Melodie de duminica

Mugurii

Toamna ne cuprind nostalgiile. Cromatica padurilor si ploile fara sfarsit, ca un planset prelung, strunesc coarde, stinse pana ieri, in bucuria verii.

Cand melodia regretelor, cantecul trist, din picuri pe frunze moarte, vaietul stresinilor acopera de neliniste gandurile tinere, incercam cu degetele intrebarii - viitorul.

Pacla cenusie a toamnei adoarme exaltarile poetice - reflexe tarzii de constiinta, cu izvorul in splendoarea verii, in exuberanta florilor.

Tragedia sfarsitului se implineste intr-o regie cosmica, cu final de brume argintii, cu refugiu in sine, langa vatra amintirilor. Dar a murit si inceputul ? Dar primavara de unde vine ? Unde o fi izvorul, unde-i izbucul voinic ?

Intr-un inceput fragil ca o intrebare: in muguri. Acolo, la subtioara frunzelor se nasc anonimii muguri, ca o profetie cuminte.Nevazuti sub hlamida verde, se strang in ei, ca intr-un seif, un inceput pe care numai mintea il intelege. O suflare de viata care va infrunta iarna cumplita.

(Din caietele mele)

Unul dintre sensurile vietii

"Dar nu vreau sa cred ca suferintele sanctifica si ca infrangerile sunt necesare. De ce ar trebui sa ne apropiem de adevar numai plini de rani ? De ce ar trebui sa fim sfasiati de un vultur ca sa avem curaj ? Oare fericirea nu e apta sa ne invete ceea ce ne invata suferinta ? Nu exista un drum spre arta si spre noi insine care sa nu treaca prin infern ? Nu poate ajunge la cer cine n-a strabatut pamantul si iadul, scria Goethe. Dar il putem cita linistiti ? Trebuie sa ne temem de fericire, daca vrem sa atingem inaltimile din noi ? Nu, nu vreau sa ajung la aceasta concluzie oricate argumente s-ar aduce in favoarea ei. Maretia unui martir nu se masoara dupa suferintele indurate, ci dupa credinta sa"

Octavian Paler/ Scrisori imaginare

Cine poate spune ca Iisus a reusit ? Rastignirea nu-i un succes, e doar un mare esec. Insa el a fost total fericit, chiar si atunci cand a fost rastignit. Iar cei care l-au rastignit au trait multi ani, dar au ramas nefericiti. Asa ca, in realitate, cine a fost supus rastignirii ?

Poti sa ucizi corpul, dar nu poti ucide sufletul.

Pentru lume succesul este satisfacerea eu-lui; pentru mine nu. Pentru mine, succesul inseamna sa fii fericit indiferent daca esti cunoscut sau nu.

Mintea este vicios perfectionista. Nimic nu poate fi lasat necunoscut, misterios. Daca mintea nu cunoaste totul continua sa se teama fiindca pentru ea, cunoasterea inseamna putere.

Sentimentul subiectiv al neimplinirii este partea negativa a ambitiei, iar a fi obsedat de obiectul/subiectul dorit este partea pozitiva a ambitiei. Chiar daca intelegi din punct de vedere intelectual ca ambitia este futila si ca nu este o experienta existentiala, partea negativa ramane in interiorul tau.

Te indragostesti de o persoana, te indragostesti de o casa, te indragostesti de o masina si te gandesti : "daca voi avea aceasta femeie voi simti fericirea absoluta". Insa acesta este doar un vis al tau; si nicio femeie nu ti-l poate indeplini. Este doar fantezia ta; orice femeie reala va fi doar un obiect estompat in comparatie cu visul tau; insa femeia nu greseste cu nimic. Doar mintea ta este de vina. Tu crezi ceva ireal si te indrepti catre inaltul cerului; apoi te intalnesti cu femeia visata si daca nu o poti avea, te vei scinda in suferinta pentru ca tu ai avut un vis iar acel vis a ramas neimplinit. Si astfel vei simti o durere constanta in inima. Insa, daca te intalnesti cu ea vei vedea ca nicio femeie nu traieste in rai. Ci, ca si tine, este la fel de pamanteanca, chiar mai mult - femeia este mai cu picioarele pe pamant decat barbatul. Iti va spulbera toate visele, iar cand te vei trezi vei simti pe pielea ta durerea. Fie ca visul se implineste sau nu, rezultatul este acelasi. Din vis rezulta numai suferinta.

Ce e de facut ?

Adevarul este alcatuit din unicitate iar realitatea este alcatuita din multitudine.

Ori de cate ori esti intr-o situatie aparent fara iesire, cand logica ta esueaza, nu dispera. Ele sunt momente in care emisfera stanga o lasa pe cea dreapta sa-si spuna cuvantul. Priveste putin mai adanc si, chiar dedesubtul logicii tale vei da de apele proaspete ale intuitiei, ale increderii.

Cand tacerea poate vorbi, ce nevoie mai ai de cuvinte ?

O intamplare:
Doi mari mistici ai Indiei, Kabir si Farid s-au intalnit si timp de doua zile au stat tacuti alaturi. Discipolii erau foarte frustrati; ei ar fi vrut ca cei doi sa vorbeasca, astfel incat ei sa poata invata foarte multe. Ei sperasera luni de zile ca Farid si Kabir sa se intalneasca, sa aiba loc o mare discutie si ei sa se bucure de ea. Dar cei doi stateau tacuti si discipolii motaiau. Dar, ce se intamplase cu cei doi oameni ? Kabir nu fusese niciodata tacut cu discipolii sai si nici Farid nu fusese tacut cu discipolii sai.
Dupa doua zile, cand Kabir si Farid s-au imbratisat si si-au luat ramas bun in tacere si cand discipolii au ramas fiecare cu maestrul sau, acestia din urma au navalit cu intrebarile: "Ce n-a mers bine ? de luni de zile am asteptat sa va intalniti, iar voi n-ati rostit nici macar un singur cuvant. Aceste doua zile au fost pentru noi un chin". Iar Kabir spuse: "Dar nu aveam nimic de spus, Farid poate intelege tacerea. Daca as fi spus ceva, m-ar fi crezut ignorant, pentru ca atunci cand linistea exista si linistea o poate spune, ce rost au cuvintele? Noi traim in aceeasi lume. In clipa in care am privit in ochii lui si el a privit in ochii mei, ne-am recunoscut. Dialogul s-a sfarsit inainte de a incepe".
Iar discipolii au intrebat: "Dar ce ati facut timp de doua zile?" Si Farid spuse: "Pur si simplu ne-am bucurat unul de altul, fiecare de spatiul celuilalt. Eram oaspeti reciproci. Ne-am dizolvat unul in altul, ne-am contopit unul cu celalalt, am dansat, am cantat. Dar toate acestea s-au intamplat in tacere."

Niciodata nu-mi gasesc usor cuvintele. Rostesc ezitand fiecare cuvant, stiind bine ca el nu este suficient, nu este adecvat; adevarul este atat de vast si cuvintele sunt atat de mici!

Sa nu preacurvesti - (Porunca 7)

"cat o sa mai stati?...
cat sa indurati?...
un destin de carpa..
unde sa va duca?
sa vedeti ca nu e unde?
cand va veti raspunde?..

cat te umilesti...
cat te ploconesti...
cat te risipesti...
cand te razvratesti, coloana sa-ti stea dreapta
cat te mai holbezi la poarta?

(...)cata lasitate!
cata nedreptate!
cat pamant in gura, cate sa-nghititi pana va treziti?!
cat va mai mintiti??...

suflete de sluga...
apa-i mult prea uda...?
doare mult prea tare sa stai in picioare, sa poti spune 'Nu!'
nu poti spune 'Nu!'...

(...)
dar nu, nu-i vorba de voi nu!!!
nu-i vorba de voi, nu!!!
voi nu sunteti asa, "

Voi ce ati alege ?

Multumesc frumos Calin

Flori si toamna

Cand spun ca sunt indragostita de flori, ca inteleg viata lor si nu vad de ce asezam plantele pe o treapta de inferioritate, intalnesc priviri neincrezatoare, cu licariri de ironie.
Chiar daca o asemenea traire tacuta si resemnata aduce in viata noastra o bucurie eruptiva, cu exclamatii de entuziasm, cu ce sentimente raspundem darului primit fara pret ?
Ce inseamna florile in viata noastra depaseste placerea senzoriala imediata. Florile sunt stropi de culoare, picuri din razele de curcubeu pe covoarele din verde de matase, iar toamna, "pictorul - natura" intinde flamuri, in acorduri minore, peste paduri, in tusa energica de gest larg. In acest vis de basm, cu straniu ireal de bronz si arama, auriu si galben, aur vechi si aur tanar mor padurile, se stinge toamna.
In fiecare toamna traiesc tragedia padurilor. De la bucurie la tristete, de la fascinatie la deceptie, de la trimuf la furcile caudine.
Cand griul trist cuprinde natura, cunosc intoarcerea spre tezaurul amintirilor colorate, stranse ani la rand in caseta cu pietre pretioase.

Intr-o lume adormita, cu mugurii sub solzi de pavaza, un mesteacan n-a vrut sa stie sfarsitul toamnei.

Despre Osho

Invataturile lui Osho zadarnicesc orice incercare de a le clasifica, acoperind orice subiect, de la cautarea individuala a sensului vietii la cele mai stringente probleme social-politice cu care ne confruntam in zilele noastre.

A fost descris in publicatia londoneza "Sunday Times" drept unul dintre "cei 1000 de artizani ai secolului XX".

Inca din primii ani ai copilariei si adolescentei sale petrecute in India, Osho se dovedea a fi un spirit independent si rebel ce se opunea acceptarii traditiilor sociale, politice si religioase ale lumii in care traia, fiind orientat catre experimentarea proprie a adevarului si nu catre dobandirea de cunostinte pur intelectuale. La varsta de douazeci si unu de ani a atins starea de iluminare, definindu-se astfel: "Eu nu mai doresc si nu mai caut nimic. Existenta si-a deschis toate portile pentru mine. Nu mai pot spune ca apartin existentei pentru ca acum sunt deja particica din ea. Cand o floare infloreste, eu infloresc cu ea. Cand soarele rasare, eu rasar odata cu el. Ego-ul care face ca oamenii sa se simta individualitati separate, nu mai exista. Trupul meu este o particica din natura, fiinta mea este o parte din intreg. Eu nu mai sunt o entitate separata".

Dupa ce a absolvit cu cea mai mare medie Universitatea de Filosofie si dupa noua ani de profesorat in filosofie, a inceput sa tina conferinte in intreaga lume despre religie, lovind in conceptiile, traditiile si prejudecatile societatii indiene.

A vorbit despre toate nivelele constiintei umane, de la Freud la Chuang Tzu, de la Gurdjieff la Guatama Buddha, de la Iisus la Tagore. A urmarit sa extraga esenta tuturor acestor invataturi, incercand sa le ofere cat mai pe intelesul omului modern, bazandu-se pe propria sa experienta spirituala.

Toamna

Acum catava vreme ma plimbam printre siruri de copaci stravechi ce pareau infipti in chiar bolta cereasca, de parca fiecare in parte ar fi fost un ygdrasil (in mitologia nordica, copacul ale carui radacini se afla in cer, in iad si pe pamant). Pasind de colo-colo printre aceste coroane vii, am inceput sa bag de seama ca oamenii care in umbra lor isi duc viata si isi primesc moartea, aduceau in conversatia lor o nota neobisnuita. Pareau sa-si ceara cumva iertare pentru faptul ca acesti arbori n-ar fi fost la inaltimea asteptarilor.

Dar, varfurile catorva arbori inalti si desfrunziti aratau atat de mladios, incat se aseamana cu giganticele maturoaie ale domnitei din poveste dereticind panzele de paianjen de pe bolta cereasca. Comparativ, conturul unei paduri infrunzite apare grosolan, simplist si pastos; nici luna la vreme de noapte nu-i tainuita mai sigur de negurile ei, decat este copacul, multumita acestor neguri verzi; adevarata priveliste a crangului, cu bogatia lui de viata cenusie si argintie. Mersul padurii de toamna e pal si delicat, ca un fel de penumbra sclipitoare, iar silueta care se indreapta catre noi, venind dinspre pestritul ei amurg pare ca si-ar croi drum prin nemasuratele adancuri ale unor panze de paianjen.

Copacul de deasupra mea bate din aripi ca o pasare gigantica intr-un picior. Si oricat mi s-ar innegura fata de intunecoasa vanitate, ranchiuna sau dispret, vor rade dinlauntrul ei, oasele scheletului meu.

Ce poate ascunde un buzunar

O calatorie, destul de lunga cu trenul, ma bloca intr-un compartiment de clasa a II-a.Era spre seara, dar n-avea mare importanta fiindca o perdea uniforma de ploaie stergea orice urma de pamant sau de cer, de lumina sau de umbra; era ca si cand cineva ar fi dat peste tot cu o uriasa bidinea jilava. N-aveam nici carti, nici ziare. N-aveam nici macar un creion sau un petic de hartie sa ma apuc sa scriu ce simt. Pe peretii compartimentului nu era nicio reclama care conform principiului aglomerarii de cuvinte tiparite sa ma indemne la complexitati intelectuale. Cand vad scris spre exemplu „Sapun, Lumina Soarelui”, incep prin a epuiza sub toate aspectele despre cultul Soarelui si abia apoi trec la subiectul mai putin simpatic al sapunului.
Eu contest cu toata energia ca pe lumea asta ar putea exista un singur lucru neinteresant.
Insa, inlauntrul compartimentului, lemn si iar lemn, iar afara – ploaie si iar ploaie.
Tocmai incepusem sa gasesc o explicatie a faptului ca Isus a fost dulgher, iar nu zidar sau brutar, cand deodata mi-am adus aminte de biletul de calatorie.
Buzunarele sunt o adevarata colectie muzeala de obiecte necunoscute, ratacita in diferite puncte. Si am inceput sa caut. Primul lucru de care am dat au fost teancuri de bilete de tramvai, ai fi spus ca sunt niste confetti. A urmat descoperirea unei bucati de creta si un vechi briceag primit in copilarie si transportat neobosit la drumuri. A venit la rand o moneda de 3 lei si multe alte „maruntisuri”.
Va pot spune totusi un singur lucru pe care nu l-am putut gasi prin buzunare. Este vorba de biletul meu de tren.
(Din caietele mele de la scoala)