Viata este legata de obligativitatea persoanei umane de „a-fi-in-lume” sau „de-a-fi-conforma-cu-realitatea-lumii”. Ori aceasta realitate este limitata si astfel ea inchide persoana umana, impunandu-i propriile sale limite.
Desprinderea de lume, eliberarea de presiunea pulsiunilor primare este resimtita ca o stare ideala, ca o implinire a propriului eu. Omul, fiinta bipolara, aspira catre un ideal absolut, catre eternitate, puritate, liniste si echilibru.
vineri, 28 noiembrie 2008
Silence
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
4 comentarii:
Da, asa e... insa din cand in cand... omul se retrage'n barlog... noroc ca nu sta asa mult ca ursii'n hibernare :)
Piesa de-o ai... exact asta-mi sugereaza... calmul... liniste, impreunata cu un pic de singuratate, o dorinta de izolare de cotidian, pentru un anumit timp... sa fii impreuna cu natura. Si atat.
Revin pe blogul tau destul de des, si-mi place ce scrii :) sa mai scrii
Muah!
Ma bucur ca ti-a placut piesa. Chiar ai sentimentul ca te invita la o stare de reverie, calm si liniste...si cum spui tu - comuniune cu natura.
Si te astept sa revii de cate ori vei dori :) Muah!
:) dar sa nu se intample ca in tinerete fara batranete. sa stai prea mult :)
Dar se se intample cat te tine "ranza" cum spune draga mea prietena :)
Trimiteți un comentariu