Flori si toamna

Cand spun ca sunt indragostita de flori, ca inteleg viata lor si nu vad de ce asezam plantele pe o treapta de inferioritate, intalnesc priviri neincrezatoare, cu licariri de ironie.
Chiar daca o asemenea traire tacuta si resemnata aduce in viata noastra o bucurie eruptiva, cu exclamatii de entuziasm, cu ce sentimente raspundem darului primit fara pret ?
Ce inseamna florile in viata noastra depaseste placerea senzoriala imediata. Florile sunt stropi de culoare, picuri din razele de curcubeu pe covoarele din verde de matase, iar toamna, "pictorul - natura" intinde flamuri, in acorduri minore, peste paduri, in tusa energica de gest larg. In acest vis de basm, cu straniu ireal de bronz si arama, auriu si galben, aur vechi si aur tanar mor padurile, se stinge toamna.
In fiecare toamna traiesc tragedia padurilor. De la bucurie la tristete, de la fascinatie la deceptie, de la trimuf la furcile caudine.
Cand griul trist cuprinde natura, cunosc intoarcerea spre tezaurul amintirilor colorate, stranse ani la rand in caseta cu pietre pretioase.

Intr-o lume adormita, cu mugurii sub solzi de pavaza, un mesteacan n-a vrut sa stie sfarsitul toamnei.

Despre Osho

Invataturile lui Osho zadarnicesc orice incercare de a le clasifica, acoperind orice subiect, de la cautarea individuala a sensului vietii la cele mai stringente probleme social-politice cu care ne confruntam in zilele noastre.

A fost descris in publicatia londoneza "Sunday Times" drept unul dintre "cei 1000 de artizani ai secolului XX".

Inca din primii ani ai copilariei si adolescentei sale petrecute in India, Osho se dovedea a fi un spirit independent si rebel ce se opunea acceptarii traditiilor sociale, politice si religioase ale lumii in care traia, fiind orientat catre experimentarea proprie a adevarului si nu catre dobandirea de cunostinte pur intelectuale. La varsta de douazeci si unu de ani a atins starea de iluminare, definindu-se astfel: "Eu nu mai doresc si nu mai caut nimic. Existenta si-a deschis toate portile pentru mine. Nu mai pot spune ca apartin existentei pentru ca acum sunt deja particica din ea. Cand o floare infloreste, eu infloresc cu ea. Cand soarele rasare, eu rasar odata cu el. Ego-ul care face ca oamenii sa se simta individualitati separate, nu mai exista. Trupul meu este o particica din natura, fiinta mea este o parte din intreg. Eu nu mai sunt o entitate separata".

Dupa ce a absolvit cu cea mai mare medie Universitatea de Filosofie si dupa noua ani de profesorat in filosofie, a inceput sa tina conferinte in intreaga lume despre religie, lovind in conceptiile, traditiile si prejudecatile societatii indiene.

A vorbit despre toate nivelele constiintei umane, de la Freud la Chuang Tzu, de la Gurdjieff la Guatama Buddha, de la Iisus la Tagore. A urmarit sa extraga esenta tuturor acestor invataturi, incercand sa le ofere cat mai pe intelesul omului modern, bazandu-se pe propria sa experienta spirituala.

Toamna

Acum catava vreme ma plimbam printre siruri de copaci stravechi ce pareau infipti in chiar bolta cereasca, de parca fiecare in parte ar fi fost un ygdrasil (in mitologia nordica, copacul ale carui radacini se afla in cer, in iad si pe pamant). Pasind de colo-colo printre aceste coroane vii, am inceput sa bag de seama ca oamenii care in umbra lor isi duc viata si isi primesc moartea, aduceau in conversatia lor o nota neobisnuita. Pareau sa-si ceara cumva iertare pentru faptul ca acesti arbori n-ar fi fost la inaltimea asteptarilor.

Dar, varfurile catorva arbori inalti si desfrunziti aratau atat de mladios, incat se aseamana cu giganticele maturoaie ale domnitei din poveste dereticind panzele de paianjen de pe bolta cereasca. Comparativ, conturul unei paduri infrunzite apare grosolan, simplist si pastos; nici luna la vreme de noapte nu-i tainuita mai sigur de negurile ei, decat este copacul, multumita acestor neguri verzi; adevarata priveliste a crangului, cu bogatia lui de viata cenusie si argintie. Mersul padurii de toamna e pal si delicat, ca un fel de penumbra sclipitoare, iar silueta care se indreapta catre noi, venind dinspre pestritul ei amurg pare ca si-ar croi drum prin nemasuratele adancuri ale unor panze de paianjen.

Copacul de deasupra mea bate din aripi ca o pasare gigantica intr-un picior. Si oricat mi s-ar innegura fata de intunecoasa vanitate, ranchiuna sau dispret, vor rade dinlauntrul ei, oasele scheletului meu.

Ce poate ascunde un buzunar

O calatorie, destul de lunga cu trenul, ma bloca intr-un compartiment de clasa a II-a.Era spre seara, dar n-avea mare importanta fiindca o perdea uniforma de ploaie stergea orice urma de pamant sau de cer, de lumina sau de umbra; era ca si cand cineva ar fi dat peste tot cu o uriasa bidinea jilava. N-aveam nici carti, nici ziare. N-aveam nici macar un creion sau un petic de hartie sa ma apuc sa scriu ce simt. Pe peretii compartimentului nu era nicio reclama care conform principiului aglomerarii de cuvinte tiparite sa ma indemne la complexitati intelectuale. Cand vad scris spre exemplu „Sapun, Lumina Soarelui”, incep prin a epuiza sub toate aspectele despre cultul Soarelui si abia apoi trec la subiectul mai putin simpatic al sapunului.
Eu contest cu toata energia ca pe lumea asta ar putea exista un singur lucru neinteresant.
Insa, inlauntrul compartimentului, lemn si iar lemn, iar afara – ploaie si iar ploaie.
Tocmai incepusem sa gasesc o explicatie a faptului ca Isus a fost dulgher, iar nu zidar sau brutar, cand deodata mi-am adus aminte de biletul de calatorie.
Buzunarele sunt o adevarata colectie muzeala de obiecte necunoscute, ratacita in diferite puncte. Si am inceput sa caut. Primul lucru de care am dat au fost teancuri de bilete de tramvai, ai fi spus ca sunt niste confetti. A urmat descoperirea unei bucati de creta si un vechi briceag primit in copilarie si transportat neobosit la drumuri. A venit la rand o moneda de 3 lei si multe alte „maruntisuri”.
Va pot spune totusi un singur lucru pe care nu l-am putut gasi prin buzunare. Este vorba de biletul meu de tren.
(Din caietele mele de la scoala)

Despre modul de a face ceva

Maniera este expresia involuntara sau incidentala pe care o dam gandurilor si sentimentelor noastre cu ajutorul privirilor, tonului si gesturilor.
Priveste chipul celui cu care vorbesti, daca vrei sa-i cunosti adevaratele sentimente, caci omul isi poate stapani mai usor vorbele decat expresia. Anumite actiuni pot fi facute cu intentie, iar anumite declaratii pot fi repetate din rutina. Modul in care facem o favoare este de multe ori socotit mai de pret decat insasi favoarea. Obligatia reala poate izvori dintr-o serie de motive indoielnice: vanitate, afectare sau interes; cordialitatea insa, cu care persoana care ti-a facut binele te intreaba ce mai faci, sau iti strange mana, nu poate da loc niciunei interpretari gresite. Felul in care faci ceva, indiferent ce, marcheaza masura si forta impresiilor tale launtrice; el decurge in chipul cel mai nemijlocit din sentimentele tale imediate sau obisnuite, el e cel ce-si pune pecetea pe viata si caracterul oricarei fapte; tot restul poate fi executat si de un automat.
Si care este lucrul care deosebeste pe cel mai bun actor de cel mai putin bun, daca nu tocmai modul de interpretare al aceluiasi rol ?
Cel dintai cunoaste perfect masura si forta de actiune a anumitor sentimente, in timp ce actorul mai putin bun se impleticeste in mecanismele pasiunii.

Pentru o femeie, gratia este mai importanta decat frumusetea. Astfel intalnim uneori o puternica stapanire de sine, o voluptate a firii, izvorand din propriile senzatii si gasind placere in tot ce-o inconjoara; aceasta este mai atragatoare decat orice calitate si ii rezisti mai greu decat oricarei alte atractii. Spiritul ei este un repozitoriu al placerii, iar zambetul iti da senzatia unui suflu primavaratec.
Descrierea Laurei de catre Petrarca corespunde acestui tip pe care il gasim frecvent si in portretele lui Titzian. Modelele acestuia traiesc doar prin sentiment, sau par a fi pictate in timp ce ascultau muzica. Exista la Luvru un portret (sau cel putin exista) infatisand aceasta expresie, asa cum ne-o putem inchipui mai bine. Privirea nu este pironita in jos, ci inaltata inainte, dincolo de aceasta lume. Este o privire ce nu s-a stins niciodata si a ramas nealterata, ca si sentimentul profund din care s-a nascut. Aceleasi caracteristici constitutionale (impreuna cu o neobosita activitate a spiritului) i-au permis celui mai mare om din istoria moderna (Napoleon) sa suporte capriciile soartei cu o vesela generozitate, sa piarda un imperiu mondial cu tot atat de putina tulburare ca si in fata pierderii unei partide de sah.

Gratia a fost definita ca o exprimarea exterioara armoniei sufletesti.

Afabilitatea

Afabilitatea este una dintre cele mai egoiste virtuti ?
Un om afabil este de obicei o persoana careia nu-i place sa-si schimbe rostul si cata vreme acest lucru este posibil, adica atata vreme cat provocarea nu-l atinge personal, nici nu o va face. Nu-si face griji inchipuite pentru nenorocirile altora, nu se zbate si nu se aprinde de manie; nici nu se pune in situatii neplacute pentru lucruri pe care nu le poate repara si care nu-l privesc, chiar daca ar putea-o face. Dar pe de alta parte, nu-i om mai iute tulburat, de indata ce se simte atins de cel mai marunt fleac; nimeni nu-i mai tenace in placerile lui egoiste, dupa cum nimeni nu se lasa mai suparat la cea mai mica atingere adusa tabieturilor ori confortului sau, decat tocmai, omul bun din fire - fiind considerata de el ca o circumstanta agravanta a nedreptatii ce i se aduce. Un om cu o asemenea fire nu traieste emotiile maniei sau ale urei atunci cand ii povestesti despre devastare, in schimb daca ii cade in mancare un fir de funingine, se pierde cu firea si cu greu se poate stapani pe tot restul zilei. Crede ca nimic nu poate merge rau atata timp cat lui personal ii merge bine, iar o durere cat de mica la un degetel il face atat de ursuz, incat nici nu te poti apropia de el.
Teoretic ticalosia si nedreptatea nu-l pot atinge si nici nu-l pot face sa-si piarda seninatatea, decat in cazul cand el este cel ce sufera de pe urma lor. Nici nu l-ar interesa vreodata sa combata un sofism, decat daca ar crede ca acesta ar putea fi direct indreptat impotriva propriului sau interes. Atunci cand intalneste oameni care se incalzesc la o discutie si isi ies din fire nu pentru ca sunt oameni rai, ci pentru ca iau lucrurile in serios, afabilul incearca sa-si prezinte iubirea de sine si indiferenta fata de orice, ca o trasatura de aleasa blandete.
Toti oamenii se irita si isi ies din fire, daca incerci sa-i lovesti sau sa le iei banii.
Calca pe picior pe unul din oamenii acestia buni din fire carora nu le pasa daca lumea intreaga este in flacari si vei vedea in ce chip o va suporta.
Daca s-ar putea cunoaste adevarul, cei mai dezagreabili oameni s-ar dovedi a fi totusi cei mai buni. Ei nu revendica vreo farama de glorie ci urasc faradelegea cu atat mai mult cu cat e mai stralucit succesul si se simt loviti din plin si de o nedreptate facuta cu trei mii de ani in urma.
Din nefericire au si un puternic atasament fata de o serie de termeni ca : libertate, adevar, dreptate, umanitate, onoare, care sunt vesnic denaturati de cei ticalosi, si neintelesi de cei prosti, fata de care isi ascund cu greu dezgustul.
Se enerveaza din cauza moravurilor turcesti sau a politicii franceze. Exista cuvinte care-i dor si lucruri care-i ranesc si de care nu se vindeca. Iubesc desavarsirea si se pleaca in fata faimei, care-i umbra ei. Ar ierta mai curand o palma decat un atac samavolnic impotriva unei reputatii stabilite. Sunt contrariati cand vad ca geniul face pe popa prostul si cinstea se transforma in obscenitate. Pentru ei sunt tot atatea motive de nemultumire cate abateri de la norma - reale sau inchipuite - si cate posibilitati de nerozie si marsavie exista pe aceasta lume.
Blandetea celor afabili este o omenie care nu costa nimic. Nici un om afabil n-a devenit vreodata martirul unei cauze, fie politice sau religioase.
Omul afabil este total nepotrivit pentru orice situatie ori slujba cerand integritate, curaj, generozitate si sacrificiu - in afara de cel al opiniei - in afara aceleia de a se face placut. Omul afabil ar profita fara remuscari de iubita prietenului sau, daca i s-ar ivi prilejul si mai degraba si-ar trada prietenul, decat sa impartaseasca cu el oprobiul si primejdiile.
Propria lui comoditate e pentru el masura binelui si a raului.
Un rege, care ca om, este afabil, va fi aproape sigur un tiran sangeros fiindca va trimite la moarte si va distruge cu aceeasi indiferenta sau multumire de sine cu care isi indeplineste orice functie naturala a corpului.

Aceasta scriere este un pamflet si trebuie interpretata ca atare.

Mon verre n’est pas grand, mais je bois dans mon verre

” Sa zic ca pe Byron as vrea a-l imita.
Ma cunoasteti si stiti doar ca nu e asa,
Mi-e groaznic de sila de la altii sa iau.
Nu mi-e mare paharul, dar din al meu pahar vreau sa beau."
Alfred de Musset

Un frumos indemn de a fi tu insuti.

Mimetism

Cand un fluture de noapte anume seamana cu o viespe anume, la forma si culoare, el umbla si isi misca antenele ca o viespe si nu ca un fluture. Cand un fluture trebuie sa arate ca o frunza, nu numai ca sunt reproduse splendid toate detaliile unei frunze, dar exista si puncte care imita gaurile produse de viermi, imprastiate generos pe toata suprafata. "Selectia naturala" in sensul darwinian nu poate explica miraculoasa coincidenta a infatisarii mimetice si a comportamentului mimetic si nici nu se poate recurge la teoria "luptei pentru supravietuire" atunci cand o strategie de protectie este dusa pana la o subtilitate mimetica, o exuberanta si un rafinament ce depasesc cu mult capacitatea de apreciere a unui pradator.

Am descoperit in natura desfatarile nonutilitare pe care le cautam in arta. Amandoua sunt o forma de vraja, amandoua sunt un joc complicat intre extaz si deziluzie.

Felicitari Simply Red

Felicitari Răzvan Krivach - o voce rara, melodioasa, plina de feeling si bratelor lui care au retinut Cerbul in Romania.
Biondo - sau trei ingeri blonzi.
Revelatia serii ramane recitalul Simply Red.

Cum ar fi ?

Cum ar fi daca am tine mereu cont de regula: "sa iubesti din tot sufletul si sa lasi restul in mainile sortii"? Ca si cum ai simti ca peste catva timp, partea tangibila a lumii noastre va pieri. Sa cultivi o extraordinara constientizare a diverselor vestigii ale timpului, distribuite pe tot ce te inconjoara.
Sa indragesti trecutul cu aceeasi inflacarare retrospectiva; frumusetea proprietatii intangibile, a "mosiei" ireale. Pare a fi o splendida pregatire pentru capacitatea noastra de a indura pierderile de mai tarziu.
Uneori, o miraculoasa spargere de nori ne obliga sa ne inghesuim sub un adapost, pana cand soarele va straluci din nou.