Vis

De ce cautam in jurul nostru, dar si in sufletul nostru perfectiunea, sublimul ? Este in natura noastra visul lui Icarus?

Sa nu uitam ca viziunea sublimului este inspirata, e proiectata chiar de lucrurile de toate zilele, ca este in esenta ascunsa in acestea si sublimul este posibil numai in comparatie cu ele.

Natura este o "mestera" in aceasta arta a comparatiei. Dar in natura, sublimul nu este decat o extrema, o exceptie ce nu poate fi regula. E ca un mester, care cuprins de har maiestreste acelasi lucru intr-o forma neasemuita.

Pe drumul meu treceam zilnic printr-un colt de parc, la incrucisarea a doua strazi. A ramas un spatiu mic, pe care cineva, un om de suflet, s-a gandit sa-l impodobeasca cu arbori si iarba verde, ca un simbol al naturii pe care noi am alungat-o cu inconstienta din viata cotidiana.
Traia aici un palc de mesteceni si in mijlocul lor un brad argintiu. Contrastul dintre coaja alba a mesteacanului, frunzele sale marunte, mereu agitate si roba argintie cu frunzele incremenite ale bradului se armonizau. Popasul meu la acest colt de rai se intampla in mod firesc. Ma fascina frumusetea vizionara a bradului argintiu, ca aparitiile din visurile copilariei, cand merele sunt de aur, frunzele de argint, fluierul e fermecat.

De fiecare data descopeream la bradul argintiu o noua infatisare, data de anotimp si de soare. Dimineata argintiul stralucea aprins. Seara era o bruma albastrie. Cand venea iarna, se lasa acoperit de zapada si argintiul brumariu primea o nuanta mai grava. Dar oricand pastra o demnitate de strajer in haine de sarbatoare, de garda la poarta zeilor.
O raritate in natura vie, o frumusete de elita!

...intr-o zi, au venit niste sapatori cu cazmale.Au tras o sfoara pe langa trunchiul bradului si au inceput sa sape incet, cu spor.

Alarmata de ce s-ar putea intampla, am intrebat, am rugat, am implorat:

"- Cine-i cu porunca?

- Acolo-i mesterul."

Un om in haina de piele, cu cizme de cauciuc, mi-a aratat cu degetul un plan mototolit.

"- Dar nu s-ar putea sapa mai incolo, sa lasam bradul ?!

- Stiu eu ? S-a gandit o vreme si dupa un oftat a spus: Asa-i planul."

Am cautat argumente noi si i-am spus:

"-Dar nu vezi cat e de frumos?"

A privit bradul argintiu, parca pentru prima oara. O creatura inalta, semeata, incremenita in tinuta de gala! O povara grea, din zale de argint.

Am incercat un ultim argument.

"- Dar, stiti cati ani i-au trebuit sa creasca atat de mare si frumos ? ...un secol."

Insa taietorii au doborat bradul argintiu in cinci minute. Zalele s-au imprastiat. Cativa trecatori au luat ramuri sa le puna in glastre.

M-am trezit din vis si mi-am spus: "intr-un peisaj nu e important ceea ce gasesti ci ceea ce cauti"

Vocaţii

"Unii se nasc cu vocatie de aventurieri, de deschizatori de drumuri ori cu alte "abilitati", bazandu-se pe farmec si pe cinism. Eu am ezitat mereu, din pricina ca am incercat sa impac in mine doua "eu-ri" diferite. Unul, rational, cu o mare nevoie de logica. Altul, afectiv, care nu s-a putut ridica deasupra sentimentelor. "Eul rational" a tanjit, constant, sa ma comport rezonabil. "Eul afectiv" i-a zadarnicit mereu eforturile. Rezultatul ? Niciodata n-am stiut prea bine "ce vreau". Si niciodata nu m-am multumit cu ceea ce am reusit sa obtin."

Octavian Paler / Calomnii mitologice

Eu ma regasesc constant in cele spuse de Maestru cu atata sinceritate.

Dar voi ?

Sentimentul ca esti acasa

Este o diferenta mare si extrem de semnificativa intre a ajuta pe cineva sau a incerca sa-l schimbi. Daca vrei sa ajuti pe cineva, atunci il ajuti sa fie el insusi; cand incerci sa-l schimbi, incerci sa-l transformi conform ideilor tale. Incercarea de a schimba pe cineva reprezinta dorinta de a-l face o copie la indigo. Nu te intereseaza persoana respectiva; ai o anumita idee, un ideal si incerci sa modifici persoana aceea in conformitate cu idealul tau. Idealul este mai important pentru tine decat fiinta umana.

Aceasta incercare este violenta, este o agresiune, un efort de a-l distruge pe celalalt. Nu este dragoste, nu este compasiune. Compasiunea permite intotdeauna celuilalt sa fie el insusi. Compasiunea nu este o directie, ea este un climat, iti da energie. Dupa aceea te poti misca. Fiecare individ este un scop in sine. Nu il folosi ca pe o unealta. Daca incepi sa sacrifici fiinta umana, acela nu este ajutor. Impartaseste din fiinta ta, dar lasa-l pe celalalt sa isi implineasca destinul. Acel destin este necunoscut.

Daca ai iubit pe cineva, ai declansat in tine un tip diferit de viziune. Vei iubi acea persoana, o vei ajuta sa devina absolut orice poate sa devina. Nu te vei astepta la nimic altceva. Toate asteptarile sunt condamnari, negari si respingeri. Tu doar vei darui dragostea ta - pentru nicio rasplata, pentru niciun rezultat.

Cand se revarsa fara sa aiba vreun viitor, dragostea este o energie imensa. Cand exista fara nicio motivatie, dragostea ajuta si nimic nu ajuta asemenea ei. In momentul in care simti ca cineva te accepta asa cum esti, te simti echilibrat. Cel putin o fiinta umana te accepta neconditionat. Acest lucru iti da sentimentul ca esti acasa. Deci oricine iti spune: "schimba-te, fii altcineva" te impinge tot mai departe de casa ta.

„nu eu sunt complicat, ci subiectul despre care vorbesc”

Prietenul meu "X" este uituc si imprastiat.

Idiotii sunt uituci si imprastiati.

Prietenul meu "X" nu este idiot, pe cale de consecinta.

Gandirea rationala, nu e nici pe de parte identica cu gandirea logica.

Treptele adevarului

Fragment din "Incercarea sufletului" de Rudolf Steiner

"Abia acum descopar cum vanitatea cunoasterii

Poate ademeni sufletul;

In loc sa-si absoarba forta

Din bunul spiritual oferit

El vrea sa foloseasca darul

Doar pentru a se oglindi nesabuit pe sine

Dar stiu in clipa asta

Prin strigatul de prevenire din inima mea

Cat de departe inca trebuie sa ma simt

De telul cel mai apropiat.

Nu vreau sa mai interpretez pripit

...............

De-as fi urmat mai curand aceste cuvinte

Ce-mi pretind modestie

Nu mi-ar fi ramas ascuns

Ca sufletul atat de dotat al prietenului meu

Doar liber se poate dezvolta,

Cand isi cauta singur cai

Ce nu i-au fost indicate de mine.

Recunoscand asta,

Voi dobandi si forta de a-mplini

Ce cere de la mine datoria si iubirea"

Intr-o perioada in care dezbinarea intre oameni se manifesta in toate relatiile individuale si de grup, (re)lecturarea "Incercarii sufletului" reprezinta o sursa fierbinte de intretinere spirituala a fortelor de iubire aduse de Hristos pe Pamant.

Oricarei realitati materiale din Univers ii corespunde ceva spiritual si orice realitatea spirituala din Univers primeste la un moment dat expresie in lumea materiala.

Cum se pastreaza trandafirii

Primeste-i cu inima nod in gatlej,

cu degetele tremurande

si tipat repede stins intre zambet si lacrima,

aseaza-i neindemanatec in glastra

(fara sa le retezi tulpinile, fara aspirina si alte mofturi)

In inima pastreaza-i, in apele ochilor

(cealalta apa e doar sa fie)

Seara coboara-ti pleoapele peste trandafirii rasfranti in pupile,

iar a doua zi trezeste-te cu noaptea-n cap

sa contempli rasaritul prin petalele lor stravezii.

Cand ai in preajma un trandafir, nu-ti ingadui gesturi bruste;

fii cuminte si iradiaza.

Pune lantul la usa si nu da drumul nimanui,

mai cu seama tristetii.

Raspunsurile sunt "in curtea casei"

Pentru oricine cauta sa evolueze si isi doreste sa afle daca omul este mai mult decat corpul care se naste, creste, face copii, imbatraneste si apoi moare, este esential sa stie ca orice cautare incepe in curtea casei.
Atunci cand pierdem un obiect nu-l cautam intai in Cer, apoi in America si apoi la vecini, cat umblam dupa el in propria casa. In imediata apropiere, in experienta personala de viata, in relatiile cu oamenii apropiati se gasesc raspunsurile cautate.
Intamplare banala de a fi calcat pe picior in tramvai ne dezvaluie felul emotional in care am putea reactiona. Unul striga la vecinul de calatorie pentru un calcat pe picior, altul intelege ca a fost o greseala involuntara, altul se enerveaza dar isi ascunde enervarea iar altul zambeste, confirmand ca nu-i deloc suparat pentru acest mic incident.
Asta ne arata ca nu este atat de important ce ni se intampla, cat felul in care reactionam si percepem ceea ce ni se intampla.
Astfel, experientele obisnuite devin surse pretioase de autocunoastere si imbolduri esentiale in modelare.
Aceia care-si hranesc negativitatea privind continuu catre faptele si comportamentele celor din jur, culeg roadele hranei in moduri dureroase, fiindca reactiile negative intretinute astfel, devin energii extrem de puternice pe masura ce timpul trece.
Observatia “eu critic acum“ este cu mult mai pretioasa decat observatia “omul acesta este rau“. Observatia “eu am criticat, oare n-as putea vedea diferit omul despre care am gandit astfel ? “ este un indiciu care ne ajuta sa recunoastem ca avem o problema, indiferent ce probleme credem ca au ceilalti.

unu, doi, trei...

Cand "simti fara masura" apare blocajul cuvintelor.
Iar subconstientul asigura continuitatea identitatii de sine.
A percepe este ceva mai mult decat a simti si ceva mai putin decat a gandi.
Nu ma intristeaza cand saltul tau nu m-ajunge fiindca ii admir indrazneala!

De ce dispare iubirea ?

Reeditez un post-it mai vechi in ideea ca dragii cititori n-au timp sa rasfoiasca in arhive.

Deci, de ce dispare iubirea ?

De ce dispare dragostea după un timp , de ce doi oameni care s-au iubit ajung să se urască, să-şi creeze zile negre unul altuia ori să cunoască suferinţe interioare de neimaginat ?
Unde piere frumuseţea şi atracţia de la început, căldura şi blândeţea, unde se rupe lanţul virtuos al vieţii care pulsa in inimile îndrăgostiţilor, de vreme ce iubirea este atât de puternică ? Nu-i aşa că experienţa umană în dragoste ne convinge cu vârf şi îndesat că dragostea dispare si, dacă dispare, merită să n-o alegem ?
Poate că nu-i aşa de important să iubim, de vreme ce iubim vreo doi-trei ani şi apoi ne întoarcem la apatie, la singurătate, la instabilitate emoţională şi la dorinţa de a întâlni din nou iubirea ?
Poate că experienţa vieţii ne convinge să alegem un partener pe alte criterii decât iubirea de vreme ce iubirea oricum se „termină” ?

Oare chiar dispare iubirea ?
Sau dispare capacitatea minţii de a o percepe ?

Iubirea – în forma ei divina, în forma ei reală, reprezintă o putere pe care nu putem să ne-o imaginăm. Este puterea care ţine universul întreg într-o ordine firească. Este puterea care-i dă viaţă seminţei şi puterea fără de care niciunul dintre noi n-ar putea respira nici măcar o secundă.
DE aceea iubirea nu poate să dispară! Este imposibil să dispară singura stare absolută a universului şi ceea ce este cu adevărat Real. Dispare, însă, în vieţile noastre, capacitatea minţii de a percepe iubirea. După doi-trei ani de dragoste, după cinci sau şapte ani, mintea scoate de sub obroc, din beciul inconştient toate aberaţiile pe care le-a crezut realităţii.
Poate că ar trebui să simţim că iubirea nu este o încălzire glandulară si nici o pasiune înrobitoare, cât o stare permanentă a sufletului omenesc. Iubirea nu dispare, ci dispare numai mintea capabilă s-o perceapă.

Reprimarea

Anecdota:

"Joe si micuta lui fiica s-au dus sa viziteze un parc de distractii. Pe drum s-au oprit sa manance - le era foame. Dupa ce si-au potolit foamea, au continuat plimbarea prin parc. Trecand pe langa o toneta cu floricele de porumb, micuta a spus: 'tati vreau...' dar Joe i-a luat-o inainte si i-a cumparat floricele. Apoi, cand au ajuns in dreptul unei tonete de inghetata, micuta a strigat din nou : 'tati, vreau...' Joe s-a oprit, dar de data aceasta a spus: 'Vrei, vrei! Stiu ce vrei - inghetata'

'Nu, tati' se smiorcai ea, 'vreau sa vomit'. Ea asta voia de la inceput."

Dar cine te asculta ? Doar tu, pe tine!

A reprima inseamna a nu-ti asculta propria natura. Reprimarea este un truc care te face sa lupti impotriva ta si modul de a crea un conflict interior care iti slabeste vointa.