Se uita la mine cu ochii aceia cafenii, limpezi, intrebatori !
Milimiimi de secunda privirea lui imi strapunge constientul si-l defragmenteaza.
Mimarea lipsei mele de atentie nu-l atinge fiindca simte dincolo de exprimarea superflua, disimulata.
Fidel vegherii, ridicand cate o spranceana, asteapta sa simta cum se topesc toti ghetarii – musafiri nepoftiti in casa sufletului meu.
Mi-a starnit iarasi un minuscul sentiment de vinovatie fiindca el e obisnuit cu tandrete.
Si n-am nicio sansa sa fiu perceputa la alta scala decat cea reala.
Cand se alinta si vrea mangaiere o face pentru ca are memoria gesturilor oferite cu tandrete.
Animalutul meu - o boxerita de opt ani – pe care niciodata, nimic omenesc n-o poate insela.
Milimiimi de secunda privirea lui imi strapunge constientul si-l defragmenteaza.
Mimarea lipsei mele de atentie nu-l atinge fiindca simte dincolo de exprimarea superflua, disimulata.
Fidel vegherii, ridicand cate o spranceana, asteapta sa simta cum se topesc toti ghetarii – musafiri nepoftiti in casa sufletului meu.
Mi-a starnit iarasi un minuscul sentiment de vinovatie fiindca el e obisnuit cu tandrete.
Si n-am nicio sansa sa fiu perceputa la alta scala decat cea reala.
Cand se alinta si vrea mangaiere o face pentru ca are memoria gesturilor oferite cu tandrete.
Animalutul meu - o boxerita de opt ani – pe care niciodata, nimic omenesc n-o poate insela.
Postări
4 comentarii:
Intotdeauna mi s-a parut stranie intelegerea starilor noastre interioare de catre animale.
Dar si mai stranie este intuitia noastra, umana, atunci cand atitudinile tradeaza starile interioare.
Eu incerc de ceva vreme sa nu mai analizez orice schimbare de atitudine ca fiind ceva straniu si plin de semnificatii. E un consum de energie inutil si nu face bine deloc la psihic.
Marturisesc ca am uitat, din nou, sa ma bucur. Iar acest aspect ma intristeaza.
P.S. Frumoasa legatura voastra ! :)
Viviana, multumesc pentru coment.
Nu e nimic straniu in perceptia animalelor.
Un caine se bazeaza pe simtul olfactiv pentru a evalua mediul inconjurator; nasul le stie pe toate, simte unde se afla prada, stie ce teritoriu a incalcat, simte trairile celor din jur.
Nu numai ca simte imediat orice iz purtat prin aer, dar poate identifica separat fiecare component al acestuia.
Natura a facut in asa fel incat zona cerebrala responsabila de simtul olfactiv sa fie mult mai mare ca dimensiuni la caine comparativ cu omul.
Simtul olfactiv al oricarui caine este de 1000 de ori mai dezvoltat decat al oamenilor si cred ca aici apare explicatia.
Ca nu mai stai sa despici firul in patru pentru schimbarile de atitudine e chiar foarte bine.
Dar, nu uita sa te bucuri. N-ai voie sa faci asta :) In timp, aceasta obisnuinta te va afecta.
Am si eu o teckelita de 10 ani, ce distinge orice inflexiune a vocii,si pe care n-o prea poti pacali. Desi m-am cam saturat de "personalitatea" ei debordanta, de multe ori mi-a alungat tristetea si mi-a suportat toanele.
Compania canina iti poate oferi o stare de bine,chiar daca impune o ingrijire, oarecum ,incomoda.
Geni,
stiu cum e... fiinte dragi; iar unii spun :"cine are sa-i traiasca, cine nu, sa nu-si doreasca". Cred totusi ca daca am tine cont numai de confortul personal, viata ar fi extrem de anosta :)
Deci, noua sa ne traisca fiindca stiu sa ofere neconditionat...ceea ce ne-am dori sa ni se intample si noua - oamenilor, din ce in ce mai des :)
Trimiteți un comentariu