
Imi place sa-mi pun frecvent aceasta intrebare fiindca eu relationez cu oamenii. Fiindca ador comunicarea si relatiile sociale. Se stie ca autismul emotional este o boala a secolului si ea presupune in pricipal detaşarea accentuata de la realitate, insotita de o predominare a vietii interioare.
Acesti oameni prefera relationarea fata de obiecte in loc de oameni; sunt obsedati de mentinerea obiceiurilor (a rutinelor) si a asemanarilor in viata lor si nu in ultmul rand au tendinta de a cauta insingurarea completa, inchizandu-se fata de lumea din jurul lor.
Deci, cine sunt eu ?
Eu am aflat...si-mi place cine sunt. Ma simt bine cu mine.
Se spune ca ca nu exista ceva numit autism, ci ca exista autisme – o categorie larga de autisme „regresive“.
Gravitatea autismului variază de la sever la uşor, iar acesta se intersectează cu diverse nivele de inteligenta care, variaza de la dificultati profunde de invatare, pina la nivele normale de inteligenta sau, in cazuri mai rare, la inteligenta superioara, chiar aproape de genialitate (aşa numitii "savanţi"/ ‘autistic savants’) acestia din urmă au un talent special, “insule de genialitate”, in anumite domenii.
Unele persoane cu autism emotional pot fi foarte izolate social; altele pot fi pasive in relatiile sociale sau foarte putin interesate de altii; alti indivizi pot fi foarte activ angajati in relatiile sociale, insa intr-un mod ciudat, unidirectional sau de o maniera intruziva, fara a tine seama de reactiile celorlalti. Toate aceste persoane insa au in comun o capacitate redusa de a empatiza, deşi sunt capabili de a fi afectuosi, insa in felul lor.
Exista un tip de interactiune sociala care se intalneste la unii adolescenti si adulti înalt funcţionali specifica prin a forma grupul celor “nenaturali” (‘stilted’), in care indivizii initiaza si sustin contacte sociale, insa intr-o maniera foarte formala si rigida, atat cu strainii, cat si cu familia sau prietenii.
Eu nu trag concluzii. Insa, ma impresioneaza neplacut acest fenomen.
P.S. Imi place mesajul "acceleratzi" :)







12 comentarii:
Danke pentru "petitie" ...
Ma bucur ca iti pui intrebarea asta ... pragmatismul si spiritul mercantilist domnesc acum peste romani, din ce in ce mai rari oamenii care-si mai pun probleme existentziale.
Multumesc Sky!
Fac si eu ce pot. Fac ce ma indeamna cugetul.
Si fac putin fiindca "pot" putin!
Mai, mai, Gabitzu, ce frumos ai scris! Si plin de miez, si, in mod surprinzator as spune, un pic didactic. Dar foarte interesant si cred ca si foarte util, ceea ce inseamna ca si tu te simti antrenata in acest val, pe care eu il percep de ceva vreme, al implicarii in lume, cu scopul de a mai salva ceea ce merita salvat. Bravo!
Maria draga...
simt si comentez. Caut sa atrag atentia asupra noastra. Este evident ca asta presupune si o lupta cu mine insami.
...didactic, in scopul de semnal de averizare, nimic mai mult!
de ce nu pot sa vad comentariul meu... la tine???
oovi...nu te supara, please..
comenturile sunt moderate si apar si pe blog dupa ce sunt vizualizate (la fel ca si in blogul Lianei).
N-am primit de la tine si altceva...
?
gabitzubitzu... nu ma supar... doar ca... nu pricepeam...
oricum... nu era vorba de comantariul meu in special... ci.. de toate in general... eu nu puteam citi niciunul... acum insa... s-a produs minunea... si vad... citesc... ma bucur...
scrisesem demult... ca... apreciez faptul... cum sustzii tu ca... stii cine esti... si ca esti multumita de cine esti... de cum esti...
eu tot caut sa aflu cine sunt... si nu reusesc... mereu descopar in mine... un altul... care de fapt... sunt tot eu... mereu transformat...
ma gandeam deunazi... ca... de m-as gasi... as si muri... ca o implinire a cautarilor mele... de mine insumi... ca o neamplinire a cautarilor mele de El...
si inca ceva... nu cumva cautarea... este mai frumoasa decat gasirea??? (evident... asta spun in dreptul meu numai)
@ovi
cred ca minunea revelatiei este speciala! Sunt fericita ca m-am "aflat" si stiu ca mai am de lucru in raport cu ceea ce nu agreez la mine. In acelasi timp "imi fac de cap" si-mi satisfac o parte din capricii.
Eu nu cred ca cineva ar muri cand s-ar descoperi pe sine. Dimpotriva as spune.Cred ca ar simti un fel de plenitudine.
Este adevarat ca toata viata cautam sa umplem cate un gol si o facem ajutati de factorul "palptitant".
Problemele existentiale puse in discutie releva faptul ca noi nu traim superficial.
...despre tine...
si despre ceea ce descoperi zi de zi,,,probabil ca e vorba de un proces firesc de maturizare emotionala.
Iti multumesc, te mai astept.
lasa-ma sa adaug inca un gand... doua...
sunte muritor... tributar limitatului... in timp ce imi doresc eternitatea... de m-as gasi neputincios asa cum sunt... sigur as muri de tristetze...
de m-as gasi asa cum vreau sa fiu... ar fi minunat... dar.. realitatea este ca... sunt total altfel decat imi doresc... deci... nici o bucurie in gasire... mai frumoasa este cautatare... pentru ca ea ma conduce spre... gasirea Altuia... care ma poate transforma asa cum el doreste... si nu stiu cum se face... ca dorintza Lui este cea mai inalta tzinta a mea... ceva ce nici in vis nu pot vedea...
de m-as gasi... as muri de mine insumi... l-as lasa pe El... sa fie in locul meu...
ce bine ar fi... sa fiu mai matur... cel putzin un pic...
cu respect,
ovi
@Ovi,
acum, cred ca am inteles!
"de m-as gasi... as muri de mine insumi... l-as lasa pe El... sa fie in locul meu...
ce bine ar fi... sa fiu mai matur... cel putzin un pic..."
Eu cred ca, nimic nu e imposibil atunci cand doresti cu tarie sa ajungi in acel loc.
Eu cred ca, multi dintre noi suntem prea lashi pentru a lupta pana la capat.
Eu cred ca, in marea majoritate a timpului ne lasam abandonatzi "binelui" de moment.
Te rog sa ma contrazici ! :)
mi-ar place sa te contrazic... cel putzin, doar de dragul schimbului de cuvinte... dar... acum ai grait dupa gandul meu... asa ca... tac si te ascult mai departe...
ei... anonimul eram eu... de ce oare.. nu mi-au pus numele???
Trimiteți un comentariu