Vacanta

Urmeaza sa intram intr-o minivacanta de sarbatori.

As vrea sa va impartasesc o glumita recent auzita:

Se spune ca ar exista 3 categorii de oameni, astfel:

1: Oamenii supradotati, geniile - oameni preocupati de probleme fundamental existentiale;

2: Oamenii medii - oameni care discuta despre evenimente;

3. Oamenii mediocri - cei care discuta...despre altii !

Cuvintele

Cuvintele afectuoase pot fi scurte si usor de rostit, insa ecourile lor sunt cu adevarat nesfarsite.

Cuvintele reprezinta alegeri.

Cuvintele ne umanizeaza.

Cuvintele pot schimba vieti.

Cuvintele pot rani si ofensa.

Cuvintele vin din inima.

Cuvintele celebreaza viata.

Anumite cuvinte ii inspira pe altii si pe noi insine.

Cuvintele de afectiune construiesc si vindeca relatii.

Cuvintele amuzante ne binedispun.

Cuvintele cordiale indica respect si recunostinta.

Cuvintele de iubire duc la formarea unor relatii puternice.

Cuvintele de sustinere ridica moralul.

Cuvintele pline de blandete ii invata pe copii cum sa fie buni.

Te-am cules

Te-am cules din adanc de fantana

si te-am dus acasa pe drum ocolit,

cu atata grija de a nu te pierde

incat dupa cativa pasi am infrunzit.

Te-am amestecat in aluatul cuminte

si te-am framantat indelung fermecata,

incat, nepazita, propria-mi umbra

s-a strecurat in aluat.

Apoi te-am asezat usor pe vatra

si te-am copt din amiaza in amurg

tot furand cu ochii, de departe

din trupul tau cate-un coltuc.

Te-am visat si te-am iubit cu atata pierzare

incat, iarna intreaga, de dupa cuptor

a plans cu mine asurzitor...

Armonie florala

Suave flori ce vă întindeţi

A voastră cupă senzuală

În albele corole îmbrăcate,

Sînteţi miracol al naturii,

în fiece sezon de toamnă.

Sînteţi voi albe orhidee,

Ce lumea o priviţi

În plină armonie,

Etalîndu-vă culoarea albă,

Cu fina voastră măiestrie.

Acei ce neavizaţi întindeţi,

Mîini spre albele corole,

Spălaţi-vă un pic voi înainte,

Spre neîntinarea formelor

Şi-a albelor rochiţe,

În deplina armonie"

Augustina Visan Arnold

Cuvantul

Prin gradinile pustii ale toamnei

de-o noapte intreaga talhareste vantul...

Sfasie tot,

dar nu atinge

Cuvantul.

Lasa-l sa se coaca asemeni

spicului cu aleveole pustii

pentru ca, spulberand instrainarea

sa ramanem vii.

pentru ca in bezna din urma

cand niciun colt de stea

nu va mai sparge cerul luminandu-l

sa straluceasca deasupra fruntilor noastre

Cuvantul.

Aripi

Cand octombrie

cheama cocorii din mlastini,

lebedelor din parc li se reteaza aripile.

Intocmai cum, in vis, la picioarele noastre

descind aeronare

pe care n-am zburat niciodata,

in vis, spre lebedele albe

coboara aripi.

Deasupra

penele stralucitoare,

dedesubt

gingasul puf, in care, noaptea,

iti poti incalzi pliscul.

Aripi credincioase

si sigure.

Fireste, aripile lebedelor

vor creste la loc, dar mai scurte,

cu fiecare toamna mai scurte.

In fiecare toamna, sub ochii nostrii

tineri barbati blajini,

cu ochi albastri,

amputeza visele.

Ori de cate ori, primavara,

contemplu trecerea lebedelor,

ma intreb daca,

platita atat de scump,

frumusetea mai e frumusete.