Uneori...

" De cate fleacuri a depins viata mea ?
Uneori, ma intreb daca destinul nu se exprima prin fleacuri.
E forma lui de perversiune.Cam asa as vorbi daca as fi dispus sa dau vina pe fleacuri si sa persiflez destinul care a colaborat.(...) Si exista o limita a rezistentei in fiecare. Cand e atinsa, nu mai ai pofta sa te justifici. Dureri de cap, proasta dispozitie, ghinion, fleacuri. Nu. Destinul e un sac de antrenament; m-ar lasa si pe mine in marea lui nepasare sa-l insult, dand vina pe el si pe fleacuri, dar nu vreau sa profit de asta. Prefer sa spun ca eu insumi am transformat fleacurile in catastrofa, din vanitate. Intr-o existenta ca aceea pe care o duceam trebuie sa te adaptezi mereu; sa stii pe cine sa saluti tu si pe cine sa lasi sa te salute el, sa stii cui sa spui "tu" si cui sa-i spui "dumneavoastra", sa stii cand sa inchizi ochii la o injurie si cand sa te revolti din nimic."

Octavian Paler/ Un om norocos

Poti fi

Poti fi la volan, si totusi, nu tu sa conduci masina. Sunt multi cei care stau pe bancheta din spate: parintii, bunicii, preotul, politicianul, patronul, sfantul. Toti incearca sa te sfatuiasca: "Fa asta, nu face aia!. Mergi pe acest drum! Nu o lua pe acolo!" Ei te fac sa innebunesti, dar tie ti s-a spus sa ii asculti. Daca nu ii asculti asta creeaza in tine teama ca ceva nu este bine - cum poti tu sa ai dreptate cand atat de multi oameni te sfatuiesc sa faci altceva ? Si ei te sfatuiesc intotdeauna pentru binele tau. Cum poti tu singur sa ai dreptate cand toata lumea iti spune "Fa asta!". Desigur, in mintea noastra se creeaza impresia ca ei au dreptate.

Ai fi vrut sa devii pictor, dar parintii au spus :NU, pentru ca pictura nu-ti va oferi satisfactii materiale sau suficient respect in societate. Asa ca ai devenit magistrat, dar nu esti deloc fericit. Adanc in sufletul tau, tu tot mai doresti sa pictezi. Chiar si atunci cand esti in completul de judecata, tu inca pictezi adanc in interiorul tau. Poate ca il asculti pe inculpat, dar te gandesti la fata lui, ce trasaturi frumoase are el si ce portret minunat ar fi fost posibil. Ii privesti albastrul ochilor si te gandesti la culori...da, dar tu esti un magistrat. Asa ca te simti mereu stingherit, urmarit de stres. Dar cu timpul te vei obisnui, te vei blaza si vei accepta situatia.

Insa vei ramane o imitatie sau un produs artificial.

Melodie si text

Muzica ardeleneasca adevarata.

Text de nota 100 ! Asta e lumea mea :)

Ce ne ajuta ?

Oare ce ne ajuta sa fim mai buni, sa ne cizelam simtirile si sa fim mai pe intelesul lumii din jur ?
Pai, de ce ar trebui sa fim mai buni, o sa intrebati in mod legitim, atata timp cat observam facilul succes al "celor rai".
Pentru ca daca esti mai bun, aduci catre tine mai multa fericire, mai multa multumire de sine si te relationezi mai usor la realitate.
Iesiti oameni buni din "custile" voastre si mergeti sa va vizitati familia, prietenii si pe cei apropiati sufletului. Bucurati-va de vatra parinteasca si nu va renegati radacinile. Mangaiati cu faptele voastre si nu mai loviti; fiind demni si onesti veti fi recompensati cat pentru o mie de vieti. Opriti-va din goana cateva momente ca sa obsevati daca sufletul mai este cu voi sau a ramas abandonat in nu stiu care halta. Asteptati-l sa va ajunga si sa va insoteasca in toate raspunsurile emotionale.
Stiu ca bunastarea materiala ne ocupa mult spatiu mental, dar nu uitati ca "dincolo", nu luam dupa noi decat sufletul.
Cand daruiesti se intampla magia.

Melodie de duminica

Mugurii

Toamna ne cuprind nostalgiile. Cromatica padurilor si ploile fara sfarsit, ca un planset prelung, strunesc coarde, stinse pana ieri, in bucuria verii.

Cand melodia regretelor, cantecul trist, din picuri pe frunze moarte, vaietul stresinilor acopera de neliniste gandurile tinere, incercam cu degetele intrebarii - viitorul.

Pacla cenusie a toamnei adoarme exaltarile poetice - reflexe tarzii de constiinta, cu izvorul in splendoarea verii, in exuberanta florilor.

Tragedia sfarsitului se implineste intr-o regie cosmica, cu final de brume argintii, cu refugiu in sine, langa vatra amintirilor. Dar a murit si inceputul ? Dar primavara de unde vine ? Unde o fi izvorul, unde-i izbucul voinic ?

Intr-un inceput fragil ca o intrebare: in muguri. Acolo, la subtioara frunzelor se nasc anonimii muguri, ca o profetie cuminte.Nevazuti sub hlamida verde, se strang in ei, ca intr-un seif, un inceput pe care numai mintea il intelege. O suflare de viata care va infrunta iarna cumplita.

(Din caietele mele)

Unul dintre sensurile vietii

"Dar nu vreau sa cred ca suferintele sanctifica si ca infrangerile sunt necesare. De ce ar trebui sa ne apropiem de adevar numai plini de rani ? De ce ar trebui sa fim sfasiati de un vultur ca sa avem curaj ? Oare fericirea nu e apta sa ne invete ceea ce ne invata suferinta ? Nu exista un drum spre arta si spre noi insine care sa nu treaca prin infern ? Nu poate ajunge la cer cine n-a strabatut pamantul si iadul, scria Goethe. Dar il putem cita linistiti ? Trebuie sa ne temem de fericire, daca vrem sa atingem inaltimile din noi ? Nu, nu vreau sa ajung la aceasta concluzie oricate argumente s-ar aduce in favoarea ei. Maretia unui martir nu se masoara dupa suferintele indurate, ci dupa credinta sa"

Octavian Paler/ Scrisori imaginare

Cine poate spune ca Iisus a reusit ? Rastignirea nu-i un succes, e doar un mare esec. Insa el a fost total fericit, chiar si atunci cand a fost rastignit. Iar cei care l-au rastignit au trait multi ani, dar au ramas nefericiti. Asa ca, in realitate, cine a fost supus rastignirii ?

Poti sa ucizi corpul, dar nu poti ucide sufletul.

Pentru lume succesul este satisfacerea eu-lui; pentru mine nu. Pentru mine, succesul inseamna sa fii fericit indiferent daca esti cunoscut sau nu.

Mintea este vicios perfectionista. Nimic nu poate fi lasat necunoscut, misterios. Daca mintea nu cunoaste totul continua sa se teama fiindca pentru ea, cunoasterea inseamna putere.

Sentimentul subiectiv al neimplinirii este partea negativa a ambitiei, iar a fi obsedat de obiectul/subiectul dorit este partea pozitiva a ambitiei. Chiar daca intelegi din punct de vedere intelectual ca ambitia este futila si ca nu este o experienta existentiala, partea negativa ramane in interiorul tau.

Te indragostesti de o persoana, te indragostesti de o casa, te indragostesti de o masina si te gandesti : "daca voi avea aceasta femeie voi simti fericirea absoluta". Insa acesta este doar un vis al tau; si nicio femeie nu ti-l poate indeplini. Este doar fantezia ta; orice femeie reala va fi doar un obiect estompat in comparatie cu visul tau; insa femeia nu greseste cu nimic. Doar mintea ta este de vina. Tu crezi ceva ireal si te indrepti catre inaltul cerului; apoi te intalnesti cu femeia visata si daca nu o poti avea, te vei scinda in suferinta pentru ca tu ai avut un vis iar acel vis a ramas neimplinit. Si astfel vei simti o durere constanta in inima. Insa, daca te intalnesti cu ea vei vedea ca nicio femeie nu traieste in rai. Ci, ca si tine, este la fel de pamanteanca, chiar mai mult - femeia este mai cu picioarele pe pamant decat barbatul. Iti va spulbera toate visele, iar cand te vei trezi vei simti pe pielea ta durerea. Fie ca visul se implineste sau nu, rezultatul este acelasi. Din vis rezulta numai suferinta.

Ce e de facut ?

Adevarul este alcatuit din unicitate iar realitatea este alcatuita din multitudine.

Ori de cate ori esti intr-o situatie aparent fara iesire, cand logica ta esueaza, nu dispera. Ele sunt momente in care emisfera stanga o lasa pe cea dreapta sa-si spuna cuvantul. Priveste putin mai adanc si, chiar dedesubtul logicii tale vei da de apele proaspete ale intuitiei, ale increderii.

Cand tacerea poate vorbi, ce nevoie mai ai de cuvinte ?

O intamplare:
Doi mari mistici ai Indiei, Kabir si Farid s-au intalnit si timp de doua zile au stat tacuti alaturi. Discipolii erau foarte frustrati; ei ar fi vrut ca cei doi sa vorbeasca, astfel incat ei sa poata invata foarte multe. Ei sperasera luni de zile ca Farid si Kabir sa se intalneasca, sa aiba loc o mare discutie si ei sa se bucure de ea. Dar cei doi stateau tacuti si discipolii motaiau. Dar, ce se intamplase cu cei doi oameni ? Kabir nu fusese niciodata tacut cu discipolii sai si nici Farid nu fusese tacut cu discipolii sai.
Dupa doua zile, cand Kabir si Farid s-au imbratisat si si-au luat ramas bun in tacere si cand discipolii au ramas fiecare cu maestrul sau, acestia din urma au navalit cu intrebarile: "Ce n-a mers bine ? de luni de zile am asteptat sa va intalniti, iar voi n-ati rostit nici macar un singur cuvant. Aceste doua zile au fost pentru noi un chin". Iar Kabir spuse: "Dar nu aveam nimic de spus, Farid poate intelege tacerea. Daca as fi spus ceva, m-ar fi crezut ignorant, pentru ca atunci cand linistea exista si linistea o poate spune, ce rost au cuvintele? Noi traim in aceeasi lume. In clipa in care am privit in ochii lui si el a privit in ochii mei, ne-am recunoscut. Dialogul s-a sfarsit inainte de a incepe".
Iar discipolii au intrebat: "Dar ce ati facut timp de doua zile?" Si Farid spuse: "Pur si simplu ne-am bucurat unul de altul, fiecare de spatiul celuilalt. Eram oaspeti reciproci. Ne-am dizolvat unul in altul, ne-am contopit unul cu celalalt, am dansat, am cantat. Dar toate acestea s-au intamplat in tacere."

Niciodata nu-mi gasesc usor cuvintele. Rostesc ezitand fiecare cuvant, stiind bine ca el nu este suficient, nu este adecvat; adevarul este atat de vast si cuvintele sunt atat de mici!

Sa nu preacurvesti - (Porunca 7)

"cat o sa mai stati?...
cat sa indurati?...
un destin de carpa..
unde sa va duca?
sa vedeti ca nu e unde?
cand va veti raspunde?..

cat te umilesti...
cat te ploconesti...
cat te risipesti...
cand te razvratesti, coloana sa-ti stea dreapta
cat te mai holbezi la poarta?

(...)cata lasitate!
cata nedreptate!
cat pamant in gura, cate sa-nghititi pana va treziti?!
cat va mai mintiti??...

suflete de sluga...
apa-i mult prea uda...?
doare mult prea tare sa stai in picioare, sa poti spune 'Nu!'
nu poti spune 'Nu!'...

(...)
dar nu, nu-i vorba de voi nu!!!
nu-i vorba de voi, nu!!!
voi nu sunteti asa, "

Voi ce ati alege ?

Multumesc frumos Calin

Flori si toamna

Cand spun ca sunt indragostita de flori, ca inteleg viata lor si nu vad de ce asezam plantele pe o treapta de inferioritate, intalnesc priviri neincrezatoare, cu licariri de ironie.
Chiar daca o asemenea traire tacuta si resemnata aduce in viata noastra o bucurie eruptiva, cu exclamatii de entuziasm, cu ce sentimente raspundem darului primit fara pret ?
Ce inseamna florile in viata noastra depaseste placerea senzoriala imediata. Florile sunt stropi de culoare, picuri din razele de curcubeu pe covoarele din verde de matase, iar toamna, "pictorul - natura" intinde flamuri, in acorduri minore, peste paduri, in tusa energica de gest larg. In acest vis de basm, cu straniu ireal de bronz si arama, auriu si galben, aur vechi si aur tanar mor padurile, se stinge toamna.
In fiecare toamna traiesc tragedia padurilor. De la bucurie la tristete, de la fascinatie la deceptie, de la trimuf la furcile caudine.
Cand griul trist cuprinde natura, cunosc intoarcerea spre tezaurul amintirilor colorate, stranse ani la rand in caseta cu pietre pretioase.

Intr-o lume adormita, cu mugurii sub solzi de pavaza, un mesteacan n-a vrut sa stie sfarsitul toamnei.