Nu le mai prinzi, ţi-au curs prin mâini, cumva,
Cu chipul grav şi-nceţoşat de moarte,
Caţi tihnă lângă lemnăria ta.
Rugină-n joagăr - suferinţi sărate,
Baltagul ştirb dureri sălcii imploră -
Niciun răspuns. Prin fum, scrumbii uscate,
A vieţii luntre-alunecă-nspre proră.
N-ai meşterit-o tu, ea-ţi fu sortită
De tihna ceea ce-ţi domoale pasul
Şi îţi răpeşte vocea ta dogită.
Ca umbra prinsă-n val îţi prind iar glasul
De ţi-ar răspunde-o luntre doar, aleasă,
Cu ea te-ai reîntoarce acasă.
Poezie reeditată






10 comentarii:
Ca umbra prinsă-n val îţi prind iar glasul
De ţi-ar răspunde-o luntre doar, aleasă,
Cu ea te-ai reîntoarce acasă.
dor si suplete in poezia asta.
frumos :)
Gândeam, complementar, cum aş trimite pe cineva pe mare, căci acasă nu pare să mai revină...
Fluturas,
multam frumos !
Sorin M,
o sa accept invitatia. Multumesc.
Angela,
ca de la suflet la suflet,
puterea imaginilor,
libera.
Multumesc !
Vania,
:)
e o figura de stil in raspar, in perfect acord cu umorul tau taciturn.
Judecand dupa cum sufla vantul, vine o iarna infricosatoare iar lumea se naruie pentru a se naste din nou.
e greu sa vina barca potrivita... mai ales dupa ce ai construit toata viata corabii...
poate ca nu multi au puterea de a le lansa la apa si a ramane in acelasi timp pe uscat.
poate ca cea potrivita, tot de mana sa trebuie facuta...
Ajnanina,
n-o fi usor sa fii dulgher de corabii.
mi-e sufletul corabie dogita... c-o vasla rupta si speranta moarta... ma las purtat spre-o alta soarta... fugind din viata asta pribegita...
Ovi,
bine ai revenit pe aici.
Frumoasa completare, multumesc !
Trimiteți un comentariu