sursa foto
O, alga
ma bucur sa te vad, totusi,
prin crusta de gheata
ce ne desparte.
Ochii mei vii
trebuie sa te vada vie
si tremurand in adancul verzui,
ca sa ma incredintez
ca gheata inerta
nu poate desparti doua fiinte,
ca e incapabila
sa mi te ascunda,
sa ma ascunda.
Aceasta e marea bucurie
a ceea ce e viu:
ca rugina sa nu prinda,
ca moartea sa nu prinda.
sâmbătă, 23 mai 2009
O alga
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
6 comentarii:
Foarte frumoase versuri
Am intalnit fiinte cu sufletul ruginit, care refuza sa renunte cu indarjire la aceasta rugina, care cu buna stiinta transmit rugina catre tot ceea ce este viu in jurul lor.Imbratisari.
Si mie...
Amira,
ma bucur ca au ecou in gandurile tale. Multumesc.
Gabi,
da, si tie :)
Geanina,
Acele fiinte nu-ti merita energia; stiu, sunt pretutindeni; iarta-i asa cum te ierti pe tine si mergi mai departe, sa te bucuri .
Imbratisez si eu :)
Trimiteți un comentariu