeilor, nemuritori, avand si defectele lor, indiferenta fata de greseli si indiferenta fata de timp. Nici nu banuiam ca sfinxul exista si asteapta sa-l intalnim. (...) Sau Olimpul e o nascocire a privirii intoarse inapoi. Inainte de a-i invidia pe zei am dorit sa ne epuizam pasiunile. Am intors capul numai cand am descoperit cum fuge timpul. Zeii nu sunt decat protestul impotriva mortii noastre umane. Trebuie sa recunoastem in ei o forma de egoism si de amanare" Octavian Paler/Mitologii subiective

Bucuroasa de sublimele experiente ale calatoriei lui Calin pe muntele Olimp, am recitit si recitez viziunea despre Iubire, Detasarea de ambitiile meschine, Viata in aer liber si Creatia - cele patru conditii ale fericirii, avand nostalgia si regretul pentru neputinta de a fi privit inainte mai mult decat inapoi.

Mesaje gresite

"Nu apartine" este o injunctie transmisa de parintii care nu tin cont de abilitatile, aptitudinile si interesele copilului iar acesta, pe cale de consecinta, va simti ca nu apartine niciunui grup, clase, popor si nu va putea avea un partener stabil. Va fi perceput din nefericire ca fiind un singuratic si nesociabil iar parintele il va eticheta ca fiind "timid", "dificil", "tapul ispasitor al familiei" sau...mai grav, i se va spune mereu ca este special.
Copilul poate accepta injunctia asa cum este, o poate modifica ingenios pentru a atenua impactul sau o poate refuza.
Sa revenim cateva clipe la copilul din noi si sa-l mangaiem usor pe frunte promitandu-i ca ii vom reda dreptul la apartenenta :)

Dans dupa ploaie

sursa foto

Si mi-a venit sa ma descalt un gand,
Cu talpa goala-n ierbi urmand suvoiul
Si destele-n tarana sa-mi afund
Ca radacini subtiri precum trifoiul,

S-absorb in mine sat divin din jos,
Sa-mi reinvie forta mea curata,
Pamantu-acesta sterp si noduros
Privindu-l cu tandretea de-alta data.

Adiere

Cararea cerbilor imi e carare,
Stog de trifoi ti-e inima.
Dar cine-mi spune mie, oare
Ce nume poarta lunca ta.

Felia de piatra cu-ochi reci
In crangul selvei se ascunde
Danseaza grindina cand treci
Ferindu-si gleznele rotunde.

E mult lastarul albastrui
Care-ti cunoaste dragul nume
Un tunet suna-n struna lui
De tine pomenind, anume.

Cantec

Tu, vino-aprinsa-n razele nocturne
Tu, vino-asterne-mi valul tau de lapte,
Tu, vino si canta-mi stralucita noapte.

Tu, noptii mele viata-i poruncesti
Si diminetii mele sa rasune,
Pe cantecu-mi pui palmele-ti ceresti
Si cantul implini-se-va, minune !

Cuvintele mele

Cuvinte-n suflet dormiteze-mi mie,
A tihnei clipa sanctuar sa-mi fie!
Inainte sa ne ceara lumea cantul,
Ca vinul fermenteze-ntai cuvantul
Spre-a dobandi buchetul si avantul.

Cuvintele mai coaca-se drept mere,
Deprindeti, prindeti totul in tacere
De mult s-au spus atat de multe
Trudita-i mintea oarba-n sfere oculte
Sub praf eretic nemaivrand s-asculte.

Cuvintele-ncolteasca-mi drept seminte,
Nu cantitati imi sunt spre trebuinte
Doar o pereche de cuvinte-s bune,
Al bucurie clopot, de minune
Sa-nceapa-n gravul suflet sa-mi rasune.

Nu ma incatusa

Nu ma incatusa in inel,
marea vine noaptea dupa el.
valurile sure la va mana pe urmele mele
sufletul sa-mi rascoleasca cu ele

imi va cere o jumatate din inima mea,
aceea care in chilimbar marea o asculta,
aceea care s-o inlantuie nu-i putere,
aceea care, intemnitata piere.

Nu ma incatusa in inel,
glasul pinilor salasluieste in el
tivesc pescarusii iar libelulele isi ascut zbarnaitul,
siniliile libelule ca antracitul
vor chema amaraciunea rasinei si-a apei, oricum
pe mine nu ma vor abate din drum.

aceea va fi cealalta, a doua jumatate din noi
careia ii e sortit sa fie luata inapoi.

Nu ma incatusa in inel,
marea vine dupa ursitul ei tel,
prin varfuri de pini vantul isi mantuie zelul,
imi va ramane numai inelul.

Iti va ramane numai inelul.

Si barbatii plang cateodata

Ati observat ca barbatii au inceput sa planga din ce in ce mai des ? Au inceput sa-si accepte sensibilitatea si sa-si exploreze emotiile invatand sa le exprime. Daca plange la inceputul relatiei nu-ti ofera incredere in ceea ce priveste viitorul, dar daca se intampla dupa ce va stiti de mult si l-ai perceput ca pe un om puternic, lacrimile lui te tulbura. Asadar (Asa Dar) e o slabiciune cu moderatie iar plansul exprima cultura nu numai natura. Plansul traduce o anumita traditie culturala, mai degraba decat o chestiune de imbold interior prin care barbatii se diferentiaza de femei. Daca o femeie poate plange cu mai multa usurinta in public, pentru un barbat este dificil tocmai din cauza considerentelor culturale si temerii de a nu fi judecat. Barbatul, chiar daca indrazneste sa spuna ca este o persoana emotiva, are nevoie de ceva mai mult pentru a plange fiindca i s-a explicat in copilarie : "un barbat nu plange".