Sinceritatea noastra

EUL MEU :

Imi doresc sa te iubesc si iti doresc sa ma iubesti.

Ce a spus Maestrul :
"E adevarat ca femeile ofera, uneori, barbatilor mai mult decat pot ei sa primeasca. Barbatul nu e in stare, se pare, sa pretuiasca asa cum se cuvine norocul de a primi in dar, e mandru numai de victoriile sale. In subconstientul sau, dragostea e o lupta. O lupta in care, se intelege, exista un invingator si un invins (cand nu se distrug amandoi). Intrebarea este : cine e mai castigat ? invingatorul sau invinsul ?

Dar problemele acestea ni le punem totdeauna prea tarziu" Octavian Paler/ Aventuri solitare

Iar adevarul este ca ...

Astazi

Mai intai arata-mi
unde e Apusul.
Voi inchide ermetic
aceasta parte a lumii.
Astazi nu vreau ca soarele
sa coboare
sub orizont.
Aratatoarelor de la ceasuri
astazi
le interzic miscarea.
Pulsul
imi bate atat de
veridic
si de
acut,
incat timpul se retrage din
ceasuri,
si din calendare
clipe,
instituindu-se
in sange.

Pot sa port orice povara

Port orice povara,
pot
lua pe umeri aceasta mare incatusata de gheturi
si mai pot, seara, cu ochi obositi
sa-ti sorb, pana la drojdie, durerea.
Si sa cant,
astfel ca mie insami sa mi se faca frica
de glasul meu nesupus,
in timp ce tu imi rasari pe obraz
ca o lacrima...

Vino

Vino, orbule,
am sa te ajut sa treci strada.
A fost, pesemne, un dezmat al masinilor,
ori s-au lenevit maturatorii:
asfaltul e lunecos al naibii.
Ah, ce mai mint !
De fapt imi doresc
satisfactia minima
de a fi ajutat un orb sa treaca strada.
De fapt,
am de gand sa-l urmez pe acest orb;
nu mai stiu
incotro s-o apuc.
Am nevoie de o calauza,
de preferinta un orb.
Orbii nu umbla niciodata
fata tinta.

Scrisori

Cele mai incarcate de sens
sunt scrisorile neexpediate,
pe care le citeste doar
focul.
Ascultati
chicotul extatic al sobei
in aceasta lectura
in exclusivitate.
Interceptati
convorbirea nespusului
cu neauzitul.
De fapt,
imboldul noncomunicarii
e mai vechi decat
scrierea.
E un dialog cu necuprinsul,
cu sine
in necuprins.
E neputinta de a te margini
la teritoriul
nemarginit de marginit
al cuvintelor.
Ea creeaza functia
de a vorbi cu sine.
Nu tulburati un copil
care vorbeste cu sine insusi.
Nu veti intelege nimic,
iar copilul si-ar putea frange gatul
cazand din nemarginirea unde traia in clipa
cand l-ati strigat.

Children in paradise

foto: www.deviantart.

La noi la bunici, se povestea cu inflexiuni lirice, despre toate, despre nimicuri, dulci nimicuri, spuse sincer ca destainuirile.

Alteori, constructiile noastre din analogii, povesti si povestiri din auzite, erau confruntate cu intelesuri noi care nu se mai incadrau in castelul de carti de joc. Sau uitam un element gingas intr-un tablou sumbru in care omul sucomba otravit de miasmele mlastinilor.

N-am fost in pustiuri adevarate dar ni le inchipuiam in toata splendoarea lor: nude, straine, oarbe. Nisip involburat de imaginatia noastra, cazut neputincios peste o roca sterila, un nisip ars, incendiat si unde la apusul soarelui apar neverosimile metamorfoze de culori.

Aveam mereu tolba plina. Apoi ne asezam cu gandul langa un izvor, la marginea unei poieni cu iarba aspra. Si porneam iar pe drumul lung, anevoios, printre stanci, printre copacii uriasi si prin hatisul de nuiele spinoase. Fara izvoare, fara hrana, dar fara gand de intoarcere.

La apus de soare lumina isi spunea secretele ascunse peste zi, intr-o haina prea frumoasa, ca o frumusete care lasa valul sa cada sau se arata intr-o minune de zeitate.

Sosea apoi dimineata, cand soarele ne trezea itit la geam, ca un colindator cu obrazul rosu.

Capatul lumii

foto: www.deviantart.

Nu va incredeti niciodata in cei

ce va fagaduiesc sa va insoteasca

pana la capatul lumii.

Rareori se tin de cuvant;

incep sa gafaie,

cad

si in cele din urma trebuie sa-i carati

in spinare.

Sa va insoteasca

pana la prima bucurie,

pana la proxima

lacrima.

Candva am dat crezare

unui astfel de

legamant.

Omul si-a tinut

fagaduiala.

A ajuns

la tinta.

S-a aplecat deasupra abisului

de la capatul lumii

sa vada daca sosisem.

Daca eram acolo,

in adanc.

"Vreau sa cred ca tot intr-o amiaza ca aceasta au plecat corabiile spre Troia. Chiar daca ma indoiesc uneori."
Octavian Paler/Scrisori imaginare

Trei maci rosii - trei prieteni dragi

Indragostita de macii rosii am ramas de cand intamplarea ne-a apropiat ca pe drumetii in pustiuri. Se abatuse in sufletul meu desertul dezamagirilor, ca o perdea nisipie peste ochi. Vedeam lumea in galben teros, culoarea inutilitatii, a zadarniciei, paraliziei avanturilor lirice. Indiferenta mortifianta m-a purtat fara sens pana la un pustiu voit.

La margine pe un razor, au rasarit trei maci rosii. M-am asezat pe un bulgare de pamant si am privit mantia lor de purpura. Pareau o solie intr-o tara salbatica. Incet, incet, ca sub bagheta unui magician, gandurile negre s-au spulberat asemeni ceturilor diminetii si o incantare fara pricina vadita chema la iveala un entuziasm pur. Parca venisera anume sa arate ca frumosul n-a pierit in lume.

Vreti numele macilor ?

Aruncate peste stanci, pluteau abandonate in apa, mormane de garoafe ucise, simulau o tragedie imensa in lumea lor. O ofensa. Sa fie prea multe garoafe in lume ? Sa fie prea multe flori pe pamant ?