Noaptea m-a ascuns în întuneric până a răsărit luna poleită cu vedenii de argint. Oare cum o fi fost la începutul lumii? Exista atunci un frumos grandios, frumosul pur în care se măsurau gesturile ? Căror legi se supunea universul de sensuri adânci când puterea din lumina aştrilor erau singurele şanse ale vieţii? Ce însemna înţelegerea că fiecare secundă de viaţă reprezintă o alegere ?
Postări
3 comentarii:
"Noaptea m-a ascuns in intuneric..." - ce frumos spus, o si simt parca in spatele meu, prelingandu-se cu aripile-i reci pe umeri ca o mantie, spre-a ma invalui in negrul luminat de stele si de luna parca vie...
SUPER PA, GABITZO
Lună poleită cu vedenii de argint. Frumoasă metaforă.
Nu ştiu cum era la începutul lumii, dar cred că era mai bine decât acum.
Trimiteți un comentariu