When I Need You

In pustiuri se duc inteleptii sa-si desluseasca gandurile. In singuratate, logica e mai simpla, mai fara umbra indoielilor. Nu-i nimeni sa insinueze false enigme, oracole nebuloase. In nisipurile calatoare, cu fruntea spulberata vezi sensuri ce au ecouri in sufletul tau...

Insa, eu am nevoie de tine !

Imi plac oamenii

Imi plac oamenii de mor. Imi place gustul prieteniei. Imi place nefatarnicia. Imi plac porumbeii si pescarusii.

Ne uitam, nu-i asa, cu compansiune si dispret la necivilizatia popoarelor barbare atunci cand le zarim prin documentare tv. Ii socotim straini, bietii de binefacerile civilizatiei. N-au descoperit peria de pantofi. Nici furculita. Traiesc in alta lume, una in care nu exista ziare, televiziune, internet. Este adevarat ca in lumea lor exista mituri, dar asta nu ne impiedica sa-i socotim niste fiinte inferioare.

Hai sa privim si reversul medaliei.

"Civilizatia a facut din om un maniac al informatiilor dar l-a silit sa piarda legatura cu sine. Ma tem ca nu e nevoie sa-l citesti pe Spengler pentru a afla ca decadenta Occidentului se ascunde unde nu te gandesti sa o cauti. Performantele progesului tehnic, stiintific si economic, camufleaza pagubele pe care le-as numi sufletesti. Asta m-a determinat sa afirm in Jurnalul american din Aventuri solitare ca intr-o catedrala gotica din Evul Mediu ai o ameteala metafizica, pe cand intr-un zgarie-nori ai doar o ameteala fizica"

Octavian Paler.

Atunci cand dragostea e o lupta

"Bhagwan, dumneavoastra sunteti tot ce mi-am dorit vreodata sau mi-am putut dori vreodata. Atunci, de ce este atat de multa rezistenta in mine impotriva ta?" Osho

Iata de ce: daca esti profund indragostit de mine, va exista si o rezistenta profunda. Ele se echilibreaza una pe cealalta. Oriunde exista dragoste exista si rezistenta. Din orice loc de care te simti puternic atras ti-ar placea sa si evadezi, pentru ca a fi puternic atras, inseamna sa incerci abisul si sa constati ca nu mai esti tu insuti.

Cand dragostea este puternica, ego-ul poate incerca sa triumfe, dar este o batalie pierduta. De aceea multi oameni traiesc fara dragoste, preferand un ego triumfator.

Insa atunci cand din libertate vine si capitularea, omul se imbraca de o sublima frumuste iar esenta sa launtrica ii innobileaza mintea superficiala.

Poveste de viata :

Al doilea razboi mondial se terminase si la douazeci de ani de la incheierea razboiului, un soldat japonez inca mai lupta. Se ascundea si ucidea oameni de unul singur. In mintea lui era un singur gand:"cat timp nu voi primi ordin de la comandantul meu, eu nu ma voi preda". Comandantul era mort si el n-a putut primi acel ordin, insa a continuat sa lupte toata viata fiindca mintea lui se subordona inconstient.

Cartierul general s-a predat, comandantul este mort. Numai la perifierie, undeva, tu continui lupta.

Dar mai devreme sau mai tarziu, vei primi si vestile...

Floarea din vis

Intr-o zi de visare mi-a spus un prieten: "au inflorit piersicii, o padure de piersici. Nu-ti vine a merge ?"

Pe carari de pamant bun, darnic, sub o cascada de lumina alba, sidefie am patruns in "padurea de piersici". Eram fara cuvinte, numai mirare. Tacuti, fermecati, indragostiti de piersicii infloriti.

Cand iubesti nu vrei sa mai stii de nimic. Asa-i si in padurea de piersici. Nimic decat flori de piersic. Cu miezul trandafiriu, cu marginea alba, pura ca zarile.

Vorbele ar fi curmat o rugaciune nespusa.

Tacere si priviri inlacrimate de fericire eram noi, calatorii din povestea fermecata.

Nichita, mon amour

Inima

"Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.

Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată

De fiecare dată, ca-ntâia dată.

De fiecare dată, ca ultima dată.

N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,

ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.

Nimeni n-a văzut-o niciodată.

Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată...

Ea bate,şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.

O aud întruna, până nu mai vreau să bată.

Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,

un singur bloc de piatră nedespicată."

Cum se pastreaza inima ?

Nu stiu.
Dar nici nu cred ca trebuie.

You and I

Stiu unde esti,
dar n-am sa te caut acolo,
Nu in pamant roditor - in piatra
am sa seman,
pentru ca dragostea sa prinda radacini
in imposibil
Dintre toate caile ce te ajung
o aleg pe cea ocolita,
pentru ca sa te simt rasarind langa mine
de unde esti cu neputinta,
pentru ca,
atunci cand ochii nostri se vor intalni,
sa explodeze in ei departea.

"Daca n-ai sa-ti rezolvi lupta launtrica dintre emisfera dreapta si emisfera stanga, n-ai sa fii impacat in iubire" Osho.

Pornind de la un schimb de idei pe blogul lui Mugur, m-am gandit sa intru in valiza cu amintiri a invaturilor despre mecanismele de dezvoltare a dimensiunii psihologice umane.
Este logic si usor de acceptat daca privim fiecare dintre noi in experientele de viata traite. O sa le descriu repede si pe scurt fiindca sunt interesante si o sa aiba un impact placut cand le veti regasi in memorie.
Desi este un proces fluent si unitar, dezvoltarea dimensiunii psihologice cunoaste vreo trei etape mai importante. In prima dintre ele, dezvoltarea se face exclusiv datorita raporturilor dintre cerintele biologice ale Sinelui si normele socioculturale. Normele vor fi resimtite ca avand un puternic caracter restrictiv fata de cerinte, iar raporturile vor avea o tenta conflictuala pregnanta, generatoare de sentimente de frustrare in plan psihic. In aceasta etapa, norma este respectata pentru ca este impusa.(etapa copilariei)
In urmatoarea etapa, dezvoltarea dimenisunii psihologice, deja aparuta, are loc pe baza raporturilor specifice dintre cerintele Eului constituit si normele socioculturale, care pe masura ce-si dezvaluie bogatia de semnificatii si caracterul rational, sunt integrate progresiv, devenind elemente proprii si operationale pentru individ. De data aceasta, norma este respectata numai intrucat isi dovedeste rational utilitatea (necesitatea). Ea devine din impusa, liber consimtita si intensitatea sentimentului de frustrare se estompeaza.
Si in fine, a treia etapa se caracterizeaza printr-o dezvoltare exclusiv intrinseca, launtrica, deci autodezvoltare in baza raporturilor specifice dintre cerintele biologice si normele socioculturale interiorizate si astfel transformate in bunuri proprii (constituirea Supraeului). Respectarea normei devine o chestiune nu numai liber, ci si cu bucurie consimtita, intrucat norma actioneaza acum din interior, unde a fost integrata in structurile specifice ale nivelului psiho-rational.
Fiinta umana devine astfel o fiinta morala. Respectarea normei devine o problema de necesitate interioara fiindca numai astfel se asigura valorizarea Eului in ochii proprii si ai celorlalti.

Concluzia mea este cu nu se poate face o corelare a fiecarei etape de dezvoltare a Eului cu anumite etape ale varstei biologice. Exista indivizi maturi, chiar varstnici, care au ramas doar la nivelul de dezvoltare specific primei sau cel mult, celei de-a doua etape, dupa cum exista indivizi tineri, chiar adolescenti, care, in precocitatea lor, au reusit sa strabata toate cele trei etape, ramanand ca in continuare, ei nu numai sa le implineasca integral continutul, ci sa-l si imbogateasca.
Si credeti-ma sincer, eu cunosc, personal, un asemenea om.

Nu-mi place sa postez articole atat de lungi si sper ca nu v-am plictisit prea tare in dorinta de a ne clarifica fiecare in ce masura normele socioculturale le resimtim ca fiind impuse si frustrante, sau doar necesare, sau ele ne implinesc si ne asigura valorizarea Eului.

Care ar fi problema ?

Spiritualitatea orientala ne invata sa ne bucuram mai mult de momentele neocupate ale mintii, astfel incat sa nu ne mai lasam presati de greutatea "problemelor" cotidiene.

Chiar daca stim ca problemele exista, cum ar fi sa le punem deoparte si sa spunem: "Asteapta! In primul rand trebuie sa ma ocupa de viata mea.Pe urma te voi rezolva, dar acum da-mi voie sa am un pic de spatiu neocupat de nicio problema" Sa incepem prin a avea cateva momente neocupate si, odata ce ne vom bucura de ele, vom realiza ca problemele sunt create de noi pentru ca nu am reusit sa ne bucuram de spatiul neocupat, astfel ca problemele au umplut golul.

Viata nu este deloc o problema, este un mister care trebuie sa fie trait si de care sa ne bucuram.Ne cream fara sa stim probleme fiindca in subconstient traim cu frica prezentului. Problemele ne dau aparent imaginea unei protectii in fata valtorii si neprevazutului vietii, ca un scut de care ne folosim pentru a sta in spatele cortinei si care permit mintii sa se intrebe: "Cum sa ma bucur cand am atatea probleme ? Cum as putea sa iubesc daca toate problemele acestea nu sunt rezolvate ? Cum as putea sa cant, sa dansez ? Imposibil "

Dar...cum ar fi sa incercam sa acceptam ca suntem oameni obisnuiti si ca singura diferenta dintre mine si tine este ca tu nu te accepti pe tine asa cum esti, iar eu ma accept in totalitate. Tu incerci sa devii perfect/a, iar eu mi-am acceptat imperfectiunile. Asa ca eu am inceput sa nu mai am mari probleme fiindca am inteles ca acestea se nasc din non-acceptare. Urmatoarea clipa de dupa acceptare va fi de o bucurie mult mai mare fiindca fericirea va veni prin trairea clipei si nu din lupta mea/ta cu perfectiunea.

Eu nu ma mai gandesc la un viitor luminat. Cum ar putea el sa fie mai minunat decat este in acest moment ? Cum poate fi viitorul mai fericit, mai placut ? Aaaa...pentru a evita sa traim prezentul, vom continua sa ne gandim la un viitor, astfel incat sa nu fie nevoie sa ne concentram pe cele din prezent si sa ne putem rataci mai usor ! (???)

Priveste

Priveste
aceasta zi sperioasa si galbena
ca un boboc abia rasarit din gaoace.
Priveste
acest clestar ce nu cuteaza
sa se clinteasca.
Priveste
aceasta floare ce-si desface
inspaimantata de sine insasi
corola.
Priveste-le.
Niciodata nu te-ai vazut
de atat de aproape.