Cand nu reusesc sa adorm...

Cand nu reusesc sa adorm, dragi cititori, imi imaginez un barbat incordat, in puterea unei nopti pustii, pe peronul unei gari la fel de pustii, un peron pe care il strabate de la un cap la altul, in asteptarea unui tren care nu mai vrea sa soseasca; cand hotarasc incotro se va indrepta barbatul, ma simt de parca eu as fi el. Imi imaginez uluiala acelui barbat, care descopera sensurile secunde ale obiectelor. Ma gandesc la cea de a doua lume care se dezvaluie in lume, imi inchipui cum am sa ma imbat de noile sensuri ale lumii celei noi, in vreme ce toate lucrurile din jurul meu isi vor revela, incetul cu incetul, sensurile secunde. Ma gandesc la fericita tulburare a celui care-si pierde memoria. Ma gandesc ca am fost abandonata intr-un oras fantoma, cu desavarsire necunoscut; cartierele in care au trait cateva milioane de oameni, absolut totul este pustiu si pe masura ce strabat spatiile fantomatice, fara viata, imi amintesc cu lacrimi in ochi de trecutul si de orasul meu si ma indrept, cu mare incetineala, spre cartierul, spre casa mea, spre patul in care ma straduiesc sa adorm.

Apoi, in toiul noptii, ma cufund ca un ucenic din secolul XIX care colinda din poarta in poarta, spre a dezvalui primele si ultimele silabe ale unui cifru secret.

Daca nici asa nu izbutesc sa adorm, ma preschimb intr-un indragostit nefericit, care cauta chipul iubitei sale pierdute mergand pe urmele amintirilor; deschid poarta fiecarei case din oras si cercetez urmele trecutului si ale iubitei mele in fiecare incapere, la fiecare sezatoare la care se deapana povesti, in fiecare camin in care rasuna cantece. Daca, in rastimpul acelui lung periplu, memoria, fantezia si reveriile mele, care ma poarta de colo-colo, nu sfarsesc prin a-si recunoaste in cele din urma infrangerea, patrund intr-una din acele clipe de fericita sovaiala intre somn si trezie, in primul loc cunoscut care-mi iese in cale, in casa vreunei cunostinte indepartate, ma aciuez in ultima dintre incaperile pe care le descopar deschizand fara oprire felurite usi, de parca as cauta cotloanele abandonate ale propriilor mele amintiri, sting lumina, ma asez in pat si adorm printre obiecte indepartate, straine si ciudate.