Puterea de atractie

Puterea campului magnetic sau de atractie care se aseaza un jurul unui om aflat la nivelul iubirii neconditionate intrece orice imaginatie. Aflati in prezenta unui om care poarta acest camp, ne putem simti indragostiti pe loc daca avem nevoie sa iubim. Intentia noastra interioara creeaza modul in care relationam cu aceasta persoana. Nevoile exprimate de noi in interior ca prioritati ale vietii noastre vor aparea in constiinta si in minte instantaneu.

Daca ne aflam intr-un camp de iubire neconditionata si nevoia noastra esentiala este aceea de a iubi, ne vom simti indragostiti .

Daca avem nevoie sa fim iubiti, ne vom simti atrasi de iubire si aceasta ne va schimba automat dispozitia mentala si sufleteasca.

Brusc, intr-un camp de putere de acest calibru, vom accesa o stare de bine, de pace, de bucurie, de gandire pozitiva sau de orice avem nevoie. Cum spunea David Hawkins: cei mai multi oameni se vor bucura de prezenta iubirii neconditionate in prima faza, pentru ca apoi ei sa fuga din calea iubirii. Campul iubirii neconditionate este atat de puternic si de curat incat simpla sa prezenta printre oameni genereaza purificari extraordinare. Suntem constransi de prezenta iubirii sa renuntam la toate conditiile pe care i le-am pus vreodata. Aceasta va atrage schimbari de proportii si devine motivul esential al fugii de iubire.

Emotiile care insotesc detasarea de vechile credinte sunt atat de puternice incat cei mai multi oameni nu le pot depasi niciodata.

Copilaria noastra

Legenda si adevar

O legenda a vechilor greci arata ca narcisa ar fi aparut la moartea lui Narcis, un tanar singuratic, caruia ii placea sa se plimbe zile intregi prin paduri si pe campii. Fiind si foarte frumos, se spune ca s-ar fi indragostit de el multe nimfe, dar nici una din ele nu putea spera ca dragostea ii va fi impartasita, pentru ca Narcis nici macar nu le remarcase. Se spune chiar ca una dintre nimfe, pe nume Echo, a si murit din dragoste, lasand in urma ei numai vocea; chiar si asa, ea il urma pe Narcis peste tot si repeta toate cuvintele lui (astfel a aparut ecoul).

Zeita Nemesis (razbunarea), vazand cruda lui indiferenta in fata dragostei nimfelor, a hotarat sa ii dea o pedeapsa exemplara: i-a menit sa nu iubeasca pe nimeni niciodata, ci sa se indragosteasca de el insusi si astfel sa isi gaseasca moartea. Nu peste mult, timp, plimbandu-se prin padure si ajungand langa un lac, Narcis si-a zarit propriul chip in oglinda apei. Vrand sa imbratiseze chipul deosebit de frumos din apa, Narcis a cazut in adancuri si s-a inecat. nimfele au venit sa il planga si l-au transformat intr-o floare galbena care sa le aminteasca mereu de iubitul lor. Se zice ca de aceea narcisa isi tine mereu capul in jos, pentru ca il imita pe Narcis care se admira in apa.

Narcis este o victima, blestemat fiind sa nu aiba parte de iubire niciodata.

Narcisism - termen psihologic = intoarcerea catre sine, inchidere in sine ca forma de regresiune prin reintoarcerea la propria persoana, situatie echivalenta, pentru S.Freud, cu autoerotismul homosexual.

Inchiderea narcisica

Agresivitatii, care reprezinta "deschidere", manifestare exterioara sub forma violentei, i se opune "inchiderea", izolarea , data de narcisism.

Daca agresivitatea vorbeste de omul violent, narcisismul pune problema omului insingurat.

Narcisismul este situatia existentiala a omului care se izoleaza , care se inchide in sine. Omul insingurat reprezinta nu numai intoarcerea simpla catre sine, ci si un "egotism primar", o autosatisfacere libidinala. Izolarea reprezinta inchiderea in sine sub forma unui refugiu interior si consumandu-si interioritatea, narcisicul pare a absorbi intreaga energie in propriul Eu. Este o atitudine de interiorizare totala, prin anularea lumii exterioare, pe care o inlocuieste cu propriul sau univers interior.

Izolarea de lume si inchiderea in sine este un comportament de refugiu care are ca scop autosatisfacerea Eului. Narcisicul poate dezvolta unele manifestari comportamentale dizgratioase: avaritia, colectionarismul, gelozia, alcoolismul, toxicomania si...ar mai fi...

Narcisicul depinde de el insusi prin natura si prin actele sale (avaritie, gelozie, etc) si este incapabil sa realizeze o comunicare si o deschidere catre lume; pentru el lumea fiind o latura separata de propria sa fiinta si existenta;

Sa avem grija atunci cand credem ca putem ajunge in aceste situatii existentiale.

La Teatru

Haideti sa rasplatim munca si daruirea actorilor romani.

Nimic nu poate fi comparat cu o vizionare din fotoliul teatrului. Nimic nu egaleaza ca fenomen artistic in intensitate. Stiu ca stagiunea se apropie de final si stiu ca biletele se obtin mai greu, dar nu ratati sansa de a fi aproape de fenomenul artistic original.

Eu m-am imbogatit peste masura prin vizionarea la Teatrul de Comedie a doua piese : "Revizorul" de Gogol, regizata de Horatiu Malaele (evoluand si in rolul revizorului - Nu, n-a jucat Stefan Banica jr.), cu o distributie de exceptie si imbogatita de harul actorilor George Mihaita si Valentin Teodosiu. Horatiu Malaele in rolul falsului revizor Hlestacov are vana si umor, e bine motivat si ajunge pe calea cea mai scurta la inima spectatorului. George Mihaita incarneaza primarul corupt pana in maduva oaselor.

Si piesa "Avarul indragostit", adaptare dupa Moliere, o piesa "despre generaţia care frânează şi care nu mai pleaca şi despre tinerii care nu mai au loc. Sună grav dar, de fapt, e o comedie duioasă", o piesa in care au stralucit prin interpretare actorii: Dan Tudor, Ion Chelaru, Dorina Chiriac, Marius Florea Vizante, Bogdan Cotlet si alti actori talentati.

Va indemn sa fiti alaturi de acesti oameni mult prea frumosi, contemporani cu noi!

Luminita de munte

A cunoaste mai mult acolo unde totul pare cunoscut e insasi esenta vietii noastre.

Nu-i totuna cum ajungi sa cunosti frumosul. Atunci cand e nou, te surprinde fara ragaz de comparatie, ca o revelatie.

Cand padurile imbraca haina primavarateca a culorilor, ma duc sub boltile inverzite si caut pace. Aud susurul frunzelor si las frau liber gandurilor fara rand, iar in inima se infiripa o poezie calda, tanguitoare.

Ma opresc langa izvoare si ma las purtata de leganarea frunzelor pe apa. Unde s-or fi ducand ? Si gandurile vin mereu, mereu. Pana cand visez cu ochii deschisi - culori, culori, simfonie de culori, cantece de culori. O calatorie pe margine de curcubeu, pe un covor fermecat!

Padurea e umbra, dar si lumina furisata prin bolta de frunzis. E taina si singuratate, liniste imensa strapunsa de sonoritati ca niste sageti subtiri. Numai la inceput de primavara padurea e deschisa pe deplin luminii.

Cand ochii au invatat sa cunoasca, am vazut risipite pe tot intinsul frunzisului mort surazatoare luminite rosii, un rosu dens, inflacarat, picurat la intamplare, pe un fond brun. De ce numai aici, in umbra ? De ce se tem de lumina incandescenta ? Sunt petalele atat de fragede fiindca mor in vapaia alba ?

Ce simt eu ?

Motivul esential al faptului ca nu ne vindecam prin "experientele vietii", ba - mai mult - sfarsim prin a ne scufunda in boli tot mai grave, in ura, in iritare, in agresivitate, in deprimare sau in orice altceva de acest fel - este acela ca percepem experienta privind in afara noastra, in loc sa privim in interior. Starea de constiinta actuala a omului - adesea chiar si a celui care a atins un nivel spiritual mai inalt - il determina sa perceapa "experienta negativa" ca venind din exterior sau de la altcineva. In virtutea unui tipar perpetuat de-a lungul a mii de ani si existent in inconstientul colectiv ca o entitate puternica si stabila, care ne arata si pare sa ne dovedeasca faptul ca ceilalti sunt rai cu noi, se comporta urat, ne urasc ori ne afecteaza prin faptele lor, cand percepem ca "vinovatul este in afara noastra", hranim tiparul amintit. Si, desigur, nu beneficiem de puterea vindecatoare a exeprientei imediate. Conditia esentiala a vindecarii sufletului si a mintii, a purificarii lor de negativitate in sensul profund al cuvantului, este ca, in timp ce trecem printr-o situatie de viata stresanta sau susceptibila a ne imprima tendinta de a invinovati, a simti vinovatie, a agresa, a uri, etc, sa ne punem intrebarea: "Ce simt eu acum?".

Aceasta presupune a abandona intrebarea obisnuita :"Ce sa fac eu acum?" Pentru ca noi percepem agresorul in afara noastra chiar si atunci cand avem o frica de fantome sau o teama de viitor (in aceste situatii nu percepem ca trebuie sa vindecam frica proprie) nu putem vedea ce simtim si ca, de fapt, ceea ce ne face rau instantaneu este propriul sentiment de frica.

Ne face rau imediat atunci cand ne certam cu cineva,dar vinovat,in mod real,nu este acel cineva, cat ceea ce simtim noi in timp ce ne certam. A proiecta in continuare vina asupra altuia pentru senzatiile din orice experienta de viata inseamna a ne perpetua bolile sufletului, ale trupului si a perpetua starea de inconstienta.

In loc de intrebarea "ce sa fac?", sa ne punem intrebarea "ce simt?" si apoi sa privim spre oamenii care ne creeaza problemele, incercand sa intelegem motivatiile lor emotionale.

Pentru ca orice actiune ar face un om asupra noastra, aceasta are o motivatie emotionala in interiorul acelui om si, in realitate, efectul se reflecta instantaneu asupra lui. A intelege motivatiile celuilalt, a "vinovatului" inseamna deja, a accesa mental in interiorul nostru un punct de vedere mai relaxat si, odata cu el, trairi pozitive.

Orice experienta depasita altfel decat prin ameliorarea trairilor interioare devine un adaos de boala peste sufletul nostru, ceva ce, mai devreme sau mai tarziu, va veni din nou in viata noastra.

Despre orhidee

Admiratia mea pentru aceste flori a fost intotdeauna invaluita de o uimire hipnotica, pentru ca parfumul lor are o putere de insinuare alarmanta. Te simti sub o vraja care ameninta fiinta ta, e ca o imbratisare impetuoasa, tot mai insistenta, sufocanta, care te pierde.

Nu am mirosit niciodata orhidee decat pe furis, cu teama sa nu adorm narcotizata si mult timp simteam pe nervii olfactivi picaturile infime de parfum, persistente, insistente ca o amintire obsedanta.

Parfumul orhideelor se naste intr-un alambic cu secrete neaflate. Floarea lor este de o frumusete stranie, o costumatie de regina orientala, de undeva din Indonezia sau din Malaia, unde matasea se tese deasa si haina are o stralucire fascinanta, cu iradiatie fosforescenta. Rochia are un crol complicat, savant, monumental, pentru un bal cu miscari lente. O rochie in care frumusetea orientala este prizoniera. O stiinta a culorilor cu care nu suntem obisnuiti si frumusetea orhideelor care provoaca. E o melodie care nu gaseste ecou imediat in sufletul nostru pentru ca vine dintr-o tara prea indepartata, cu alte obiceiuri, traditii, gusturi.

Despre orhidee se povestesc nenumarate legende. Maruntele zburatoare se ratacesc in labirintul florii si sunt duse pe o cale a minunilor, se scalda in ape parfumate, sunt pudrate cu aur, sunt binecuvantate de sceptrul rodniciei. Victimele seduse nu stiu ca indeplinesc un mesaj fara de care nu se naste viata.

Sa fie tacerea, linistea densa, umbra umeda, vinovate de frumusetea orhideelor ? Sunt ele fantezia duhurilor capricioase si naiv-rautacioase ale padurilor, paduri fara intrari, fara iesiri ? Au vrut aceste spirite din vara vesnica sa puna in floarea orhideelor o intrebare fara raspuns, sa uimeasca printr-o enigma, chiar si pe cititorii in stele?

Altfel cum sa intelegem aceasta minune a naturii vii - stranie, amagitoare, de o fantezie cu talcuri ascunse, maiestrite in mister.

(Din caietele mele)

Anecdota

Un preot era foarte ingrijorat. "Asculta", ii zise el vecinului sau, "cineva mi-a furat bicicleta".

"Unde ai fost in acel timp, parinte ?" intreba acela ingrijorat.

"In spatele bisericii, imi faceam nevoile".
Vecinul sugera ca cel mai bun plan ar fi ca duminica, preotul sa tina o predica despre cele 10 porunci. "Cand vei ajunge la ,"Sa nu furi" o sa privim amandoi fetele celor prezenti si vom vedea cine se simte vinovat".
Veni duminica, preotul incepu sa vorbeasca despre cele 10 porunci; apoi la un moment dat pierdu firul, schimba subiectul si incheie balbaindu-se.

"Parinte", zise vecinul, "credeam ca vreti sa..."

"Stiu, Giles, stiu. Dar vezi, cand am ajuns la "Sa nu preacurvesti"mi-am amintit brusc unde mi-am lasat bicicleta" :)

Mintea are nevoie de intelegere, de luciditate. Nu incerca sa o opresti.

IN MEMORIA LUI OCTAVIAN PALER

Miercuri, 7 mai, se împlineşte un an de zile de când Octavian Paler a plecat dintre noi. Doar fizic. Practic, el se află zi de zi alături de noi. Din lumea celor drepţi ne zâmbeşte şi ne
încurajează.http://octavianpaler.ro/