Toamna ne cuprind nostalgiile. Cromatica padurilor si ploile fara sfarsit, ca un planset prelung, strunesc coarde, stinse pana ieri, in bucuria verii.
Cand melodia regretelor, cantecul trist, din picuri pe frunze moarte, vaietul stresinilor acopera de neliniste gandurile tinere, incercam cu degetele intrebarii - viitorul.
Pacla cenusie a toamnei adoarme exaltarile poetice - reflexe tarzii de constiinta, cu izvorul in splendoarea verii, in exuberanta florilor.
Tragedia sfarsitului se implineste intr-o regie cosmica, cu final de brume argintii, cu refugiu in sine, langa vatra amintirilor. Dar a murit si inceputul ? Dar primavara de unde vine ? Unde o fi izvorul, unde-i izbucul voinic ?
Intr-un inceput fragil ca o intrebare: in muguri. Acolo, la subtioara frunzelor se nasc anonimii muguri, ca o profetie cuminte.Nevazuti sub hlamida verde, se strang in ei, ca intr-un seif, un inceput pe care numai mintea il intelege. O suflare de viata care va infrunta iarna cumplita.
(Din caietele mele)
Postări
3 comentarii:
Frumos !
Adevarat ce zici... cum vine frigul, cum incercam sa ne amintim de lucruri frumoase, amintiri, momente din toiul verii.. cand poate chiar vroiam racoarea toamnei si iarna :)
Inca o luna doua, si o sa asteptam infrigurati aparitia primului mugur.. nu-i asa?
Pupici. sa mai scrii din caietele tale, imi place mult.
Da, Victor o sa asteptam :)
si o sa mai scriu :) Multumesc!
Trimiteți un comentariu