Pe cord deschis

Concurs de PA-uri

Într-o zi, din prea multă iubire, ai scos sufletul din mine şi l-ai pus pe-al tău în locul lui. De atunci, mă doare într-una când plângi sau doar ţi-e rău. Operaţia e fin lucrată, la suprafaţă n-a mai rămas nici urmă, nici cel mai mic semn. Dar înăuntru e mult zgomot şi furtună şi frica ta de a nu fi devorat.Când o să vrei să mai loveşti din patimă şi iubire multă, te rog ai grija, fiindcă te va durea mai mult pe tine.

Romantici si clasici

" Romanticul rătăceşte stând pe loc. Şi nu se înseninează niciodată cu totul. Pe cerul lui, rămâne amintirea norului, dacă norul a trecut. Sau, dacă şi amintirea se şterge, apare aşteptarea altui nor. În schimb clasicul poate vântura mările, ca Ulise, fără să se simtă vreo clipă neliniştit. Romanticul e un braconier care nu prea ştie ce caută. Tânjeşte după o pradă pe care a visat-o, uitând apoi, parţial, visul. Clasicul, din contră, detestă ce e aproximativ. Când clipa i se dăruie, romanticul intră în panică. Oare cât va dura ? Unica lui soluţie sigură e să devină parazitul propriei sale insatisfacţii. Uneori îşi distruge dragostea ca s-o poată plânge. Dar nu e vina lui ca e mai profund în regret. Căci romanticul e un etern diletant în materie de fericire. Abia după ce o pierde o înţelege. Si iubeşte, mai ales ce n-are. Clasicul, în schimb, e în genere un om fără vârstă. El ocoleşte copiii şi bătrânii. Nu circulă noaptea şi nu trece aproape niciodată prin dreptul unui spital. Verbul romanticului: a dori. Verbul clasicului : a trebui. Ambiţia romanticului: să nu admită o viaţă în care el să existe, iar lucrul iubit să nu existe. Ambiţia clasicului: să caute nemurirea in ceea ce moare. Ora rituala a romanticului: miezul nopţii. Ora rituală a clasicului : amiaza. Boala romanticului : leucemia. Boala clasicului: scleroza. Romanticul ştie că soarele are şi o faţă neagră. Clasicul e convins că orice deznădejde are un versant luminos."
Octavian Paler/Aventuri solitare

Mă recunosc pe ici pe colo şi eu. O romantică clasică sau o clasică romantică! Sau poate e nevoie de un termen nou ?

Later edit: Din cele de mai sus intuite de Maestru, cu unele din ele sunt sigură că n-aş vrea să mă intersectez: n-aş vrea sa mă prindă nici măcar în glumă scleroza şi nici nu mi-aş da foc propriilor iubiri.Cu restul, să zicem că aş mai putea negocia :)
Dar voi ?

Fum de toamnă

foto

Smintitul - cea din urmă frunzuliţa şi-o despoaie...
Pustiu şi gol e-acum al ramurilor crug.
Nu s-a gândit smintitul să mai păstreze o foaie
Pe caldarâm ard toate, din belşug.

Iar eu mi-acopăr ochii şi mă cuprinde-o teamă
Şi nu vreau. Nu vreau încă să mă despart de ieri,
Nu vreau săltându-mi pleoapa să văd cum se destramă
Ce s-a urzit în timpul îndelungatei veri.

Cu greu a mele pleoape le salt, cu greu. Văd bine,
pustiu şi gol e acum al ramurilor crug.
Aşa, cuprinde-mi mâna şi strânge-o lângă tine
Să nu mă înfricoşez cand zice că "Mă duc !".

Paşi

Tu doi paşi, eu doi paşi. Tu trei paşi, eu trei paşi. Eu cinci paşi...deja nu mai număram, ne era bine. Am alergat mai mult într-o zi şi am făcut dintr-o suflare cincisprezece paşi spre tine. Te-am surprins, erai în urmă, te-am aşteptat o zi şi apoi m-am uitat în zare spre jumătatea drumului. Veneai, veneai, dar eu m-am aşezat la umbră să nu mă îndepărtez de tine.

Nu clătina

Nu clătina cana, iubite, n-o clătina.
Mările şi oceanele sunt minate de smog
şi cana asta cu apă curată
nu vreau s-o vărs la canal;
în pustiu vreau să o vărs.

Măturicea din mlădiţe de mesteacăn
pe peretele băii,
marea mototolită la ţărm şi-n larg netedă.
Înainte de a rosti numele tău preacurat
îmi voi spăla limba
în lapte de cangur.

Arăturile toate, iarna sunt albe,
chiar şi corbii sunt albi sub suflare de iarnă.
Când voi cădea, ridică drapelul acesta
alb. Nu înseamnă
că mă predau.

Un fel de a te purta

"Cand esti intr-o relatie profunda cu cineva, apare o mare nevoie de a fi singur. Incepi sa te simti obosit, epuizat - bucuros obosit, fericit obosit, dar fiecare emotie este istovitoare. Inceputul relatiei a fost minunat, dar acum ai vrea sa treci la singuratate, simti nevoia sa te aduni, sa te inradacinezi iarasi in fiinta ta. In iubire te muti in fiinta celuilalt, pierzi contactul cu tine insuti. Acum simti nevoia sa te regasesti. Dar cand esti singur apare din nou nevoia de iubire. Iubirea rasare din singuratate. Singuratatea te face prea plin. Iubirea iti primeste darurile. Iubirea te goleste pentru ca sa poti sa te umpli din nou. Ori de cate ori esti golit de iubire, singuratatea te hraneste, te integreaza. Asta e un ciclu. Fa persoana iubita sa-si dea seama de acest ciclu."
OSHO

TU crezi ca e un punct de vedere pertinent ?

Sub galben de gutui

Un galben de gutuie coapta, plin, concentrat, in vopsea groasa.
"Cine-i mesterul ?"
Am cautat argumente si-am raspuns: "Stiu si eu ? Nu vezi cat e de frumos ?
E un acord !"

Te iubesc

Prin grădinile pustii ale toamnei

de-o noapte întreagă tâlhăreste vântul...

Sfâşie tot,

dar nu atinge

Cuvântul.

Lasă-l să se coacă asemeni

spicului cu alveole pustii

pentru ca, spulberând înstrăinarea

sa rămânem vii.

Pentru ca în bezna din urmă

când niciun colţ de stea

nu va mai sparge cerul luminându-l

să străluceasca deasupra frunţilor noastre

Cuvântul.

Primeşte-i Doamne sufletul în Împărăţia Ta

Suntem înclinaţi să spunem foarte des "viaţa merge înainte!" şi sună ca un paleativ atunci când puterile nu se mai înmulţesc în mod constant.
Si totuşi, pentru EA, viaţa n-a mai vrut...
Lacrimile Tale curg şi prin inima mea pentru că am iubit-o ştiind cât de mult o iubeşti.Iţi simt sufletul chircit de durere ca o bubă cu deznădejde şi nu ştiu cum să te alin. Nu ştiu.

Suvenir de la un Briliant

foto

" Mama mea este cea mai de preţ fiinţă de pe pământ. Toată lumea are câte o mamă care îi poartă de grijă, dar a mea este mai presus de toate.
Are ochii căprui ca ai unei căprioare şi preţioşi ca şi opalul. Faţa ei este fină ca şi catifeaua. Chiar când poartă ochelari, tot frumoasă este, ca şi o prinţesă. Când mă alintă cu mâna ei fină, mă simt de parcă aş fi un nou-născut. Se îmbracă în culori calde, deoarece aceste culori o bine dispun.
Chiar dacă lucrează la (.........) tot bună la suflet ca un înger este mama mea. Este foarte harnică. Nici de Ziua Femeii, când a avut liber nu a stat şi s-a odihnit, ci dimpotrivă, toata ziua a muncit.
Când am vreo problemă, vreo nelămurire, mă duc la mama şi ea îmi dă sfaturi. Nu am nici un secret faţă de cea care mi-a dat viaţă.
De fiecare dată când am greşit, ea nu m-a certat, ci m-a învăţat cum era mai bine şi mi-a explicat cu duioşie ce am greşit.
Nu pot să-i răsplătesc bunătatea, grija şi înţelegerea, dar cât timp voi trăi ei îi voi oferi toată dragostea pe care o am. Sunt mândră ca ea este MAMA MEA "
Andy - clasa a V-a

Vis de caşmir

Visând la femeia ideala,
un zâmbet mi s-a frânt pe'o rană.
Era o rana ce alerga în mine
din tinereţea acelui
eu nu pot fără tine.

Vai, a tinereţii mele Mare
a sorbit-o soarele străin -
Cât de albastră, cât de visătoare,
peste umăr mă privea,
senin !

Vis să fi fost ?
Dinspre-apus m-ajung acum
păsări, de soare
mistuite-n sânge.

Licărind albastră iar
ştiuta Mare,
să alerg s-o caut
tandră, visătoare...

ori să pier aproape de-al ei ţărm.

(poezie dedicată)

Petale şi nisip

foto

Se povestea cu inflexiuni lirice despre toate, despre nimicuri, dulci nimicuri spuse sincer ca destăinuirile.
Când ne-am trezit din farmec porţile s-au deschis larg şi am observat că toamna înfloresc acele flori de nisip într-o constelaţie de stele căzătoare, cu strălucire de-o clipă. Ele urmăreau soarele astfel ca lumina întotdeauna să cadă în focarul frunzelor. Aşa se năştea primul atribut al vieţii - sensibilitatea şi mişcarea orientată. Petala-oglindă cu reflexe controlate şi selectate fiind cronometrul care măsura orele de lumină şi de întuneric. O imprejurare fericită în care am putut să admir pictura naturală cu înţelegere şi emoţie estetică.

Remember

foto

"Din fericire, pe talgerul defectelor mele Dumnezeu a aşezat şi unul care îmi e de un imens ajutor. E vorba de faptul că sunt capabil să-mi iau în serios naivităţile. Sub carapacea mea de ardelean sobru se ascunde un vulnerabil care are nevoie de tot felul de refugii"
Octavian Paler/Aventuri solitare

În acelaşi alt depărtat timp Arhimede spunea:

"Nu te atinge de cercurile mele" Iar în clipa următoare era mort.

Purtând pe umeri seninul

foto

Colţii de fildeş găuresc buturuga şi miezul alb e devastat cu lăcomie până când se clatină copacul. Sa fie o luptă între giganţi ? O iubire în rivalitate pentru stăpânirea savanei ? O melodramă fără cortină şi reflectoare în nesfârşitul galben ? În trupul său poate că e ascuns elixirul vieţii veşnice şi într-o zi îl vom cunoaşte. Baobabul e un babilon de fiinţe cu glasuri felurite care se-alungă, se caută şi dansează pe crengi. Un adăpost darnic, ca bunicul din poveste. Raritate păstrătoare a secretelor vieţii lungi. Nobilul elefant stă acum să-l care pe mândra spinare. Nici pe baobab nu-l mai doare miezul său alb.

PAriu

Concurs pe blogul lui Calin Hera

"Iarna car, vara sanie"

Dacă cineva vrea să te sperie ca să te supună mai uşor o să înceapă prin a-ţi distruge cumva, inteligenţa. Să te clatine din rădăcini. Să nu mai ai încredere în tine.Trebuie creată teama şi trebuie creată şi lăcomia. Pariu că iarna nu-i ca vara ? Oricât de multe probleme ai în viaţă, tu ai mai multă inteligenţă decât probleme. Un om inteligent nu e lacom. Aduni provizii pentru ziua de mâine pentru că nu ai încredere că mâine mai eşti în stare să ataci viaţa cu aceeaşi forţă. Şi atunci, stochezi. Iarna car şi vara sanie.

Comunicare şi comuniune

Comunicarea este a minţii - verbală, intelectuală, conceptuală. Comuniunea este a non-minţii, a tăcerii adânci; un transfer de energie nonverbal, un salt de la o inima la alta, imediat, fără intermediere.

Să nu uiţi niciodată că ceea ce te hrăneşte este real iar ceea ce-ţi dă doar o consolare este periculos. Din cauza acestei consolări nu vei mai căuta hrana adevarată.

Fugim...

foto

"Pentru ca mi-e frica fug" sau

"Fug pentru ca mi-e frica" ?

Tu te-ai intrebat despre asta, prietene ?

Primăvară dinspre vară

Concurs

O primăvară ploioasă şi târzie îi desluşi pădurii, în margine, un frag pripit şi-un fluture adormit de atâta rouă. Cât ţinea ziua de mare fluturaşul se ameţea de flori pădureţe dar seara adăsta în tandreţe pe fragul său pripit. Deodată fluturele simţi cum aripile sale schimbă roua de culori spre nuanţe de frag verde-înflorit. Îndrăgostit şi fericit nu avu vreme să observe frumoasa vulpe ce abia aşteapta să guste cu plăcere din fructul fragului promis de şira spinării celui viezuit. Un foşnet şi un scheaun îl inştiinţară totuşi că locul acela ar putea fi năpădit.
Dar iată că urmară noi clipe de alint şi fluturele-adormit de rouă îsi coborî în verde odihna sa şi zborul spre fragul cel pripit. Dar vai, fluturele adormit de rouă, nu-şi mai gaseşte locul şi frumosul florilor pădurii aşternut. Din locul pur n-a mai ramas decât o groapă şi o coadă de vulpe neatentă la planul ei secret...care adormi atunci când săpă la strămutarea fructului ce-n capul ei urma sa fie ...cristalizatul infinit al foamei de cules.

Ploi de septembrie

foto

Cad iarasi prelungile ploi de septembrie,
prelungi ca soselele, nesfarsite ca asteptarea,
desirate ca adolescentii de azi.

Cararile mele si ale prietenei mele furnica,
secara, picnicurile si sperantele sunt invadate de ape
albinele coboara spre corolele florilor in acvalang.

Panza de paianjen e uda ca navodul pescaresc
pana si mustele sunt ciuciulete, ca niste cocote pe marile bulevarde,
tegumentul de plastic al manechinelor e umed de lacrimi adevarate.

Ah, prelungile ganduri ratacind printre ploi,
nesfarsit e drumul lor pana la sarbatoarea primaverii si pana la blandele ceturi,
ploile de septembrie se vaporizeaza in ele ca intr-o sauna.

Dar nu ceturile vin si nu tainele lor nepatrunse,
ci acuitatea perceptiei: zaresc deja omida subtire a zapezii
serpuind pe desfrunzitele crengi ale arborilor.

Bateti ploi de septembrie, bateti, am sa-mi incalt cizmele de cauciuc
si-am sa cobor cu voi impreuna - uite ca avem acelasi drum -
spre stramosii mei secerati in campie si ingropati in poiana sub frunze de maslin.

Racoare autumnala

Astazi universul s-a intors spre
inauntru.
Vrabia inghetata spre nimicul
cald
ce mai dainuie-ntr-insa,
blidul
spre supa linceda din
sine,
campul
vede prin miristea roscata
barba ce o va inalta la primavara spre cer.

Osanza
cauta sa dibuie locul
unde palpita candva
muschiul.
Eu
ma uit cum se inmultesc in mine,
ca niste microorganisme,
visele
zadarnice.

Pamantul alearga
cu ochii in oglinda
retrovizoare
curios daca ar izbucni sau nu
reactia nucleara
in cazul ca s-ar risipi pentru creatie
cat se creeaza pentru
risipa.

Samanta
priveste in sine
cu ochii mariti de
teroare:
ce voi deveni ?
gaza,
arbore,
floare,
om,
neom,
om,
neom ?

Flori, plante, viaţă

Imagini cat se poate de reale, necosmetizate

Unii zâmbesc acru. Alţii din vârful buzelor, de complezenţă adică.
Pentru cei care zâmbesc din atrii şi ventricule, pentru voi dragilor - desfătare de culoare şi lumină într-o micuţă grădină ca un murmur crud, spre copt.

Din inimă

foto

Am vrut azi să fiu eroică dar n-am reuşit.
Nu există motivaţie mai mare decât salvarea unei alte vieţi atunci când sănătatea îţi permite. De multe, foarte multe ori o facem în plan psihologic, însa există clipe când putem face mai mult. Gândiţi-vă la "infrăţirea" care ne atinge prin miligramele de sânge.

Sau voi nu veţi fi simţit niciodata nevoia
unei vieţi de frate în plus ?
Eu şi Azi nu am putut- (acel Azi cu valoare de substantiv comun spre propriu).
Nu mă întrebaţi cum m-am simţit după o lungă aşteptare la capătul căreia medicul mi-a spus că nu am voie nici acum, nici altădată. Pentru un fleac de boala "boierească" de cândva, care apucă să mă lase taman acum fără răspuns.
Azi mi-aş fi dorit sa fiu eroică.
TU ! TU cred că poţi s-o faci ! Şi te vei simţi de-un milion de ori mai sigur pe tine decât mine, acum.
Şi încearcă să nu mai laşi cuvintele să se transforme în fum.

N-a fost nimic interzis. Am vrut sa donez sange.

"Ariciul"

poze din terasa nepotului meu, oarecum vecin
cu Paul Gabor


"Ariciul" nu vrea curenţi de aer. El vrea doar soare şi musai înstropit dimineaţa, devreme...ar fi de preferat chiar puţin înainte de zori.

Şi dacă-i cactus, ce ?
Oricât de prea feroce apare armura lui de ţepi, el infloreste şi e mult prea superbul ornament din lumea tristă şi lipsită de culori. (Opţional, uneori).

Ciudata lume a cactuşilor vă poate dezvălui un farmec greu de egalat. Dar şi mai greu de
mângâiat.

Eu am

Eu am filtrele mele
voi aveti filtrele voastre.
De ce nu intelegeti ca iubirea
inseamna
doar zbor ?

Frumoasă Lună, rondă

Am zărit Luceafărul sau mi s-a părut, oh Lună, stăpâna nopţii şi a vietii onirice ! Dacă un dram de vis în plus o sa-ţi mai cer, tu crede... Tu iartă şi primeşte taină şi dor nespus şi nesupus lumii... mele de-acum. Şi mai cutează de primeşte-n plus iubirea ca şi veghea ta care m-adoarme şi trezeşte mult prea devreme noaptea în culcuş.

Luna rondă ca o mamă,
cerul nopţii ca un tort e
înţesat cu lumânari
sufletul, sub semnul forte
nu-şi încape între zări.

Aripi

Cand septembrie
cheama cocorii din mlastini,
lebedelor din parc li se reteaza aripile.

Intocmai cum, in vis, la picioarele noastre descind
aeronave
pe care n-am zburat niciodata,
in vis, spre lebedele albe coboara
aripi.

Deasupra
penele stralucitoare,
dedesubt
gingasul puf, in care noaptea
iti poti incalzi
pliscul.

Aripi
credincioase si
sigure.

Fireste,
aripile lebedelor vor creste la loc,
dar mai scurte,
de fiecare data mai scurte,
cu fiecare toamna mai scurte.

In fiecare toamna, sub ochii nostri
tineri barbati blajini
amputeaza
visele.

Ori de cate ori
primavara
contemplu trecerea lebedelor,
ma intreb daca
platita atat de scump,
frumusetea mai e
frumusete.

O forma de Iubire

Cand esti trist si obosit cred ca nu e bine sa te pozitionezi intre tampoane...de tren. Nu faci decat sa-ti amplifici nelinistea si sa-ti doresti apropierea garii pe-un peron launtric in care doar sangele propriu sa-ti spuna ce-ai putea pierde. Si pana la urma ce inseamna a pierde...pierderea - cand sabia se poate rupe in doua, in trei...si luciul ei pierzand sira spinarii sa se transforme in apa inverzind asfaltul.