Pretuirea neconditionata

Daca privim personalitatea ca pe un fel de “masca” pe care o folosim in raport cu alte persoane, in viata cotidiana, este important ca aceasta “masca” sa fie similara “sinelui interior” real, pentru ca, in caz contrar, omul ar fi considerat drept un prefacut.
Chiar daca personalitatea se potriveste cu sinele interior, nu este totusi identica cu acesta si fiecare persoana este singura care stie cum este pe dinauntru.
Pentru majoritatea oamenilor exista cel putin una sau doua persoane, in decursul vietii, care il pretuiesc neconditionat. Altfel spus, individul stie ca a existat sau exista cineva, care tine la el indiferent de comportamentul sau.
Pretuirea neconditionata este deosebit de valoroasa, pentru ca elibereaza omul de necesitatea de a cauta tot timpul aprobarea sociala, dandu-i in schimb libertatea de a-si exprima talentele si capacitatile. Cu alte cuvinte, oamenii isi pot exprima necesitatea de autoactualizare fara sa aiba grija dezaprobarilor exterioare pe care le-ar putea produce.
Exista din nefericire un tip de educatie a parintilor care presupune a nu oferi copiilor sentimentul puternic de a fi iubiti si apreciati in mod absolut, in schimb le conditioneaza intotdeauna dragostea de “buna purtare”. Acest lucru transmite copilului mesajul ca nu este iubit de loc si ca parintilor le-ar fi placut, de fapt, un alt copil, ideal, care sa nu fie niciodata obraznic. Acesti copii vor trai cu dorinta intensa de a fi admirati de altii, neglijandu-si in tot acest timp autoactualizarea.
Vor deveni adultii care vor tinde sa aiba standarde ridicate de comportament, foarte nerealiste, iar conceptia lor despre sine, ideala, nu se va mai corela cu sinele real.