marți, 25 septembrie 2007

Priveste


Priveste

aceasta zi sperioasa si galbena

ca un boboc abia rasarit din gaoace.

Priveste

acest clestar ce nu cuteaza

sa se clinteasca.

Priveste

aceasta floare ce-si desface

inspaimantata de sine insasi

corola.

Priveste-le.

Niciodata nu te-ai vazut

de atat de aproape.

duminică, 23 septembrie 2007

Veverita


Se pare ca prezenta unui brat retezat

se resimte inca multa vreme.

Arunc trei pumni de tarana

pe sicriul defunctului.

Am cunoscut o tanara fata

pe atat de aproape incat i-am distins cel dintai

filigramele brumei

in plete.

Ascultam

rasul sincer

in care scaldau

cuvintele grave.

Era veverita.

Nimeni nu va regasi vreodata securea rece

care i-a retezat

gatlejul.

Stia

ca nu mai are gatlej,

dar simtea

ca are.

A sarit de pe un brad inmiresmat pe altul si

a murit.

sâmbătă, 22 septembrie 2007

Extaz


Cuvantul extaz vine din greceste si inseamna a iesi din sine.

A fi tot timpul in afara sinelui inseamna sa ceri prea mult de la sufletul si trupul tau.

Un calugar spunea ca toti stramosii nostri si toti urmasii sunt prezenti in noi. Cand ne eliberam, o facem pentru intreaga umanitate.

Sa iubim cactusii ?


Cactusul nu-i vinovat.

Ariciul verde, odata, demult, a avut tulpini si frunze adevarate.

A fost insa obligat sa se adapteze la conditii extremale.

Frunzele s-au transformat treptat in spini, ghimpi si tepisori.

Chiar si tulpinile lui s-au ingrosat treptat, acoperindu-se cu o pojghita de ceara.

Foloseste economic apa pe care o acumuleaza.

Ariciul nu suporta curentii de aer.

El are nevoie de mult soare si trebuie stropit dimineata devreme.

Ciudata lume a cactusilor iti dezvaluie un farmec floral aparte, greu de egalat. Dar si mai greu de mangaiat.

Am visat...


Am visat flori de castan. Le-am atins doar cu privirea.Bucurie de copil, colorata-n paralele.Te-am chemat sa-mi prinzi o mana. Pe o floare de castan,
Surazand, ai spus ca mana nu e buna sa cuprinda fericirea. Am clipit si m-am oprit. Am stiut inca odata. Ca acolo-i nemurirea!

vineri, 21 septembrie 2007

Era iubirea


Timpul nu mai trecea.

Era iubirea.

Numai in fata ei se opreste

timpul.

Puteam aduna secundele

cum aduni nisipul in pumni,

risipindu-le apoi, dupa voie,

in dreapta si-n stanga.

Metalul nu ruginea.

Florile uitau sa moara.

Si atunci noi am uitat sa numaram.

E minunat,

pe cea mai inalta scala,

e minunat

ca iubirea nu stie sa numere.

marți, 18 septembrie 2007

Racoare autumnala


Astazi universul s-a intors spre inauntru.

Vrabia inghetata spre nimicul cald

ce mai dainuie in ea.

Campul verde prin miristea roscata

Barba ce o va inalta la primavara spre cer.

Eu ma uit cum

se inmultesc in mine,

ca niste mircoorganisme,

visele zadarnice.

Pamantul alearga

cu ochii in oglinda retrovizoare

curios daca ar izbucni sau nu

vreo reactie.

Samanta priveste in sine

cu ochii mariti de teroare.

Ce voi deveni?

gaza? arbore?

floare? om? neom?

om? neom?

luni, 17 septembrie 2007

Indoiala


Credinta e oarba,

Indoiala are nevoie de fapte.

Ei bine, eu ma indoiesc de faptul

ca a sta incremenit langa focul vesnic

inseamna a intelege focul si vesnicia.


Nu in vapaia incendiilor,

nu la capataiul marilor febre,

sau langa clocotul fontei

si nici unde se incruciseaza privirile vrajmasilor;

acolo nu esti de gasit.


Ma indoiesc si de faptul ca ai fi Prometeu.

Nu prea aduci a talhar de foc

pentru altii;

Prea ai incremenit.

Nici paganii nu strajuiesc astfel focul.


Inlauntrul tau ticaie

timpul inert al trecatorului.


Nu adaugi nicio scanteie

focului vesnic.

Flacara se izbeste de tine

ca de o stalactita;

Adevaratii purtatori de foc

au trupurile acoperite de plagi.



marți, 11 septembrie 2007

Scrisori neexpediate


Cele mai incarcate de sens

sunt scrisorile neexpediate,

pe care le citeste doar focul.

De fapt imboldul necomunicarii

e mai vechi decat scrierea.

E un dialog cu necuprinsul,

cu sine in necuprins.

E neputinta de a te margini

la teritoriul nemarginit de marginit

al cuvintelor.

Ea creaza functia de a vorbi cu sine.

Nu tulburati un copil

care vorbeste cu sine insusi.

Nu veti intelege nimic,

iar copilul si-ar putea frange gatul

cazand din nemarginirea unde traia

in clipa cand l-ati strigat.

duminică, 9 septembrie 2007

Cine sunt eu?


Sunt oare camp pustiu?

Ori cu belsug camara?

Sunt migratoare aripa?

Ori doar la drum tovaras?

Sunt oare desfrunzirea?

Sau bob de insamantare.

Sunt oare amintirea?

Sau a sperantei raza?

Imi spui ciocanitoare ce-mi ciocanesti in piept?

Sunt ca o radacina.

Sunt ram ce scanteiaza?

Voi imbratisa eu vanturi ce dinspre zari le-astept?

Mi-e draga oare casa?

sau drumu-ntr-adevar?

N-ai drum nu iesi in lume si nici nu te intorci acasa.

Despica-i drumul inimii,

pamantul, ca pe-un mar...

Da-i darul prietenului,

dar samanta o pastreaza!