vineri, 30 aprilie 2010

May Flowers

Am folosit banda peste limita admisă pe domeniul gabitzu.eu, aşa că trebuie să aştept până mâine când işi face debutul luna MAI.

Rămâneţi sănătoşi alături de minunăţia versurilor lui NICHITA


Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.
Abia am timp sa ma mir ca exist, dar
ma bucur totdeauna ca sunt
.
Nu ma realizez deplin niciodata,
pentru ca
am o idee din ce în ce mai buna
despre viata
.
Ma cutremura diferenta dintre mine
si firul ierbii,
dintre mine si lei,
dintre mine si insulele de lumina
ale stelelor.
Dintre mine si numere,
bunaoara intre mine si 2, intre mine si 3.
Am si-un defect un pacat:iau in serios iarba,
iau în serios leii,

miscarile aproape perfecte ale cerului.
Si-o rana intamplatoare la mana
ma face sa vad prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, razboaiele.
Dintr-o astfel de intamplare
mi s-a tras marea intelegere
pe care-o am pentru Ulise – si pentru
barbatul cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-as putea imagina
un pamant pustiu, rotindu-se
in jurul soarelui…
(Poate si fiindca exista pe lume
astfel de versuri.)
Imi place sa rad, desi
rad rar, avand mereu cate o treaba,
ori calatorind cu o pluta, la nesfarsit,
pe oceanul oval al fantaziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a sti,
de-a descoperi

harta universului în expansiune,
in timp ce-ti privesti
o fotografie din copilarie!
E un trup al tau vechi,
pe care l-ai ratacit
si nici macar un anunt, dat
cu litere groase,
nu-ti ofera vreo sansa
sa-l mai regasesti.
Imi desfac papirusul vietii
plin de hieroglife,
si ceea ce pot comunica
acum, aici,

dupa o descifrare anevoioasa,
dar nu lipsita de satisfactii,
e
 un poem inchinat pacii,ce are, pe scurt, urmatorul cuprins:
Nu vreau,
cand imi ridic tampla din perne,
sa se lungeasca-n urma mea pe paturi
moartea
,
si-n fiece cuvant tasnind spre mine,
pesti putrezi sa-mi arunce, ca-ntr-un rau
oprit.
Nici dupa fiecare pas,
in golul dinapoia mea ramas,
nu vreau
sa urce moartea-n sus
, asemeni
unei coloane de mercur,
bolti de infern proptind deasupra-mi…
Dar curcubeul negru-alei de alge,
de-ar bate-n tineretea mea s-ar sparge.
E o fertilitate nemaipomenita
in pamant si-n pietre si in schelarii,
magnetic, 
timpul, clipita cu clipita,
gandurile mi le-nalta
ca pe niste trupuri vii
.
E o fertilitate nemaipomenita
in pamant si-n pietre si in schelarii.
Umbra de mi-as tine-o doar o clipa pironita,
s-ar si umple de ferigi, de balarii!
Doar chipul tau prelung iubito,
lasa-l asa cum este, razimat
intre doua batai ale inimii mele,
ca intre Tigru si Eufrat.”     
         

luni, 12 aprilie 2010

Din nou, pe blogspot

Am revenit pentru moment pe blogspot.com. Şi o să continui să scriu şi să postez comentarii acolo unde gasesc că sufletul rezonează. Bun regăsit.


Iertaţi porumbeilor,
oameni, iertaţi porumbeilor,
iertaţi-i că sunt hulpavi şi puşi pe sfadă,
aşa cum vă iertaţi vouă inşivă,
iertaţi porumbeilor,
ascultaţi-le gânguritul sublim,
mai cu seamă în tet-a-tet.
Ce înseamnă, ce poate însemna scârnavia
pe care o lasă în urmă
sau bolile pe care le poartă în ciocuri,
ce pot însemna toate acestea
pe langă guşile lor superbe,
pe lângă marele simbol ?
Iertaţi porumbeilor,
oameni, iertaţi porumbeilor
şi apoi
iertaţi-vă vouă inşivă
aşa cum aţi iertat porumbeilor.