Disonanţa cognitivă

Oamenii au fost mereu interesati de influenta convingerilor asupra motivatiei umane si in special de ceea ce se intampla cu motivele noastre atunci cand o convingere foarte puternica este, in mod evident, contrazisa de evenimente. In urma cu aproximativ jumatate de secol a fost studiat un grup care apartinea unui cult cvasireligios din L.A. care credea orbeste in ideea ca lumea avea sa dispara la o anumita data. Acesti oameni si-au vandut bunurile la data stabilita si s-au adunat cu totii pe un varf de deal, in afara orasului, pentru a-si petrece noaptea in rugaciune, in timp ce asteptau sfarsitul lumii.

Cum lumea nu s-a sfarsit conform programului, cei care au studiat grupul au incercat sa afle daca acest lucru le-a afectat convingerile.

Interesant, in ciuda contradictiei evidente intre experientele lor si evenimentele concrete, membrii grupului nu si-au modificat convingerile - evident, nu au admis faptul ca au gresit. In schimb a avut loc o modificare usoara a convingerilor, care i-a facut sa pretinda ca actiunile lor au fost cele care au salvat lumea.

Acest fenomen este numit disonanta cognitiva iar el motiveaza actiunea umana sau convingerile, in parte datorita faptului ca nu ne simtim bine daca parerile noastre se contrazic intre ele. Oamenii incearca sa gaseasca o metoda de echilibrare a lor, astfel incat sa nu se mai contrazica.

Cand va veti simti dezamagit de cineva care, pur si simplu, nu vrea sa dea piept cu realitatea, merita sa va intrebati daca, in cazul in care ar face-o, acest lucru i-ar produce o disonanta cognitiva.

Navigand

Desi traim stari afective vii si puternice, incercam si reusim de cele mai multe ori sa transmitem in exterior doar liniste.

In unele cazuri starile emotionale devin stimuli pentru faptele noastre si sporesc puterea atunci cand "de bucurie, omul este in stare sa rastoarne muntii" si in acest gen de stare activa, omului ii este greu sa taca. Alteori, avem o atitudine contemplativa sau defensiva atunci cand de frica "ni se taie picioarele" .

Insa de foarte multe ori, omul se inchide in sine atunci cand traieste un sentiment puternic si ceea ce decurge din asta imbraca un aspect frumos dar steril.

In miezul unui sens

Ori de cate ori traversam momente de viata dificile, atunci cand suferim pierderea cuiva sau suntem furiosi din varii motive, cand suntem disperati sau deprimati, atunci cand uram sau avem parte de un alt gen de traire negativa, ar trebui sa facem tot ce ne sta in putere pentru a iesi cat mai repede din starea respectiva.

Nu prin a o inhiba sau a nu o recunoaste ca fiind prezenta in interiorul nostru ori prin a ne preface ca nu exista; avem nevoie sa ne recunoastem negativitatea si s-o constientizam ca atare.

"Fericiti cei ce plang, caci a lor este imparatia cerurilor"!

Solutia se afla in propria minte iar alegerea cea mai buna ar fi sa ne vindecam de seductia de a suferi sau a fi furiosi in favoarea conectarii la fericire si la starea de bine si alegand renuntarea la conditionarile egocentrice capatate mai mult sau mai putin conditionat.

In miezul unui sens nu se pierde si nu se rataceste nimeni !

Caci a nu fi singur inseamna...

"Caci a nu fi singur inseamna, poate, a sti sa te daruiesti. A sti sa renunti la trufia de a te considera cel mai important adevar al lumii. Rostul singuratatii e sa ne pregateasca pentru aceasta iubire, s-o visam si sa ajungem la ea prin puterile noastre si in cunostinta de cauza, cunoscand ce vrem sa negam. Turnul de fildes e o inventie a culturii, dar tot cultura are datoria sa-l surpe dupa ce a privit lumea prin el. Altfel, cultura, in loc sa uneasca oamenii, i-ar separa. Si nu asta e misiunea ei. Dimpotriva, datoria ei sa schimbe chiar singuratatea in valoare. Sa ne dea incredere ca putem lupta impotriva singuratatii fara sa palavragim despre slabiciunile ei si fara sa trecem de partea celor care confunda adevarul cu zgomotul"

Octavian Paler/ Scrisori imaginare

Iubirea este o energie coplesitoare, asa cum toti oamenii stiu din experientele de viata personale. Cei ce au experimentat insa iubirea neconditionata stiu ca "a fi coplesit" este doar o descriere de suprafata a unei trairi de nedescris.
Iubirea neconditionata devine o putere care cuprinde si aprinde intreaga fiinta, aducand-o adesea in stari de bucurie, extaz si frumusete fantastica. Oamenii care traiesc odata aceasta stare nu mai pot fi multumiti in vietile lor cu mai putin decat atat. Ei inteleg ca exista in interiorul fiintei o putere profund iubitoare, toleranta, infinit fericita si plina de inocenta, care sterge complet orice gand in momentul aparitiei sale. Numai traind-o avem acces la intelegerea ei. Pana atunci, experimentam iubirea asa cum "poate" constiinta proprie in orice moment. Iar constiinta noastra este conditionata de istoria psihologica inregistrata in trecut, de credintele, perceptiile si intelegerile sau neintelegerile din trecut.

Ceremonial de nunta

Mirele s-a imbracat in straie de lumina si se lasa purtat de adierile zefirului, pe aripile fluturilor, de albinele de aur. Este intampinat de o garda de onoare, in catifea albastra sau roz, aurie sau alba, stransa in jurul amforei cu brate. Mirele soarbe nectar din amfore, nectarul dragostei fara uitare si un dor nestins se naste in firavul petitor. Parfumul aduce visul in mintea de berbant.

Nici mari, nici munti, ape si paduri nu-l mai opresc. Un curaj de zmeu il indeamna pe drumuri nestiute de nimeni, dar fara de ales, fara ingaduire. Dar nu e singurul. Sunt multi veniti si toti sunt primiti cu aceeasi cinste, cu nectar si mireasma, cu onor de garda. Dintre toti, numai unul va fi cel ales, va fi mirele adevarat. In urma lui rivalii vor pieri pe drumul dragostei presarat de trupurile lor fara viata. O drama in fiecare floare.

Mireasa-i ascunsa intr-o padure deasa, intr-un castel fara usi si fara ferestre. Asteapta clipe lungi pana cand cel ales va lovi cu bratul voinic si va sfarama zidurile castelului.

Iubirea lor e daruire, sacrificiu, uitare de sine. Se strang cu putere de mistuire si in focul dragostei fiinta lor se stinge. Se naste alta, cu alt duh, cu inceput de viata. Se naste o copila fermecata care va dormi somn lung, pana va cadea odata pe pamantul reavan, dusa pe aripile vantului. Iar cand somnul se va ridica de pe gene, frumoasa adormita va pasi cu picior subtire intr-o lume a vietii sau a mortii. Va fi iar nunta, cu garda de onoare, cu miresme, feti frumosi in haine de aur, fluturi berbanti pe aripile zefirului.

Fly

Unul din cei mai inteligenti oameni ai secolului XX, Aldous Huxley, a fost foarte impresionat cand s-a descoperit LSD-ul si a trait cu iluzia ca prin LSD se pot obtine aceleasi experiente spirituale pe care le-a avut Gautam Buddha, spre exemplu. Cu gandul la somras-ul din Vede, a scris Rai si Iad in care spunea ca stiinta va crea pe cale sintetica, in viitor, drogul suprem al carui nume va fi soma.

Inca de pe vremea Rig-Vedei din India, sannyasimii hindusi iau tot felul de droguri in scopul experimentarii trairilor zeilor imaginari. Ei beau intruna licori, insa vine si timpul in care vor deveni imuni. Atunci incep sa experimenteze trairi mult mai intense fizic si se lasa muscati de serpi cobra...
Nu e o coincidenta faptul ca foarte multi tineri din Occident sunt interesati de a gasi o cale prin care sa experimenteze ceea ce transcede lumea obisnuita de care s-au saturat. In majoritatea ashramurilor din Orient vor gasi tehnici care sa le stimuleze imaginatia - tipuri subtile de droguri.

Se poate crea o realitate prin droguri, insa acea realitate va dura cateva ore. Drogurile nu vor indeplini dorintele nimanui. Oricat de dulce ar fi visul acela, nu e decat o falsa realitate.

Implinirea ravnita si meritata o primim prin abundenta iubirii, adevarului si pacii interioare. Nu mai ai nevoie sa creezi o alta realitate, pentru ca incepi sa percepi realitatea insasi.

Ruga

Fie-ti urcusul preasfant,
Soare,
ce urci cu tarie, pururi
realcatuindu-ma
dupa inalta voia ta.
Infasa-ma
intr-o manusa.

De dincolo de fereastra
un tanar arbore
intinde mana.

Copilul a vazut in somn
o jucarie nemaivazuta.
Fie-i sa aiba parte
de o manusa calda
si ne-despartitoare-de-mana.

Gând

Cate necunoscute am despicat, pentru a fi in aces loc...
Please, don't forget !

Cum se pastreaza apropierea ?

Cum se pastreaza apropierea ?

Usor, fara durere, intocmai ca Pamantul
Intoarce-te dinspre lumina
si porneste singur spre mare.
Umbla de parca n-ai exista,
de parca n-ai avea nici ganduri,
nici respiratie nici priviri;
Inainteaza pe plaja cu vantul in piept
respira adanc - pe gura, prin ochi.
Imbraca-te in spatiu
si nu mai intinde ca odinioara pe palma
valul sfasiat de furtuna,
azvarlit spre ceruri si apoi coborat milostiv pe pamant.
Calca pe propriile tale rasfrangeri fluide.
Dantela algelor,
stelele confuze ale meduzelor,
linistea imbibata cu sare,
devenind treptat densa ca albastrul amurgului...
Singur, singur ca un pescarus,
masoara-ti singuratatea cu departare,
umbla cu vantul in piept
asa cum ti-am spus,
si apoi deodata, curat si liber, usor
intocmai ca Pamantul,
intoarce-te in imbratisarea privirilor tale.

Sonerii care nu sună

"Nu-mi plac oamenii care seamana soneriilor care nu suna. Le vorbesti si nu te aud. Vorbesti in gol. "

Convorbiri cu Octavian Paler/ Daniel Cristea-Enache

Inteligenta subtila

"Tatal le povestea fiilor sai, dupa cina, istoria familiei lor.

- Strabunicul meu a luptat in razboiul impotriva Rozelor, unchiul meu a luptat in razboiul impotriva Kaiserului, bunicul meu a luptat in razboiul din Spania impotriva republicanilor, iar tatal meu a luptat in al doilea razboi mondial impotriva nemtilor.

La care, cel mai mic dintre fii a replicat:

- Ce are familia asta ? Nu se poate intelege cu nimeni ?"

Sa traiesti tinand seama de altii inseamna sa traiesti o viata de imitatie.

Intelepciunea inseamna a trai in lumina propriei constiinte, iar prostia inseamna a-i urma pe altii. Multi dintre noi nu admit sa greseasca, dar cel care nu greseste nu se dezvolta. Sistemul educational se invarte in jurul valorilor ce tin de memorie si nu de inteligenta.
Copilul e o tablita curata iar inocenta lui da savoare inteligentei.

Reedit

Te-am cules din adanc de fantana
si te-am adus acasa pe drum ocolit,
cu atata grija de a nu te pierde
incat dupa cativa pasi am infrunzit.
Te-am amestecat in aluatul cuminte
si te-am framantat indelung fermecata,
incat, nepazita, propria-mi umbra
s-a strecurat in aluat.
Apoi te-am asezat usor pe vatra
si te-am copt din amiaza in amurg
tot furand cu ochii, de departe
din trupul tau cate-un coltuc.

In lumina noptii

Noaptea m-a ascuns in intuneric pana a rasarit Luna poleita cu vedenii de argint. O singuratate inerta, stapana suverana peste cer si pamant.

Oare cum o fi fost la inceptul lumii?

Exista atunci frumosul grandios, frumosul pur fara gesticulatie afectate in suvoi de cascade?

Care era masura gesturilor ? Caror legi se supunea universul de sensuri adanci cand puterea si taria erau singurele sanse ale vietii?

Experientele proprii nu te determina sa intelegi ca fiecare secunda inseamna o alegere ?

Unii nu-si mai bat capul cu raspunsuri; au renuntat de mult fiindca fac parte dintr-o lume fara spatiu si timp. Altii insa, sunt siliti sa reflecteze.

Rabdarea implinirilor

Pe un pamant roditor a cazut o samanta. Marunta fiinta ca intr-o carcasa de fier, paraseste adapostul si iese in lume. Materie si energie, haotic raspandite in lume se strang in firava fiinta si se imbina, se nasc in forme noi, in constructii ingenioase, dupa legile cristalelor scumpe, dar vii, in miscare. E o sete de innoire ce tine loc de nastere si pana la moarte, pe o linie ascendenta in suis neintrerupt.
Firava fiinta se inalta, creste, invinge frigul iernii, iar in primavara va porni la cucerirea spatiului. Dintr-o samanta se naste un copac puternic pe care vantul nu-l mai apleaca, ci se astampara in frunzele-i jucause.

Trebuie sa intelegem ingeniozitatea de a cuceri spatiul intr-o formula noua: rabdarea implinirilor.

Simboluri

Se intampla ca dintr-un semn doar, dintr-un simbol sau mesaj sa construim o lume intreaga. In aceasta tentativa, imaginatia are aripile intinse intr-un zbor planat, disciplinat de logica, de legile posibilului; se fereste de absurd, de caricaturizare, de monstri.

Alteori nu vrem decat un gest simplu, spontan, pentru simturile noastre cele mai primitive: un zambet cald, sincer, o strangere de mana, vorbe cu zvon de izvoare, un parfum discret cu iz de primavara.

Asa gandesc in zile cenusii de iarna.

Soaptele timpului

Au fost vremuri cand oamenii se inchinau la stele, la soare, stanci, copaci, cand duhurile erau in jurul lor, le auzeau, le vedeau, le inchipuiau – oamenii copii. Dar prietenia pentru locurile unde am trait in vacante, acolo unde soarele ne mangaia cu patima, un piept de stanca in inima padurii, sub care ne-am jucat de-a juramantul, n-au ramas din vremea aceea ?
Omul isi alunga singuratatea imprietenindu-se cu fiintele cuvantatoare si fara de cuvant, cu apele si salciile plangatoare, cu luncile verzi si crangurile rare.
Odata am legat prietenie cu un mar salbatic.
Era undeva pe buza unei coame de deal. Noi rascoleam pamantul pana aproape sus, dar acolo lasam sa creasca in voie iarba, iar de mar n-aveam nicio grija.
Intr-o seara ne odihneam de alergatura sub streasina din tinda.
Dincolo de parau se oglindea o apa limpede si sfioasa.
Marginea de sus a dealului, trasa pe cer ca o tivitura, avea un loc de gres – silueta marului. N-as fi vazut-o nici atunci mai mult, dar soarele se inclina spre apus in arc, deasupra marului. Dintr-un bolid incandescent, se metamorfoza incet, intr-un rubin urias, cu miezul topit. Aninat pana la urma in crengile marului, parea ca se ascunde cu un ochi spion. Coroana cuprinsa in lumina trandafirie se transforma intr-o figura cabalistica, asemeni celor de pe tavanul palatelor din povestile orientale.
Pace peste oameni, pe cranguri si sus pe cer unde flamura noptii ii subtia tot mai mult geana de lumina de pe creasta. Marul – singuraticul meu prieten, forma o silueta de linii cu marginile aurore.
Cand a inflorit, marul salbatic a imbracat o haina de mireasa pentru un mire nestiut, firav, necopt la minte – tanarul April.
Primavara ma cuprindea cu inaltari pana la vis atunci cand parfumul lui se transforma in aripi de fluture. O mangaiere dulce, atunci cand oboseala lasa locul unei tihne cu margini de visare si inchipuire, in care apusul de soare devenea vestire de dincolo de realitate.
Prietenul meu singuratic e si acum, acolo, inauntrul inimii mele.

Si restul e iubire. Nimic prea mult.

Vis

De ce cautam in jurul nostru, dar si in sufletul nostru perfectiunea, sublimul ? Este in natura noastra visul lui Icarus?

Sa nu uitam ca viziunea sublimului este inspirata, e proiectata chiar de lucrurile de toate zilele, ca este in esenta ascunsa in acestea si sublimul este posibil numai in comparatie cu ele.

Natura este o "mestera" in aceasta arta a comparatiei. Dar in natura, sublimul nu este decat o extrema, o exceptie ce nu poate fi regula. E ca un mester, care cuprins de har maiestreste acelasi lucru intr-o forma neasemuita.

Pe drumul meu treceam zilnic printr-un colt de parc, la incrucisarea a doua strazi. A ramas un spatiu mic, pe care cineva, un om de suflet, s-a gandit sa-l impodobeasca cu arbori si iarba verde, ca un simbol al naturii pe care noi am alungat-o cu inconstienta din viata cotidiana.
Traia aici un palc de mesteceni si in mijlocul lor un brad argintiu. Contrastul dintre coaja alba a mesteacanului, frunzele sale marunte, mereu agitate si roba argintie cu frunzele incremenite ale bradului se armonizau. Popasul meu la acest colt de rai se intampla in mod firesc. Ma fascina frumusetea vizionara a bradului argintiu, ca aparitiile din visurile copilariei, cand merele sunt de aur, frunzele de argint, fluierul e fermecat.

De fiecare data descopeream la bradul argintiu o noua infatisare, data de anotimp si de soare. Dimineata argintiul stralucea aprins. Seara era o bruma albastrie. Cand venea iarna, se lasa acoperit de zapada si argintiul brumariu primea o nuanta mai grava. Dar oricand pastra o demnitate de strajer in haine de sarbatoare, de garda la poarta zeilor.
O raritate in natura vie, o frumusete de elita!

...intr-o zi, au venit niste sapatori cu cazmale.Au tras o sfoara pe langa trunchiul bradului si au inceput sa sape incet, cu spor.

Alarmata de ce s-ar putea intampla, am intrebat, am rugat, am implorat:

"- Cine-i cu porunca?

- Acolo-i mesterul."

Un om in haina de piele, cu cizme de cauciuc, mi-a aratat cu degetul un plan mototolit.

"- Dar nu s-ar putea sapa mai incolo, sa lasam bradul ?!

- Stiu eu ? S-a gandit o vreme si dupa un oftat a spus: Asa-i planul."

Am cautat argumente noi si i-am spus:

"-Dar nu vezi cat e de frumos?"

A privit bradul argintiu, parca pentru prima oara. O creatura inalta, semeata, incremenita in tinuta de gala! O povara grea, din zale de argint.

Am incercat un ultim argument.

"- Dar, stiti cati ani i-au trebuit sa creasca atat de mare si frumos ? ...un secol."

Insa taietorii au doborat bradul argintiu in cinci minute. Zalele s-au imprastiat. Cativa trecatori au luat ramuri sa le puna in glastre.

M-am trezit din vis si mi-am spus: "intr-un peisaj nu e important ceea ce gasesti ci ceea ce cauti"