Ce simt eu ?

Motivul esential al faptului ca nu ne vindecam prin "experientele vietii", ba - mai mult - sfarsim prin a ne scufunda in boli tot mai grave, in ura, in iritare, in agresivitate, in deprimare sau in orice altceva de acest fel - este acela ca percepem experienta privind in afara noastra, in loc sa privim in interior. Starea de constiinta actuala a omului - adesea chiar si a celui care a atins un nivel spiritual mai inalt - il determina sa perceapa "experienta negativa" ca venind din exterior sau de la altcineva. In virtutea unui tipar perpetuat de-a lungul a mii de ani si existent in inconstientul colectiv ca o entitate puternica si stabila, care ne arata si pare sa ne dovedeasca faptul ca ceilalti sunt rai cu noi, se comporta urat, ne urasc ori ne afecteaza prin faptele lor, cand percepem ca "vinovatul este in afara noastra", hranim tiparul amintit. Si, desigur, nu beneficiem de puterea vindecatoare a exeprientei imediate. Conditia esentiala a vindecarii sufletului si a mintii, a purificarii lor de negativitate in sensul profund al cuvantului, este ca, in timp ce trecem printr-o situatie de viata stresanta sau susceptibila a ne imprima tendinta de a invinovati, a simti vinovatie, a agresa, a uri, etc, sa ne punem intrebarea: "Ce simt eu acum?".

Aceasta presupune a abandona intrebarea obisnuita :"Ce sa fac eu acum?" Pentru ca noi percepem agresorul in afara noastra chiar si atunci cand avem o frica de fantome sau o teama de viitor (in aceste situatii nu percepem ca trebuie sa vindecam frica proprie) nu putem vedea ce simtim si ca, de fapt, ceea ce ne face rau instantaneu este propriul sentiment de frica.

Ne face rau imediat atunci cand ne certam cu cineva,dar vinovat,in mod real,nu este acel cineva, cat ceea ce simtim noi in timp ce ne certam. A proiecta in continuare vina asupra altuia pentru senzatiile din orice experienta de viata inseamna a ne perpetua bolile sufletului, ale trupului si a perpetua starea de inconstienta.

In loc de intrebarea "ce sa fac?", sa ne punem intrebarea "ce simt?" si apoi sa privim spre oamenii care ne creeaza problemele, incercand sa intelegem motivatiile lor emotionale.

Pentru ca orice actiune ar face un om asupra noastra, aceasta are o motivatie emotionala in interiorul acelui om si, in realitate, efectul se reflecta instantaneu asupra lui. A intelege motivatiile celuilalt, a "vinovatului" inseamna deja, a accesa mental in interiorul nostru un punct de vedere mai relaxat si, odata cu el, trairi pozitive.

Orice experienta depasita altfel decat prin ameliorarea trairilor interioare devine un adaos de boala peste sufletul nostru, ceva ce, mai devreme sau mai tarziu, va veni din nou in viata noastra.

Despre orhidee

Admiratia mea pentru aceste flori a fost intotdeauna invaluita de o uimire hipnotica, pentru ca parfumul lor are o putere de insinuare alarmanta. Te simti sub o vraja care ameninta fiinta ta, e ca o imbratisare impetuoasa, tot mai insistenta, sufocanta, care te pierde.

Nu am mirosit niciodata orhidee decat pe furis, cu teama sa nu adorm narcotizata si mult timp simteam pe nervii olfactivi picaturile infime de parfum, persistente, insistente ca o amintire obsedanta.

Parfumul orhideelor se naste intr-un alambic cu secrete neaflate. Floarea lor este de o frumusete stranie, o costumatie de regina orientala, de undeva din Indonezia sau din Malaia, unde matasea se tese deasa si haina are o stralucire fascinanta, cu iradiatie fosforescenta. Rochia are un crol complicat, savant, monumental, pentru un bal cu miscari lente. O rochie in care frumusetea orientala este prizoniera. O stiinta a culorilor cu care nu suntem obisnuiti si frumusetea orhideelor care provoaca. E o melodie care nu gaseste ecou imediat in sufletul nostru pentru ca vine dintr-o tara prea indepartata, cu alte obiceiuri, traditii, gusturi.

Despre orhidee se povestesc nenumarate legende. Maruntele zburatoare se ratacesc in labirintul florii si sunt duse pe o cale a minunilor, se scalda in ape parfumate, sunt pudrate cu aur, sunt binecuvantate de sceptrul rodniciei. Victimele seduse nu stiu ca indeplinesc un mesaj fara de care nu se naste viata.

Sa fie tacerea, linistea densa, umbra umeda, vinovate de frumusetea orhideelor ? Sunt ele fantezia duhurilor capricioase si naiv-rautacioase ale padurilor, paduri fara intrari, fara iesiri ? Au vrut aceste spirite din vara vesnica sa puna in floarea orhideelor o intrebare fara raspuns, sa uimeasca printr-o enigma, chiar si pe cititorii in stele?

Altfel cum sa intelegem aceasta minune a naturii vii - stranie, amagitoare, de o fantezie cu talcuri ascunse, maiestrite in mister.

(Din caietele mele)

Anecdota

Un preot era foarte ingrijorat. "Asculta", ii zise el vecinului sau, "cineva mi-a furat bicicleta".

"Unde ai fost in acel timp, parinte ?" intreba acela ingrijorat.

"In spatele bisericii, imi faceam nevoile".
Vecinul sugera ca cel mai bun plan ar fi ca duminica, preotul sa tina o predica despre cele 10 porunci. "Cand vei ajunge la ,"Sa nu furi" o sa privim amandoi fetele celor prezenti si vom vedea cine se simte vinovat".
Veni duminica, preotul incepu sa vorbeasca despre cele 10 porunci; apoi la un moment dat pierdu firul, schimba subiectul si incheie balbaindu-se.

"Parinte", zise vecinul, "credeam ca vreti sa..."

"Stiu, Giles, stiu. Dar vezi, cand am ajuns la "Sa nu preacurvesti"mi-am amintit brusc unde mi-am lasat bicicleta" :)

Mintea are nevoie de intelegere, de luciditate. Nu incerca sa o opresti.

IN MEMORIA LUI OCTAVIAN PALER

Miercuri, 7 mai, se împlineşte un an de zile de când Octavian Paler a plecat dintre noi. Doar fizic. Practic, el se află zi de zi alături de noi. Din lumea celor drepţi ne zâmbeşte şi ne
încurajează.http://octavianpaler.ro/

The power of love - Celine Diva Dion

Cea mai de succes cantareata a tuturor timpurilor si inimaginabil, sensibila, intr-un impresionant concert!

De la comunicare la comuniune

Comunicarea este a mintii - verbala, intelectuala, conceptuala.
Comuniunea este a non-mintii, a tacerii adanci; un transfer de energie, nonverbal; un salt de la o inima la alta, imediat, fara intermediere.

Spontaneitatea

Spontaneitatea este una din valorile cele mai de pret; sa fii natural, sa-i permiti naturii sa se desfasoare. Nu s-o impiedici, s-o stanjenesti; nu s-o distragi; nu s-o pornesti intr-o alta directie care n-ar fi decurs de la sine; a te abandona naturii, a curge cu ea. Spontaneitatea inseamna sa nu te impotrivesti, sa fii intr-un continuu acord.

Milioane de oameni se duc pe sine spre un tel imaginar. Si fiindca se duc spre un tel imaginar, ei isi rateaza destinul firesc - care este singurul tel. Si tocmai de aceea exista atat de multa frustrare, atat de multa suferinta, atat de mult infern. Iata de ce oamenii sunt tristi si morti. Ei traiesc si totusi nu traiesc. Ei se misca inlantuiti ca niste prizonieri. Miscarea lor nu este libera, miscarea lor nu este un dans - nu poate fi, deoarece ei se lupta, sunt intr-o lupta continua cu ei insisi. In fiecare moment apare un conflict; vrei sa faci asta si religia ta nu-ti permite; vrei sa fii cu aceasta femeie, dar ea nu este respectabila. Vrei sa traiesti in acest fel, dar societatea nu-ti permite.

Vrei sa mergi pe un drum, simti ca asa poti sa fii natural, dar toata lumea este impotriva.

Asa ca, asculti tu de fiinta ta ? Sau asculti de sfatul oricui altcuiva ?

Daca asculti de sfatul altcuiva, viata ta va fi o viata goala, nimic altceva decat frustrare. Vei sfarsi fara ca vreodata sa fii viu, vei muri fara ca vreodata sa stii ce este viata.

Dar societatea a creat o multime de conditionari care sunt deja in tine. Aceasta conditionare se numeste constiinta. Orice ai vrea sa faci, constiinta iti va spune: "nu face asta".

Asa ca ori de cate ori mergi impotriva constiintei , te simti vinovat. Vinovatia inseamna ca tu ai facut ceva ce ceilalti nu vor ca tu sa faci. Asa ca ori de cate ori esti natural, esti vinovat si ori de cate ori nu esti vinovat, esti nenatural.

Aceasta este dilema, aceasta este dihotomia, aceasta este problema.

"N-ai drept sa te minti
Sa te pacalesti
Ca tot e-n zadar
Sa nu reusesti
In tot ce visezi
N-ai drept sa renunti
N-ai dreptul sa mori
Cat inca traiesti
N-ai dreptul s-o minti
Sa te amagesti
Cat alta iubesti
Si viata din ea
Vie-n viata ta
Va ucide acum
In inima ta
Tot ce ar urma

Trebuie sa stii ca stiu. E scut!
Trebuie sa stii ca maine e-n trecut
Trebuie sa stii de oamenii ce-ti fura viata
Cu un zambet nenascut

Trebuie sa stii ca stiu.E scut!
Trebuie sa stii ca ieri inca nu a inceput
Trebuie sa stii ca nu esti singur
E un drum deja facut


Ai dreptul sa stii
Ca un cuvant
Poate sa deschida un mormant
N-ai drept sa te ierti
Prea usor
N-ai drept sa omori
Visele din zori
Ce alt om zidesc
Ce-n alt om traiesc
N-ai drept sa ucizi
N-ai drept sa decizi
Ce-i bun pentru el
Chiar daca el vrea
Chiar daca-i asa
Nu e viata ta


Exista bine , exista rau
Sunt amandoua in drumul tau
Exista viata in viata ta
Exista ura si dragostea numai alegerea-ï a ta..."

"Nu vreau sa te fur,
Vreau numai sa te intalnesc.. undeva la mijloc,
Dragostea mea in loc sa gasesc.
Nu vreau sa te furi,
Vreau doar sa nu te amagesti.. undeva la mijloc,
Intre tine si tu, in lumina din inima ta privesti!
Nu vreau sa ma furi…
Vreau sa te lasi sa-ti daruiesc.. undeva la mijloc,
In seninul din privirea ta sa ametesc!
Nu vreau sa ne furi
Vreau numai sa ne intalnesti.. undeva la mijloc,
In visul din lumea pe care, doar in gand o regasesti!
Nu vreau sa ma furi..
Nu vreau sa te furi..
Nu vrea sa ne furi!

Nu vreau sa te fur
Vreau numai sa ma risipesti.. undeva la mijloc,
Intre tot ce esti tu si tot ce-ti doresti!
Nu vreau sa te furi
Vreau doar sa nu te ratacesti.. undeva la mijloc,
Intre tot ce ai pierdut si tot ce nu gasesti!
Nu vreau sa ma furi
Vreau numai sa ma linistesti.. undeva la mijloc,
Intre tot ce sunt eu si tot ce-mi lipsesti!
Nu vreau sa ne furi
Vreau numai sa ne ocrotesti.. undeva la mijloc,
Intre tot ce nu-ti spun si tot ce gandesti!"

Oare ce este bine si ce este rau ?

Ca un nor ce se ridica din mare,

Pe care pamantul il imbratiseaza, absorbind ploaia,

La fel, precum cerul, marea ramane

In afara cresterii si descresterii.

Acolo sunt doua fenomene: cerul si norii. Norii vin si de duc. Cerul nu vine niciodat si nu se duce niciodata. Uneori norii exista, alteori nu; ei sunt efemeri. Cerul exista intotdeauna; el este in afara timpului, el este etern. Norii nu-l pot corupe, nici macar norii negri nu-l pot corupe. Nu exista nicio posibilitate de a-l corupe. Puterea lui este absoluta. Norii pot sa vina si sa plece si ei chiar vin si pleaca, dar cerul este la fel de pur ca intotdeauna; pe el nu ramane nici macar o urma.

Exista doua fenomene, aspecte, unele care sunt ca cerul si altele ca norii. Actiunile tale sunt ca norii - ele vin si se duc. Tu ? Tu esti cerul; tu nu vii niciodata si nu pleci niciodata. Nasterea ta, moartea ta sunt ca norii; ele vin si se duc; Tu ? Tu nu apari si nu dispari; tu existi intotdeauna. Starile, actiunile tale apar; tu nu apari niciodata. Ele apar tot asa cum norii apar pe cer. Tu esti un observator tacut al intregului joc al norilor. Uneori sunt albi si frumosi, alteori sunt negri, deprimanti si urati. Uneori sunt plini de ploaie si alteori sunt goi. Uneori ei fac un mare bine pamantului, alteori un mare rau. Uneori aduc inundatii si distrugei, alteori ei dau viata, mai multa verdeata, recolte bogate. Dar cerul ramane intotdeauna acelasi; buni sau rai, frumosi sau urati, norii nu-l corup.

Actiunile tale sunt ca norii, starile sunt ca norii; fiinta este ca cerul.

Cand urmaresti comportarea unei persoane, esti focalizat pe nori. Cand observi puritatea intima a fiintei sale, tu observi cerul sau. Daca vei cauta puritatea interioara, atunci nu va mai fi niciodata cineva rau, atunci intreaga existenta este sfanta. Daca vezi actiunile, atunci nu poti vedea pe nimeni sfant. Chiar persoana cea mai sfanta este inclinata sa comita multe greseli in ceea ce priveste actiunile sale.

Orice vei face, vei aduce ceva bun in lume, dar vei aduce si ceva ce poate fi interpretat ca fiind rau - indiferent ce faci. Chiar prin alegerea ta de a face ceva, la urma urmelor, multe lucruri vor fi bune si multe vor fi rele. Gandeste-te la urmatoarele: ii dai ceva bani unui cersetor - faci bine; dar cersetorul cumpara otrava si se sinucide. Intentia ta a fost buna, dar rezultatul final este rau. Il ajuti pe un om - el este bolnav, muribund, il duci la spital. El se insanatoseste si apoi comite o crima. Fara ajutorul tau, ar fi fost o crima mai putin pe lume.

Daca urmaresti actiunile, iti irosesti intreaga viata. Le poti alege pe cele bune, le poti alege pe cele rele. Si in realitate, fiecare actiune aduce ceva bun si ceva rau. Binele si raul sunt sunt cele doua aspecte ale aceleiasi monede. Tu poti face binele, dar ceva rau se va intampla, pentru ca unde ar putea dispare celalat aspect ?

Asa ca uneori pacatosii sunt folositori si virtuosii sunt uneori foarte daunatori. Virtuosii si pacatosii sunt cu totii in aceeasi barca. Odata ce ai intele aceasta, este posibila o transformare. Atunci tu nu te mai preocupi de actiuni.

Atunci pornesti spre o alta alegere : cerul.

Priveste marea. Milioane de nori izvorasc din mare, se evapora multa apa, dar marea nu scade din aceasta cauza. Si apoi norii vor aduce ploaie pe pamant si rauletele vor deveni rauri si multe rauri se vor revarsa si apa va curge inapoi spre mare, spre ocean...toate raurile de pe pamant isi vor duce apa in mare, dar asta nu face ca marea sa creasca; marea ramane aceeasi. Indiferent daca ceva este luat din ea, sau ceva este varsat in ea, nu conteaza, perfectiunea ei este de asa natura incat nu poti lua nimic din ea si nu poti adauga nimic in ea.

Fiinta interioara este atat de perfecta incat actiunile tale pot fi ale unui pacatos, dar nimic nu ti se poate lua. Si actiunile tale pot fi cele ale unui sfant, dar nimic nu ti se poate adauga tie. Tu ramai acelasi.

OSHO

For you, Criss