Pe fotoliul minţii

Simţi tot timpul ca eşti o victimă ? Probabil că e cea mai confortabilă poziţie a spinării tale pe fotoliu.

Şi Dumnezeu zice : "DA ! AI DREPTATE!"

Ia să vedem...

Asaltul lucrurilor

Precum câinii, precum lupii,

precum viermii de pământ

ori ca rinoceri sălbateci,

africani în plin avânt

de prin toate colţurile

vin de pretutindeni, piază,

ca tânţarii, milioane,

lucrurile te-asaltează.

Lucruri, lucruri, lucruri,

te târăsc cu ele-n stivă

oricât ai fi tu împotrivă

e totuna.

cum s-o faci pe vulpea oare ?

te strivesc întotdeauna

şi te calcă în picioare.

Recomandare

Oamenii care mă inspiră sunt extrem de preţioşi sufletului şi spiritului meu. Încerc din când în când sa-i fac să simtă preţuirea mea fără a-i sufoca şi îi invit să urmărească un filmuleţ cu

Neale Donald Walsch - Teama, Spaima si Frica

primit de la special friend- Coach Ioan

Pe cord deschis

Concurs de PA-uri

Într-o zi, din prea multă iubire, ai scos sufletul din mine şi l-ai pus pe-al tău în locul lui. De atunci, mă doare într-una când plângi sau doar ţi-e rău. Operaţia e fin lucrată, la suprafaţă n-a mai rămas nici urmă, nici cel mai mic semn. Dar înăuntru e mult zgomot şi furtună şi frica ta de a nu fi devorat.Când o să vrei să mai loveşti din patimă şi iubire multă, te rog ai grija, fiindcă te va durea mai mult pe tine.

Romantici si clasici

" Romanticul rătăceşte stând pe loc. Şi nu se înseninează niciodată cu totul. Pe cerul lui, rămâne amintirea norului, dacă norul a trecut. Sau, dacă şi amintirea se şterge, apare aşteptarea altui nor. În schimb clasicul poate vântura mările, ca Ulise, fără să se simtă vreo clipă neliniştit. Romanticul e un braconier care nu prea ştie ce caută. Tânjeşte după o pradă pe care a visat-o, uitând apoi, parţial, visul. Clasicul, din contră, detestă ce e aproximativ. Când clipa i se dăruie, romanticul intră în panică. Oare cât va dura ? Unica lui soluţie sigură e să devină parazitul propriei sale insatisfacţii. Uneori îşi distruge dragostea ca s-o poată plânge. Dar nu e vina lui ca e mai profund în regret. Căci romanticul e un etern diletant în materie de fericire. Abia după ce o pierde o înţelege. Si iubeşte, mai ales ce n-are. Clasicul, în schimb, e în genere un om fără vârstă. El ocoleşte copiii şi bătrânii. Nu circulă noaptea şi nu trece aproape niciodată prin dreptul unui spital. Verbul romanticului: a dori. Verbul clasicului : a trebui. Ambiţia romanticului: să nu admită o viaţă în care el să existe, iar lucrul iubit să nu existe. Ambiţia clasicului: să caute nemurirea in ceea ce moare. Ora rituala a romanticului: miezul nopţii. Ora rituală a clasicului : amiaza. Boala romanticului : leucemia. Boala clasicului: scleroza. Romanticul ştie că soarele are şi o faţă neagră. Clasicul e convins că orice deznădejde are un versant luminos."
Octavian Paler/Aventuri solitare

Mă recunosc pe ici pe colo şi eu. O romantică clasică sau o clasică romantică! Sau poate e nevoie de un termen nou ?

Later edit: Din cele de mai sus intuite de Maestru, cu unele din ele sunt sigură că n-aş vrea să mă intersectez: n-aş vrea sa mă prindă nici măcar în glumă scleroza şi nici nu mi-aş da foc propriilor iubiri.Cu restul, să zicem că aş mai putea negocia :)
Dar voi ?

Fum de toamnă

foto

Smintitul - cea din urmă frunzuliţa şi-o despoaie...
Pustiu şi gol e-acum al ramurilor crug.
Nu s-a gândit smintitul să mai păstreze o foaie
Pe caldarâm ard toate, din belşug.

Iar eu mi-acopăr ochii şi mă cuprinde-o teamă
Şi nu vreau. Nu vreau încă să mă despart de ieri,
Nu vreau săltându-mi pleoapa să văd cum se destramă
Ce s-a urzit în timpul îndelungatei veri.

Cu greu a mele pleoape le salt, cu greu. Văd bine,
pustiu şi gol e acum al ramurilor crug.
Aşa, cuprinde-mi mâna şi strânge-o lângă tine
Să nu mă înfricoşez cand zice că "Mă duc !".

Paşi

Tu doi paşi, eu doi paşi. Tu trei paşi, eu trei paşi. Eu cinci paşi...deja nu mai număram, ne era bine. Am alergat mai mult într-o zi şi am făcut dintr-o suflare cincisprezece paşi spre tine. Te-am surprins, erai în urmă, te-am aşteptat o zi şi apoi m-am uitat în zare spre jumătatea drumului. Veneai, veneai, dar eu m-am aşezat la umbră să nu mă îndepărtez de tine.

Nu clătina

Nu clătina cana, iubite, n-o clătina.
Mările şi oceanele sunt minate de smog
şi cana asta cu apă curată
nu vreau s-o vărs la canal;
în pustiu vreau să o vărs.

Măturicea din mlădiţe de mesteacăn
pe peretele băii,
marea mototolită la ţărm şi-n larg netedă.
Înainte de a rosti numele tău preacurat
îmi voi spăla limba
în lapte de cangur.

Arăturile toate, iarna sunt albe,
chiar şi corbii sunt albi sub suflare de iarnă.
Când voi cădea, ridică drapelul acesta
alb. Nu înseamnă
că mă predau.

Un fel de a te purta

"Cand esti intr-o relatie profunda cu cineva, apare o mare nevoie de a fi singur. Incepi sa te simti obosit, epuizat - bucuros obosit, fericit obosit, dar fiecare emotie este istovitoare. Inceputul relatiei a fost minunat, dar acum ai vrea sa treci la singuratate, simti nevoia sa te aduni, sa te inradacinezi iarasi in fiinta ta. In iubire te muti in fiinta celuilalt, pierzi contactul cu tine insuti. Acum simti nevoia sa te regasesti. Dar cand esti singur apare din nou nevoia de iubire. Iubirea rasare din singuratate. Singuratatea te face prea plin. Iubirea iti primeste darurile. Iubirea te goleste pentru ca sa poti sa te umpli din nou. Ori de cate ori esti golit de iubire, singuratatea te hraneste, te integreaza. Asta e un ciclu. Fa persoana iubita sa-si dea seama de acest ciclu."
OSHO

TU crezi ca e un punct de vedere pertinent ?

Sub galben de gutui

Un galben de gutuie coapta, plin, concentrat, in vopsea groasa.
"Cine-i mesterul ?"
Am cautat argumente si-am raspuns: "Stiu si eu ? Nu vezi cat e de frumos ?
E un acord !"