O primăvară ploioasă şi târzie îi desluşi pădurii, în margine, un frag pripit şi-un fluture adormit de atâta rouă. Cât ţinea ziua de mare fluturaşul se ameţea de flori pădureţe dar seara adăsta în tandreţe pe fragul său pripit. Deodată fluturele simţi cum aripile sale schimbă roua de culori spre nuanţe de frag verde-înflorit. Îndrăgostit şi fericit nu avu vreme să observe frumoasa vulpe ce abia aşteapta să guste cu plăcere din fructul fragului promis de şira spinării celui viezuit. Un foşnet şi un scheaun îl inştiinţară totuşi că locul acela ar putea fi năpădit.
Dar iată că urmară noi clipe de alint şi fluturele-adormit de rouă îsi coborî în verde odihna sa şi zborul spre fragul cel pripit. Dar vai, fluturele adormit de rouă, nu-şi mai gaseşte locul şi frumosul florilor pădurii aşternut. Din locul pur n-a mai ramas decât o groapă şi o coadă de vulpe neatentă la planul ei secret...care adormi atunci când săpă la strămutarea fructului ce-n capul ei urma sa fie ...cristalizatul infinit al foamei de cules.








