vineri, 30 aprilie 2010

May Flowers

Am folosit banda peste limita admisă pe domeniul gabitzu.eu, aşa că trebuie să aştept până mâine când işi face debutul luna MAI.

Rămâneţi sănătoşi alături de minunăţia versurilor lui NICHITA


Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.
Abia am timp sa ma mir ca exist, dar
ma bucur totdeauna ca sunt
.
Nu ma realizez deplin niciodata,
pentru ca
am o idee din ce în ce mai buna
despre viata
.
Ma cutremura diferenta dintre mine
si firul ierbii,
dintre mine si lei,
dintre mine si insulele de lumina
ale stelelor.
Dintre mine si numere,
bunaoara intre mine si 2, intre mine si 3.
Am si-un defect un pacat:iau in serios iarba,
iau în serios leii,

miscarile aproape perfecte ale cerului.
Si-o rana intamplatoare la mana
ma face sa vad prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, razboaiele.
Dintr-o astfel de intamplare
mi s-a tras marea intelegere
pe care-o am pentru Ulise – si pentru
barbatul cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-as putea imagina
un pamant pustiu, rotindu-se
in jurul soarelui…
(Poate si fiindca exista pe lume
astfel de versuri.)
Imi place sa rad, desi
rad rar, avand mereu cate o treaba,
ori calatorind cu o pluta, la nesfarsit,
pe oceanul oval al fantaziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a sti,
de-a descoperi

harta universului în expansiune,
in timp ce-ti privesti
o fotografie din copilarie!
E un trup al tau vechi,
pe care l-ai ratacit
si nici macar un anunt, dat
cu litere groase,
nu-ti ofera vreo sansa
sa-l mai regasesti.
Imi desfac papirusul vietii
plin de hieroglife,
si ceea ce pot comunica
acum, aici,

dupa o descifrare anevoioasa,
dar nu lipsita de satisfactii,
e
 un poem inchinat pacii,ce are, pe scurt, urmatorul cuprins:
Nu vreau,
cand imi ridic tampla din perne,
sa se lungeasca-n urma mea pe paturi
moartea
,
si-n fiece cuvant tasnind spre mine,
pesti putrezi sa-mi arunce, ca-ntr-un rau
oprit.
Nici dupa fiecare pas,
in golul dinapoia mea ramas,
nu vreau
sa urce moartea-n sus
, asemeni
unei coloane de mercur,
bolti de infern proptind deasupra-mi…
Dar curcubeul negru-alei de alge,
de-ar bate-n tineretea mea s-ar sparge.
E o fertilitate nemaipomenita
in pamant si-n pietre si in schelarii,
magnetic, 
timpul, clipita cu clipita,
gandurile mi le-nalta
ca pe niste trupuri vii
.
E o fertilitate nemaipomenita
in pamant si-n pietre si in schelarii.
Umbra de mi-as tine-o doar o clipa pironita,
s-ar si umple de ferigi, de balarii!
Doar chipul tau prelung iubito,
lasa-l asa cum este, razimat
intre doua batai ale inimii mele,
ca intre Tigru si Eufrat.”     
         

12 comentarii:

Unknown spunea...

servus...
Nichita... mereu o binecuvintare...
Numai bine!...

CELLA spunea...

unde "apare" şi mă strigă, vin!!!:)
să le sărut sufletul celor care...

gabi spunea...

Flavius, Cella,
stiu ca voi il iubiti la fel de mult ca si mine fiindca rezonati la gingasia sufletului si spiritului lui.

Numai bine. Si eu va pup :)

elena marin-alexe spunea...

Nichita este totdeauna o boare de vant,intr-o zi torida...
Te pup raza!

gabi spunea...

Da!
Te pup si eu Elena !

Anonim spunea...

Superbe versuri! Nichita surprinde mereu, orice versuri ar fi.

Razvan- spunea...

Buna ziua, detin mai multe siteuri de succes si as dori o colaborare cu dumneavoastra. Daca prezint vre-un interes as dori un email la adresa sitestiri arond gmail.com

gabi spunea...

Cony,
multumesc de vizita !

gabi spunea...

Anca,
da, e okay.
Hai pe blogul nou
http://gabitzu.eu

schimbam acolo linkuri ;)

gabi spunea...

Razvan,
acelasi raspuns si pentru tine.
Vino pe site-ul meu
http://gabitzu.eu

Unknown spunea...

Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro.

Paul spunea...

Un gand de bine pentru tine!
Sarbatori Fericite!