Despre critica constructiva

Persoanelor carora le lipseste asertivitatea oscileaza permanent intre doua pozitii extreme: pasivitatea si agresivitatea. Atunci cum sa devii "asertiv", altfel spus, capabil sa iti exprimi parerea fara stres si fara sa nu-l respecti pe celalalt ? La inceput ar trebui sa identificam emotiile care ne impiedica sa vorbim si gandurile sau reprezentarile pe care se bazeaza. Se poate face explorarea acestor reprezentari inca de la inceput folosind tehnica "flacarilor care coboara" : daca ii fac o critica o va lua personal. Si atunci ? Se va simti demotivat...Deci, daca tac o fac pentru ca ma gandesc ca, facandu-i o critica nu va mai dori sa se exprime liber.

Scopul tehnicii este de a ne face sa devenim constienti de dimensiunea exagerata si irationala a gandurilor care ne framanta. Invers, ne vom intreba probabil asupra consecintelor tacerii noastre: ce se va intampla daca pastrez aceasta critica pentru mine ? Il fac pe celalalt sa se simta pe o pozitie de esec de vreme ce imi fac o parerea proasta despre el. Mai mult, neexplicandu-i decat ce imi convine la atitudinea lui, il impiedic sa progreseze. Concluzie: critica mea este indispensabila. Ramane doar sa o formulez. Cum sa ii fac aceasta critica fara sa il vexez sau fara a risca sa ma pun intr-o lumina proasta ? Multi opteaza pentru tacere pentru ca acestia cauta cu orice pret sa-si mascheze emotiile. Din contra, e bine ca aceste emotii sa fie verbalizate. E mai bine sa incerci formulele: " Sunt foarte jenata sa va zic asta, dar mi se pare ca..."; "Nu mi-o luati in nume de rau, dar..."

Cu cat verbalizezi mai mult, cu atat te vei exprima mai putin in maniera non-verbala, adica nu te vei inrosi sau nu iti va tremura vocea.

Se pare totusi ca la origini se afla o lipsa de incredere in sine la care se adauga speranta de respect si de reguli morale implicite de tipul: nu-ti contrazice niciodata seful, lucruri integrate inca din copilarie, prin "grija" parintilor.

Ce mai faci, vecine ?

Anecdota:

"S-a intamplat odata ca unul din discipolii lui Budha, un laic, a spus:
- O voi face...dar cu o singura exceptie. Voi darui toata bucuria mea, toata meditatia si toate comorile sufletului meu intregii lumi...cu exceptia vecinului meu, fiindca acest om este foarte rautacios.

Vecinii intotdeauna ne sunt dusmani. Buddha Gautam i-a spus:

- Atunci uita de intreaga lume, pur si simplu daruieste totul vecinului tau.

Omul era cam incurcat:

- Ce vrei sa spui ?

Buddha i-a raspuns:

- Daca ii vei putea darui totul vecinului tau, abia atunci vei fi eliberat de aceasta atitudine antagonista fata de fiinta umana."

Eu mi-am insusit de mult timp acest gen de morala si va rog sa ma credeti ca efectul este extraordinar. Mi-am recanalizat energia care se consuma pe hauri negre si-mi port sufletul usor, ca pe un fulg.

Uneori mai exista "tentatii", fiindca ego-ul ar vrea sa mai dea lectii celor care nu gandesc ca mine, insa realizez imediat ca ma indepartez de locul pe care l-am castigat si pe care vreau sa-l mentin cat pot de mult, pana la urmatorul nivel.

Mai e o zi pana la sarbatorirea "INVIERII DOMNULUI" si am mai avea putin timp sa vorbim si sa ne impacam cu vecinul :)

FERICIRE MULTA SI INIMA BUNA, SA AVETI !

Tanar si talentat

Fara ea (Holograf Cover)
Vezi mai multe video din Muzica »

De la Andrei care il are de la Sergiu si indemnul meu de a pune si noi niste linkuri, RT-uri sau embed-uri fara sa numaram zilele recunostintei.

Asculta si simte

sursa foto: www.deviantart.com

" Fii intreg. Nu te gandi la perfectiune. Cand spun intreg, vreau sa spun fii real, fii aici; orice ai face, fa total. Vei fi imperfect, dar imperfectiunea ta va fi plina de frumusete , va fi plenitudinea ta" OSHO

Vin momente in vietile noastre cand ne-ar putea incerca sentimentul de lipsa de sens in ce priveste lucrurile pe care le repetam in fiecare zi. A trai sentimentul "absentei de sens" este atat de coplesitor, deprimant si de profund tocmai ca prin el fiinta noastra ne cheama spre a intelege sensul nostru cel mare. Marea intelegere apare dintr-o uriasa neintelegere, cerul senin apare dupa ploaie, iar ziua vine dupa noapte. Ceea ce nu intelegem nu are sens tocmai pentru a intelege ca exista un sens. Cand il intelegem, o misterioasa stare de bucurie ne invaluie si ne incurajeaza sa traim cu "panzele sus", in rezonanta cu viata.

A intelege ura nu este mai putin important decat a intelege ca ea se naste in iubire si se topeste in ea de indata ce-i recunoastem radacinile. Cele mai deplorabile sentimente umane, cele mai negre ganduri ale noastre ne determina sa ne credem nefericitii posesori ai raului pana cand intelegem ca ele ne slujesc cu tot atat de multa indemanare pe cat o fac si cele mai minunate sentimente si ganduri. Ele ne vorbesc despre ce acceptam si ce negam la noi insine si la cei din jurul nostru. Ele ne spun continuu: "intelege, poti intelege de ce am venit la tine. Credinta ta ca ceva iti face rau m-a creat pe mine, frica ta!" Si, intelegand "credinta" ascunsa in spatele unei frici, poti intelege ca nu frica in sine este problema ta, cat credinta ca lucrul de care ti-e frica iti face rau. A intelege ca tot ce traiesti te serveste, te ajuta si iti da un sens, este poate, una dintre marile intelegeri ale vietii. Chiar daca nu-l vezi imediat, accepta ca el exista.

Viata, mersul furnicilor, suferintele noastre, emotiile, sentimentele, minunea de a vorbi, rasaritul soarelui, vantul si cantecul mierlei, experientele de dragoste sau acelea de ura, de inchistare si de sfarsire interioara, au un sens cand le intelegem.

Sunlight and Shadow

sursa foto: www.deviantart.com


Acolo, sub pamant,
nu e nevoie de umbre -
e imperiul
umbrelor.



Lasa, asadar, umbrele
arborilor ce cresc pe pamant
si coloanelor vii
ale fantanilor tasnitoare.



In definitiv, viu
este ceea ce aduce vietii lumina
si puterea de a produce
umbra.



Tu erai atat de stralucitor incat
chiar si in zilele posomorate
iubirea
arunca umbra.

De ziua noastra...

Lume-n masini, pe margini, la pas, in fuga-orbeasca,

Pe drum batut, carare ori fara de carare-

Ce stavila suvoiul asta sa-l opreasca ?

Nici legi, nici mlastini, smarcuri, nimic n-ar fi in stare !

Din zori, cand balta-i pala sub muschi si ceata groasa,

Casuna, ca-n altare, multimi pe musunoaie;
Grumazu-si plec barbatii, neveste-ngenunchiaza,

Misuna sepci, basmale plutesc prin harmalaie.

Trec, mii matanii, boabe de rachitele-n deste,

Bidoanele de tabla ca-n clopote rasuna,

Aceasta dimineata ce-n noura paseste,

Eu nu stiu cat de sfanta-i, vad numai cati se-aduna.

(parodie)

Lumina

Lumina iubirii straluceste si se arata uneori oamenilor din jur semnaland prezenta puterii divine in fiinta care o poarta. Cum s-a intamplat si cu Iisus, ea nu este evidenta oricand, oriunde si oricum, ci in momente speciale cand lumina lucreaza asupra mediului inconjurator dincolo de intelegerea sau vointa celui prin care ea se manifesta. Daca avem norocul sa vedem un asemenea moment, ramanem muti de uimire in fata acelei frumuseti fiindca de fapt nu vedem chipul omenesc al persoanei din fata noastra, ci lumina care o insoteste si simtim o atractie spontana ca o stare de indragostire neasteptata si uimire fantastica. Acela este momentul in care spiritul divin este prezent in materie si inca nu exista un aparat de masura pentru semnalarea intensitatii acelor unde energetice.
Lumina este semnul prezentei spiritului divin, care se manifesta prin noi cand atingem starea de iubire neconditionata. La inceputul unei povesti de dragoste, toti oamenii sunt atinsi de „iubirea divina” si toti atrag un camp energetic al iubirii in existenta lor. Momentele noastre de bucurie, de tandrete, de multumire interioara, de impacare cu sinele si cu lumea pot de asemenea atrage campuri de sprijin apropiate de cel al iubirii.
Insa gandirea negativa, suspiciunea, obiceiul de a ne infricosa, a ne indoi ori a crea scenarii in viata de zi cu zi ne deconecteaza de la iubire si, instantaneu, ne deconecteaza de la „lumina” care ne sprijina sub forma acelui camp de atractie. Cand avem intentii frumoase, cand dorim sa ajutam, sa daruim si sa iubim, vom atrage – prin puterea legii divine – purtatori ai acestei lumini care ne vor sprijini doar cu prezenta lor.

Recomandare

Cand aveti "putin" timp, adica 4 ore, incercati o vizionare extrem de interesanta:
Teoria unificata a campului - Conceptul de dimensiune, Geometria contractiei Universului si alte chestii neconventionale ale fizicii. Despre Universul infinit de mare si infinit de mic.

Nassim Haramein spune la un moment dat :"Nu toate au rasarit dintr-un punct ce a decis sa construiasca un Univers. Toate punctele contin posibilitatea unui univers in interiorul lor. Toate punctele sunt conectate cu restul punctelor." (...)

"De cate ori pe an iti indrepti atentia si simturile in interior si te conectezi cu natura ta infinita ? Universul se contracta tot atat cat se si extinde.Eu am avut aceasta bucurie.Si am putut vedea ca partea externa a fiintei mele este in expansiune si partea interioara a existentei mele este partea care se contracta.Am inceput sa gandesc in acesti termeni cand aveam 11 ani.Si am invatat sa meditez. Un tanar maestru din India m-a invatat sa meditez.Si eram foarte fericit fiindca descopeream o cu totul alta lumea in interiorul meu ce parea ca are potential infinit.Astfel am inceput sa petrec din ce in ce mai mult timp, concentrandu-ma in interior si sa ma conectez cu acea parte din existenta mea.Si am inceput sa ma gandesc ca trebuie sa existe un echilibru intre expansiunea Universului si constrangerea Universului.Si partea ce se contracta a acelei ecuatii de echilibru este partea ce GENEREAZA si partea in emanatie este cea care ALIENEAZA ! Ce distruge. Si totusi toata stiinta si cunoasterea noastra este bazata pe partea de emanatie.

Stafiile de ganduri

"Gandurile tale sunt exact ca stafiile. Continui sa crezi in ele, fara sa incerci vreodata sa te intorci spre ele si sa te uiti bine la ele" OSHO

Sfantul si pacatosul sunt doua fete ale aceleiasi monede; raiul si iadul; Dumnezeu si diavolul.

Dar exista o a treia alternativa in care sa nu fii nici unul nici celalalt, ci sa fii tu insuti. Sa iesi din piramida mintii si sa intri in templul fiintei tale. Piramidele au fost facute pentru cei morti iar mintea noastra seamana de multe ori cu un "cimitir" de amintiri trecute, experiente, umbre...care incet-incet pot ajunge sa formeze in jurul nostru o tesatura deasa.

Singurul mod de a scapa de umbra este sa te intorci cu fata la ea fiindca daca alergi, va alerga si ea dupa tine.

Gandurile sunt substitute ale atentiei constiente.

Singurul mod de a iesi din "piramida" este sa devenim martorii propriilor procese de gandire, sa stam pe margine si sa fim spectatorii gandurilor. Numai atunci vom putea sti cu adevarat cine suntem.

Prayer

Iti poti acorda un timp sa te gandesti la toate astea.