De laudă

Am primit azi un mail de la Adela care manageriază şi scrie pe site-ul www.octavianpaler.ro Săriţi peste final de mail unde sunt inserate "idei de echipa".

Echipei OctavianPaler.ro

"Salut,

Ce mai ziceti? Cum o mai duceti?

Am doua vesti faine pentru voi!

3.896 de vizitatori v-au citit articolele saptamana trecuta!! Ceea ce e mult pentru un site de nisa cum e acesta! Felicitari!

Si 2 mesaje de la cititori: "Nora wrote: Multumiri celor care se ocupa de acest site in memoria vesnicului OCTAVIAN PALER! Răzvan Theo Chirac wrote: Bravo! Nu trăiţi degeaba!"

Felicitari pentru articolele si implicarea voastre!! Ce ziceti? Reluam initiativa cu "Inivitatul lunii" Daca aveti idei despre sectiuni prin care am putea sa ii implicam mai mult pe cititori, sa mi le transmiteti si vedem cum le putem implementa.Pentru orice alte sugestii si idei nu ezitati sa ma bateti la cap! Pana atunci va doresc o saptamana frumoasa si inspiratie! Cu drag, Adela"

Am mai primit astfel de mail-uri şi de la persoane foarte apropiate maestrului Octavian Paler în timpul vieţii. Unul chiar de la fiul domniei sale, Alexandru Şerban Paler care ne-a transmis multumiri pentru acel loc virtual pe care scriitorul l-ar fi iubit cu siguranţă.

Le mulţumesc frumos semnatarilor celor două mail-uri de azi, asigurându-i că ceea ce facem e puţin şi neînsemnat faţă de cuvintele pline de lumină şi har lăsate de acest poet discret şi delicat, eseist impecabil şi romancier-memorialist apreciat de toate vârstele. E foarte greu să vorbeşti despre un asemenea om fără teama de a cădea în derizoriu. Noi nu facem decât să dăm filă cu filă paginile operei sale, lăsând să curgă în voie peste timpul prezent, frumosul dar al revelaţiilor.

Am simţit impulsul de a împărtăşi cu voi aceasta bucurie şi onoare, scuturându-mă de modestia care se opune comunicării.

"Acest bătrân, Don Quijote, care pare bun de dus la azil, rezolvă, dacă ne gândim bine, cea mai încâlcită problemă a filozofiei: rostul vieţii. Acest bătrân caraghios ne învaţă, dacă nu ne repezim să ne amuzăm de forma în care o face, că esenţialul în viaţă este să ai o convingere." Convorbiri cu Octavian Paler

Te-am desenat

foto

Te-am desenat întâi cu mana stângă, adică stângaci, apoi cu mâna dreapta încercam îndemânarea. N-am dus nimic până la capăt sucind mereu planurile. Te-am visat întâi cu ochiul stâng, adică stângaci, apoi cu ochii amândoi îmi adunam mirarea când bucuria se odihnea dreptaci. Te-am privit din depărtare, aproape stângaci şi apoi nu ştiam cum să mai aşez lumina lunii.

Privind spre Carul Mare, am continuat să desenez în felul meu, alintat.

Pe ape

foto

În plutirea lină a bărcii, valurile mărunte încreţesc năframa de mătase. Am lăsat mâna sa alunece în apă. O apă caldă, însorită. Bulinele verzi mângâiau ca mărgelele pe gâtul alb. O atingere intimă, cu înţeles de alfabet tactil. Semne nevăzute pe nervii îmbătaţi de soare şi oglinzi ondulate de legănare. Am cerut ajutor unei lupe, ca o mioapă, dar fără să mă dezic de cultul frumosului fără umbre. Gesturi de motivaţie în iubire.

De la îndoială spre cunoaştere

foto

"Metoda ştiinţifică începe cu îndoiala. Continuă îndoindu-se până ajunge la un punct unde îndoiala este imposibilă. Când stă în faţa realităţii, îndoiala se prăbuşeşte. De ce laud aşa de mult îndoiala ? - fiindcă te conduce spre cercetare, ridică întrebări, te ia către noi aventuri. Nu îţi permite niciodată să rămâi ignorant. Continuă permanent să te mişte până când ai găsit lumina. Trebuie să fiţi cercetători. Şi ar trebui ca unica voastră responsabilitate să fie de a vă cunoaşte pe voi înşivă. Aţi fost învăţaţi să fiţi responsabili faţă de părinţii voştri, de soţie, de soţ, de copiii voştri, faţă de naţiune, biserică, umanitate. Lista este aproape fără sfârşit. Dar cea mai fundamentală responsabilitate nu este pe lista aceasta."

OSHO

Când mintea cunoaşte, o numim cunoaştere.

Când inima cunoaşte, o numim dragoste.

Şi când fiinţa cunoaşte, o numim meditaţie.

Vânt vagabond

foto

Vânt vagabond, mergi sănătos !

Te du şi lasă-mă curând

Mesteacănul de peste lac te-aşteaptă-n cale prietenos,

de unul singur fluierând.

Şi eu şi tu, nu ştim noi oare;

nu poţi fi liber, teama-i chingă

Aripile-ţi ispititoare

acoperişul nu-mi atingă.

Să nu-mi mai hăuleşti pe horn

nu-mi bate-n geam ca-n alte vremuri

a noastre lunci cu vânători superbe nu se mai întorc

să nu le mai rechemi din neguri.

Vânt vagabond, fii sănătos !

Mergi fără mine-n calea-ţi vană

de s-o-ntâmpla ca să mai treci pe aici cu zboru-ţi zgomotos

treci pe de-alături, treci în goană.

Pe fotoliul minţii

Simţi tot timpul ca eşti o victimă ? Probabil că e cea mai confortabilă poziţie a spinării tale pe fotoliu.

Şi Dumnezeu zice : "DA ! AI DREPTATE!"

Ia să vedem...

Asaltul lucrurilor

Precum câinii, precum lupii,

precum viermii de pământ

ori ca rinoceri sălbateci,

africani în plin avânt

de prin toate colţurile

vin de pretutindeni, piază,

ca tânţarii, milioane,

lucrurile te-asaltează.

Lucruri, lucruri, lucruri,

te târăsc cu ele-n stivă

oricât ai fi tu împotrivă

e totuna.

cum s-o faci pe vulpea oare ?

te strivesc întotdeauna

şi te calcă în picioare.

Recomandare

Oamenii care mă inspiră sunt extrem de preţioşi sufletului şi spiritului meu. Încerc din când în când sa-i fac să simtă preţuirea mea fără a-i sufoca şi îi invit să urmărească un filmuleţ cu

Neale Donald Walsch - Teama, Spaima si Frica

primit de la special friend- Coach Ioan

Pe cord deschis

Concurs de PA-uri

Într-o zi, din prea multă iubire, ai scos sufletul din mine şi l-ai pus pe-al tău în locul lui. De atunci, mă doare într-una când plângi sau doar ţi-e rău. Operaţia e fin lucrată, la suprafaţă n-a mai rămas nici urmă, nici cel mai mic semn. Dar înăuntru e mult zgomot şi furtună şi frica ta de a nu fi devorat.Când o să vrei să mai loveşti din patimă şi iubire multă, te rog ai grija, fiindcă te va durea mai mult pe tine.

Romantici si clasici

" Romanticul rătăceşte stând pe loc. Şi nu se înseninează niciodată cu totul. Pe cerul lui, rămâne amintirea norului, dacă norul a trecut. Sau, dacă şi amintirea se şterge, apare aşteptarea altui nor. În schimb clasicul poate vântura mările, ca Ulise, fără să se simtă vreo clipă neliniştit. Romanticul e un braconier care nu prea ştie ce caută. Tânjeşte după o pradă pe care a visat-o, uitând apoi, parţial, visul. Clasicul, din contră, detestă ce e aproximativ. Când clipa i se dăruie, romanticul intră în panică. Oare cât va dura ? Unica lui soluţie sigură e să devină parazitul propriei sale insatisfacţii. Uneori îşi distruge dragostea ca s-o poată plânge. Dar nu e vina lui ca e mai profund în regret. Căci romanticul e un etern diletant în materie de fericire. Abia după ce o pierde o înţelege. Si iubeşte, mai ales ce n-are. Clasicul, în schimb, e în genere un om fără vârstă. El ocoleşte copiii şi bătrânii. Nu circulă noaptea şi nu trece aproape niciodată prin dreptul unui spital. Verbul romanticului: a dori. Verbul clasicului : a trebui. Ambiţia romanticului: să nu admită o viaţă în care el să existe, iar lucrul iubit să nu existe. Ambiţia clasicului: să caute nemurirea in ceea ce moare. Ora rituala a romanticului: miezul nopţii. Ora rituală a clasicului : amiaza. Boala romanticului : leucemia. Boala clasicului: scleroza. Romanticul ştie că soarele are şi o faţă neagră. Clasicul e convins că orice deznădejde are un versant luminos."
Octavian Paler/Aventuri solitare

Mă recunosc pe ici pe colo şi eu. O romantică clasică sau o clasică romantică! Sau poate e nevoie de un termen nou ?

Later edit: Din cele de mai sus intuite de Maestru, cu unele din ele sunt sigură că n-aş vrea să mă intersectez: n-aş vrea sa mă prindă nici măcar în glumă scleroza şi nici nu mi-aş da foc propriilor iubiri.Cu restul, să zicem că aş mai putea negocia :)
Dar voi ?