Cântec de dor
Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.
NICHITA STANESCU
Postări
4 comentarii:
:)) mai am oare ceva de spus??
...o lume a stărilor de suflet substantială, densă, în care sentimentele se ating, se lovesc dar nu se rănesc.
Cuvinte care mi s-au lipit de suflet si mi-au explodat in minte aducandu-mi amintirile dintre faldurile cazute peste trecut.
Aş vrea să pot spune ceva. Ştii cum sunt în faşa lui Nichita. Las doar o lacrimă să curgă, pentru că el a curs, cândva, lacrimi pentru noi.
Trimiteți un comentariu