Proiecţia ca mecanism de apărare

foto

Ce reprezintă proiecţia ca mecanism studiat de psihologie ? Una din definiţii se referă la faptul că există în noi înşine un mecanism psihologic prin care atribuim altora însuşiri care ne aparţin. Am postat un comentariu care a fost apreciat ca interesant şi acest fapt m-a determinat să explic, nu neapărat în ideea că cititorii blogului n-ar şti.

Şi totusi, de ce facem asta ? Probabil ca mecanism de apărare a propriilor emoţii neacceptate şi pentru a depăşi impactul nerecunoaşterii lor. Ca o negarea căreia nu-i facem faţă.

In orice fel de relaţie profesională, amicală, de prietenie sau din interiorul cuplului veţi auzi remarca "proiectezi" să nu vă imaginaţi că aţi fost apreciat de ceilalţi ca regizor de teatru-film. Ci doar ca regizor al planului subconştient care scoate la suprafaţă fără să ne avertizeze un fel de bubă- rană.

Dulgher de corăbii

Toate-ale tale luntre-acu-s departe,

Nu le mai prinzi, ţi-au curs prin mâini, cumva,

Cu chipul grav şi-nceţoşat de moarte,

Caţi tihnă lângă lemnăria ta.

Rugină-n joagăr - suferinţi sărate,

Baltagul ştirb dureri sălcii imploră -

Niciun răspuns. Prin fum, scrumbii uscate,

A vieţii luntre-alunecă-nspre proră.

N-ai meşterit-o tu, ea-ţi fu sortită

De tihna ceea ce-ţi domoale pasul

Şi îţi răpeşte vocea ta dogită.

Ca umbra prinsă-n val îţi prind iar glasul

De ţi-ar răspunde-o luntre doar, aleasă,

Cu ea te-ai reîntoarce acasă.

Poezie reeditată

Subiect de meditat

"Când te duci la plimbare îţi foloseşti picioarele.Dar când şezi pe ceva, nu mai e nevoie sa-ţi mişti picioarele. Unii imi spun: "Osho, de două ore ne vorbeşti stând pe scaun, în aceeaşi poziţie. Nu ţi-ai mişcat picioarele nici măcar o dată." De ce să le mişc ? Doar nu merg. Însă tu, chiar dacă stai pe scaun, în realitate nu stai. Îţi mişti picioarele, îţi schimbi poziţia, postura, faci o mie şi una de lucruri, te suceşti şi te întorci, n-ai deloc astâmpăr. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa minţii. Dacă eu vorbesc cu tine îmi folosesc mintea. În clipa în care mă opresc din vorbit, mintea mea se opreşte şi ea. Dacă nu vorbesc cu tine, mintea mea nu are de ce să continue să funcţioneze, ea se cufundă în tăcere. Aşa trebuie să fie, aşa e normal." OSHO

E un fragment cu mult subînţeles.

Îmi amintesc că până să înţeleg aceste rânduri eram mai tot timpul panicată de tăcerile celor dragi. Simţeam nevoia să-mi transmită gândurilor lor, indiferent de culoare. Numai să-mi vorbească. La un moment dat, un prieten "dispare" în tăcere pentru un timp iar când revine eu îl asaltez speriată: "cu ce te-am supărat ?" Iar el senin şi zâmbitor îmi spune: "ce ai ? ţi-e rău ? faptul că n-am mai vorbit cu tine nu înseamnă nimic. Înseamnă că n-am mai vorbit şi atât"

Aaaa...m-am dumirit şi eu. Şi ştiţi că avea dreptate ? Fiecare om are nevoie să petreacă un timp doar el cu sine, în tăcere.

Vă las cu Chris Botti, am văzut că a plăcut ;)

În armonie

Ca după o libaţiune mă opresc renăscută în faţa unor enigme. Toamna aprinsa ca un rug se ridică spre cer. O paletă de geniu va întinde frântură de soare galben şi profund intimidată de clipă întreb de unde soarele ăsta fără frâu. Şi unde-or pleca în lăuntrul nostru atâtea armonii de arcuşuri ?

Te ascult

Apoi am ascultat cu atenţie cel mai înalt clopot din turn. Nu era nici aici, nici departe. Bătea cu ecou şi în acelaşi timp se odihnea pe un drum. Vizionară, cum mă consider că sunt, nu mă temeam şi n-o fac nici acum. De odihnă şi timp meritat adăstării nu întorn aşa lege. Nu sorb din flăcări doar fum. Nu îndrăznesc nici acum să întreb dacă există respiraţie şi cine respiră prin cine. Un mare adevăr aştepta totuşi să împrăştie orgoliile noastre de scrum.

Azi, am titlu...

Mă plângeam cuiva că mi-a fugit Muza cu altu'. O melodie pe repeat, cum vă spuneam deunăzi şi am pus din nou mâna pe cretă. Alifantis tânguieşte rârâit şi tandru "te rog pe tine umbră, să redevii fiinţăă!" iar eu adun unul şi cu una, bucăţele de dulce împerecheat. Să nu crezi că m-am apucat să meditez, dar am aşteptat clipa. Să fredoneze mirării vegheat "... şi umbra aceea eşti tuuu".

Alegeti voi, titlul...

Când tu taci, eu uneori plâng. Din descumpănire, am senzaţia că vând. Mirosuri, tejghelele cu muşterii stau la rând. Am un jazz de gândit. Mai am de străpuns nu ştiu câţi kilometri de vânt.Eu nu, doar vântul se uita spre mine boţit. Când tu taci, mi-e un dor cumplit. Şi taci, înteţind.

Later edit: cred ca se va numi Taraba lui Taci

NICHITA MON AMOUR

Steaua scrisă

"Şi aşa; mă suge cuvântul,

şi-aşa; mă muşcă litera "A".

Eu sunt pământul, pamântul

vorbirii cuiva.

Şi-aşa; mă muşcă litera "E",

Sărat cum sunt mă muşcă.

Eu nu ştiu de ce, ea ştie de ce.

Şi ce gură are.Doamne, de puşcă.

Şi-a pus-o pe inima mea,

Litera "I" adică, litera "I".

Doamne, a răsărit o stea,

o stea scrisă "A FI"..."

„Este foarte greu să translezi în noţiune ceea ce nu are caracter noţional. Poezia nu are caracter noţional, deşi foloseşte noţiunea ca şi cărămidă în construcţie. Sensul ei final este un sens emoţional, metaforic şi vizionar. A confunda materialul cu sensul materialului este un lucru foarte la îndemână şi foarte păgubitor.”

Măsline

Prindeţi şi voi din zbor măslinele care vă hrănesc iar pe cele cu miros fetid, nu ezitaţi să le poziţionaţi către gunoi. Eu, spre exemplu, mi-am pus o melodie pe repeat, una cu "celebrate my love for you" să sune în interiorul meu ca un fel de "casa melcului". Nu mă mai sperie de mult ceasul deşteptător ! Curenţii de aer s-au învăţat să nu mai scuipe în van obositele ouă.

PAjişte

foto

"Mi-e teamă să-mi recunosc slăbiciunea de aceea te privesc dintr-un unghi amuţit. Eşti sperioasă şi pură şi nu înţeleg de ce tocmai pe tâmpla gândului meu te-ai ales. Întâmpinată pe covor roşu de alţi călăreţi te-am decriptat fără să ajung din urmă propriul înţeles. Eşti prezenţă şi umbră. Cândva, o să pricep de ce-am coborât de pe cal " - pierdut în gândurile sale, acest ecou străfulgera văzduhuri şi tulbură adânc inima prinţului iubit de căprioară.

În neverosmila poveste se strecură imediat un subînţeles !