Pornind de la un schimb de idei pe blogul lui Mugur, m-am gandit sa intru in valiza cu amintiri a invaturilor despre mecanismele de dezvoltare a dimensiunii psihologice umane.
Este logic si usor de acceptat daca privim fiecare dintre noi in experientele de viata traite. O sa le descriu repede si pe scurt fiindca sunt interesante si o sa aiba un impact placut cand le veti regasi in memorie.
Desi este un proces fluent si unitar, dezvoltarea dimensiunii psihologice cunoaste vreo trei etape mai importante. In prima dintre ele, dezvoltarea se face exclusiv datorita raporturilor dintre cerintele biologice ale Sinelui si normele socioculturale. Normele vor fi resimtite ca avand un puternic caracter restrictiv fata de cerinte, iar raporturile vor avea o tenta conflictuala pregnanta, generatoare de sentimente de frustrare in plan psihic. In aceasta etapa, norma este respectata pentru ca este impusa.(etapa copilariei)
In urmatoarea etapa, dezvoltarea dimenisunii psihologice, deja aparuta, are loc pe baza raporturilor specifice dintre cerintele Eului constituit si normele socioculturale, care pe masura ce-si dezvaluie bogatia de semnificatii si caracterul rational, sunt integrate progresiv, devenind elemente proprii si operationale pentru individ. De data aceasta, norma este respectata numai intrucat isi dovedeste rational utilitatea (necesitatea). Ea devine din impusa, liber consimtita si intensitatea sentimentului de frustrare se estompeaza.
Si in fine, a treia etapa se caracterizeaza printr-o dezvoltare exclusiv intrinseca, launtrica, deci autodezvoltare in baza raporturilor specifice dintre cerintele biologice si normele socioculturale interiorizate si astfel transformate in bunuri proprii (constituirea Supraeului). Respectarea normei devine o chestiune nu numai liber, ci si cu bucurie consimtita, intrucat norma actioneaza acum din interior, unde a fost integrata in structurile specifice ale nivelului psiho-rational.
Fiinta umana devine astfel o fiinta morala. Respectarea normei devine o problema de necesitate interioara fiindca numai astfel se asigura valorizarea Eului in ochii proprii si ai celorlalti.

Concluzia mea este cu nu se poate face o corelare a fiecarei etape de dezvoltare a Eului cu anumite etape ale varstei biologice. Exista indivizi maturi, chiar varstnici, care au ramas doar la nivelul de dezvoltare specific primei sau cel mult, celei de-a doua etape, dupa cum exista indivizi tineri, chiar adolescenti, care, in precocitatea lor, au reusit sa strabata toate cele trei etape, ramanand ca in continuare, ei nu numai sa le implineasca integral continutul, ci sa-l si imbogateasca.
Si credeti-ma sincer, eu cunosc, personal, un asemenea om.

Nu-mi place sa postez articole atat de lungi si sper ca nu v-am plictisit prea tare in dorinta de a ne clarifica fiecare in ce masura normele socioculturale le resimtim ca fiind impuse si frustrante, sau doar necesare, sau ele ne implinesc si ne asigura valorizarea Eului.