Zi sonora

Ori poate ca vreun ostrov strans in corset liane,
Ori poate-un tarm ce-aprinde pe zari verzui lumine -
Nu stiu nici cand, nici unde, ivirea zilei stranii
ca o furnica iute, se va grabi-spre mine.

Eu stiu ca ziua aceea va fi o zi sonora,
Sonora noaptea aceea sosita-n cinstea vietii
E greu sa te intampin cand spatiul ma devora,
ma-ncumet sa-ti tai partii deszapezind nametii.


PS. Imi plac tipii astia de n-am cuvinte destule :) De aceea, celor iubitori de rock, desfatare

Si totusi, unii mor

...iar ceilalti, continua dansul..

Cine moare

"Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi..."

Pablo Neruda

Multumesc, Flavius

Cum se pastreaza apropierea

Usor, fara durere, intocmai ca Pamantul

Intoarce-te dinspre lumina

si porneste singur spre mare.

Umbla de parca n-ai exista,

de parca n-ai avea nici ganduri,

nici respiratie nici priviri;

Inainteaza pe plaja cu vantul in piept

respira adanc - pe gura, prin ochi.

Imbraca-te in spatiu

si nu mai intinde ca odinioara pe palma

valul sfasiat de furtuna,

azvarlit spre ceruri si apoi coborat milostiv pe pamant.

Calca pe propriile tale rasfrangeri fluide.

Dantela algelor,

stelele confuze ale meduzelor,

linistea imbibata cu sare,

devenind treptat densa ca albastrul amurgului...

Singur, singur ca un pescarus,

masoara-ti singuratatea cu departare,

umbla cu vantul in piept

asa cum ti-am spus,

si apoi deodata, curat si liber, usor

intocmai ca Pamantul,

intoarce-te in imbratisarea privirilor tale.

(reedit)

Comunicare

Atunci cand il critici simte o durere, dar are ocazia sa invete ca se poate discuta despre un subiect cu seninatate chiar avand pareri diferite dar neincetand a aprecia discutia si pe cei implicati.

Nimeni n-ar vrea sa-si vada universul zdruncinat.

Fiindca simte ca e nou si original nu crede mai nimic din ceea ce il asiguri ca stii. Daca ar crede, s-ar simti schematizat sau incadrat in tipare. Ori el descopra de fapt ca este unic si pretios. Intimitatea lui are nevoie de respect si atunci cand o simte amenintata se va intoarce cu placere spre o terta persoana care i-ar putea da reculul necesar formarii unei opinii. In mod paradoxal dificultatile de comunicare sunt de fapt subtile semne de iubire traite de Adolescentul de ieri si de azi si orice raport de seducere este intr-un fel un raport de forta care implica neputinta de a gasi o pozitie intermediara. "Nu vreau sa par carcotas...dar din punctul meu de vedere ma deranjeaza ca ma contrazici, pentru ca... "
Si totul ramane o chestiune de nuanta !

Cu gust de Olimp si drag de Paler

" Dar numai dupa ce coboram din Olimp avem amintiri. Cat timp ne-am aflat in el n-a contat decat clipa. Timpul e unul dintre ultimele cuvinte pe care le-am invatat, ca sa numim cu el tocmai regretul, iar melancolia am descoperit-o cand ne-am uitat in urma. Muntele fermecat si nemuritor al copilariei isi ridica nimbul stralucitor si pur tot mai departe. Acolo am fost asemenea zeilor, nemuritori, avand si defectele lor, indiferenta fata de greseli si indiferenta fata de timp. Nici nu banuiam ca sfinxul exista si asteapta sa-l intalnim. (...) Sau Olimpul e o nascocire a privirii intoarse inapoi. Inainte de a-i invidia pe zei am dorit sa ne epuizam pasiunile. Am intors capul numai cand am descoperit cum fuge timpul. Zeii nu sunt decat protestul impotriva mortii noastre umane. Trebuie sa recunoastem in ei o forma de egoism si de amanare" Octavian Paler/Mitologii subiective

Bucuroasa de sublimele experiente ale calatoriei lui Calin pe muntele Olimp, am recitit si recitez viziunea despre Iubire, Detasarea de ambitiile meschine, Viata in aer liber si Creatia - cele patru conditii ale fericirii, avand nostalgia si regretul pentru neputinta de a fi privit inainte mai mult decat inapoi.

Mesaje gresite

"Nu apartine" este o injunctie transmisa de parintii care nu tin cont de abilitatile, aptitudinile si interesele copilului iar acesta, pe cale de consecinta, va simti ca nu apartine niciunui grup, clase, popor si nu va putea avea un partener stabil. Va fi perceput din nefericire ca fiind un singuratic si nesociabil iar parintele il va eticheta ca fiind "timid", "dificil", "tapul ispasitor al familiei" sau...mai grav, i se va spune mereu ca este special.
Copilul poate accepta injunctia asa cum este, o poate modifica ingenios pentru a atenua impactul sau o poate refuza.
Sa revenim cateva clipe la copilul din noi si sa-l mangaiem usor pe frunte promitandu-i ca ii vom reda dreptul la apartenenta :)

Dans dupa ploaie

sursa foto

Si mi-a venit sa ma descalt un gand,
Cu talpa goala-n ierbi urmand suvoiul
Si destele-n tarana sa-mi afund
Ca radacini subtiri precum trifoiul,

S-absorb in mine sat divin din jos,
Sa-mi reinvie forta mea curata,
Pamantu-acesta sterp si noduros
Privindu-l cu tandretea de-alta data.

Adiere

Cararea cerbilor imi e carare,
Stog de trifoi ti-e inima.
Dar cine-mi spune mie, oare
Ce nume poarta lunca ta.

Felia de piatra cu-ochi reci
In crangul selvei se ascunde
Danseaza grindina cand treci
Ferindu-si gleznele rotunde.

E mult lastarul albastrui
Care-ti cunoaste dragul nume
Un tunet suna-n struna lui
De tine pomenind, anume.

Cantec

Tu, vino-aprinsa-n razele nocturne
Tu, vino-asterne-mi valul tau de lapte,
Tu, vino si canta-mi stralucita noapte.

Tu, noptii mele viata-i poruncesti
Si diminetii mele sa rasune,
Pe cantecu-mi pui palmele-ti ceresti
Si cantul implini-se-va, minune !

Cuvintele mele

Cuvinte-n suflet dormiteze-mi mie,
A tihnei clipa sanctuar sa-mi fie!
Inainte sa ne ceara lumea cantul,
Ca vinul fermenteze-ntai cuvantul
Spre-a dobandi buchetul si avantul.

Cuvintele mai coaca-se drept mere,
Deprindeti, prindeti totul in tacere
De mult s-au spus atat de multe
Trudita-i mintea oarba-n sfere oculte
Sub praf eretic nemaivrand s-asculte.

Cuvintele-ncolteasca-mi drept seminte,
Nu cantitati imi sunt spre trebuinte
Doar o pereche de cuvinte-s bune,
Al bucurie clopot, de minune
Sa-nceapa-n gravul suflet sa-mi rasune.