A mai cazut o stea...

Ovidiu Iuliu Moldovan va continua sa traiasca in memoria celor care au avut privilegiul sa-l cunoasca si sa-i admire performantele. A trait discret si elegant. A onorat scena si a luminat sufletele multora.

L-am apreciat dupa ce l-am vazut in filmele celebre : Profetul, aurul si ardelenii, Punct si de la capat, Cuibul de viespi, Din prea multa dragoste, Horea (si multe altele pe care nu mi le mai amintesc acum) si piesele de teatru: A 12-a noapte, Regele Lear, Jocul ielelor, CALIGULA ... si dupa fiecare din spectacolele in care ne recita din Marele EMINESCU. Pentru toate bucuriile pe care ni le-a oferit, il rog pe Bunul Dumnezeu sa-i rezerve un loc special...in ceruri !

Suntem onorati ca i-am fost contemporani.

Doamne, ai grja de sufletul lui, si alunga-i tristetea... Stiu ca poti, si iarta-l ca nu a reusit sa-si indeplineasca cea mai mare dorinta: finalizarea MONUMENTULUI de la SARMAS, in memoria celor 40 de martiri romani, printre care se afla si tatal sau, ucisi in toamna lui 1944. A fost minunat... cult, distins, profund... si a fost o Voce...

Fie-i Tarana usoara si Amintirea Vesnica !

Accepta-ti emotiile

Trairile interioare sunt extrem de fluctuante; pe parcursul unei zile ele se pot modifica de la o clipa la alta. Este indeajuns sa apara in minte un simplu gand in care credem pentru ca acesta sa devina un stimul ce antreneaza modificarea starii emotionale. Natura placuta sau neplacuta a propriului gand determina daca ne vom conecta la trairi interioare placute sau la unele neplacute. In mod asemanator, orice persoana pe care o intalnim, orice situatie sau mediu pe care il frecventam intr-un anumit moment ne pot modifica instantaneu emotiile. Capacitatea fiintei umane de a intra in comunicare cu orice si cu oricine din mediul inconjurator provine din conectarea automata si inconstienta a emotiilor rezonante pe moment. Registrul emotional fluctueaza, de asemenea, in prezenta aceleiasi persoane sau in acelasi mediu, ceea ce face ca intr-un moment dat sa ne simtim bine alaturi de o persoana, iar in altul sa avem perceptii si trairi negative. Poate ca nu-i atat de important sa cunoastem mecanismul de declansare si de functionare al emotiilor, avand in vedere faptul ca oricum nu avem control asupra lor in timp ce se produc. Important este sa stim ca emotiile, de orice natura ar fi ele, trebuie acceptate, inainte de orice.

De exemplu, in loc sa ne fixam atentia asupra lucrurilor pe care nu le dorim intr-un moment, ne putem gandi la ce anume dorim. Si chiar atunci vom inregistra in memoria emotionala informatii noi, pe care le vom resimti ca emotii pozitive mai tarziu.

7 Plus

Fii un Invingator

"Exista un moment în care fiinta umana este foarte sensibila si chiar daca va simtiti foarte puternici sunt si lucruri fragile in voi." (Françoise Dolto)
Cum putem proceda pentru a nu permite starilor negative sa isi instaureze controlul asupra psihicului nostru? De obicei, cand ne confruntam cu o problema mai dificila, fie de scoala, de dragoste sau familie, ne punem intrebari de genul: "Cum de mi se intampla tocmai mie?"; "Oare de ce sunt asa de ghinionist?"; "Aceasta sa-mi fie soarta?". In schimb, daca ne-am intreba:"Cum pot folosi mai bine ceea ce am la dispozitie pentru a imbunatati situatia?" vom putea depasi mult mai usor problema. Din cauza faptului ca opiniile pe care ni le formam despre anumite fapte au legatura directa cu particularitatile asupra carora ne concentram, este evident ca intrebari diferite despre acelasi fapt pot determina raspunsuri, solutii complet diferite. A formula intrebari constructive in momentele de criza reprezinta o abilitate determinanta pentru viata noastra personala si profesionala. Iata cateva tipuri de intrebari ce ne pot ajuta:
"Ce putem gasi pozitiv in aceasta problema?" Chiar daca primul raspuns care va vine in minte este ,,nimic!", orice situatie are cel putin un aspect pozitiv. Cautati-l!
"Ce anume poate fi imbunatatit?" Aceasta intrebare permite izolarea aspectelor cu adevarat importante si concentrarea asupra rezolvarii acestora. Chiar modul in care este articulata intrebarea sporeste increderea intr-o rezolvare satisfacatoare.
"Ce anume sunt dispus sa realizez (sau refuz sa realizez) pentru ca situatia sa evolueze in conformitate cu dorintele mele?" Aceasta presupune in primul rand ca avem deja o idee despre cum ar putea fi rezolvata problema (daca nu este asa inseamna ca nu ne aflam in fata unei probleme ci dorim pur si simplu sa ne plangem), iar in al doilea rand semnifica acceptarea faptului ca lucrurile nu se pot rezolva de la sine. Astfel, intelectul nostru se va "pune in miscare " in directia potrivita.
"Cum trebuie sa actionez pentru ca eforturile necesare imbunatatirii situatie sa nu fie percepute ca obligatie, ci sa-mi mobilizeze cu adevarat interesul, devenind poate chiar placute?" Aceasta implica constientizarea faptului ca, desi infruntarea unei probleme complexe poate cere mult timp si multa munca, asta nu inseamna neaparat ca rezolvarea nu poate fi obtinuta intr-o atmosfera placuta. Cu alte cuvinte, este o invitatie la actiune inteligenta.
Invingatorul vs. Celui care pierde

Invingatorul este intotdeauna parte a raspunsului

Cel care pierde este intotdeauna parte a problemei

Invingatorul are intotdeauna un program

Cel care pierde are intotdeauna o scuza

Invingatorul zice lasa-ma pe mine sa o fac

Cel care pierde spune nu este treaba mea

Invingatorul gaseste un raspuns oricarei probleme

Cel care pierde gaseste o problema fiecarui raspuns
Invingatorul spune "poate fi dificil dar este posibil"

Cel care pierde spune "poate sa fie posibil dar este mult prea dificil"

Povesti de dragoste

.....................

Dupa ani de zile, scriitorul care pretindea ca n-a cunoscut dragostea decat din carti si ca nu incerca cine stie ce emotie in legatura cu sexualitatea a sfarsit chiar prin a se casatori cu nespus de frumoasa femeie la care visa. Casatoria nu a adus prea multe schimbari in viata lui, dupa cum nu s-a reflectat nici in cartile care au inceput sa-i apara in acea vreme. Scriitorul petrecea tot paisprezece ore pe zi de unul singur, la masa de scris, inchipuia, cu aceeasi rabdare si incetineala, frazele care ii alcatuiau povestirile, statea ore intregi cu privirile atintite asupra hartiilor albe de pe masa, cugetand la amanuntele noilor sale plasmuiri. Singura schimbare intervenita in viata lui era paralelismul pe care il simtea in pat, unde se strecura spre dimineata, intre visele frumoasei si discretei sale sotii, care dormea tacuta, si visele pe care le tesea el, din obisnuinta, ascultand chemarea la rugaciunea de dimineata. Pe cand se intindea langa sotia sa si visa, scriitorul avea simtamantul ca exista o anumita legatura intre visele lui si visele ei. Ceva aidoma cu armonia care se strecoara, fara sa-ti dai seama, intre respiratii si care te duce cu gandul la suisurile si coborasurile unei muzici pline de naturalete. Scriitorul era multumit de noua sa viata, nu-i venea greu sa doarma alaturi de altcineva dupa lungii ani de singuratate, ii placea sa viseze ascultand respiratia frumoasei femei si sa creada ca vizele lor se impleteau.

Cand, intr-o zi de iarna, sotia lui l-a parasit fara sa invoce vreun motiv prea limpede, pentru scriitor au inceput vremuri grele. Nu mai izbutea defel sa viseze in pat, ca pe timpuri, cand asculta chemarea la rugaciunea de dimineata. Himerele pe care le tesea cu usurinta inaintea si in timpul legaturii lor si care ii asigurau un somn tihnit nu se mai inaltau cu niciun chip la nivelul de "credibilitate" ori de "stralucire" pe care si-l dorea. Parea ca in reveriile lui staruia un neajuns, o sovaiala a carui taina nu se lasa deslusita si care il tara in fundaturi inspaimantatoare, la fel ca intr-un roman caruia nu izbutea sa-i dea viata asa cum ar fi dorit. In primele zile de dupa ce l-a parasit sotia, reveriile scriitorului au inregistrat un asemenea declin, incat el, care izbutea intotdeauna sa adoarma odata cu chemarea la rugaciunea de dimineata, nu mai reusea acum sa inchida ochii nici dupa ce ciripeau in copaci primele pasari, nici dupa ce pescarusii isi luau zborul de pe acoperisuri. Mai rau era ca neajunsul care ii tulbura visele si somnul isi facea simtita prezenta si in paginile pe care le scria. Scriitorul baga de seama ca nu mai era in stare sa inzestreze cu insufletirea dorita nici macar cele mai simple propozitii, chiar de-ar fi fost sa le rescrie de douazeci de ori.

Nu va incredeti

Nu va incredeti niciodata in cei

ce va fagaduiesc sa va insoteasca

pana la capatul lumii.

Rareori

se tin de cuvant:

incep sa gafaie,

cad

si in cele din urma trebuie sa-i carati

in spinare.

Sa va insoteasca

pana la prima bucurie,

pana la proxima

lacrima.

Candva am dat crezare

unui astfel de

legamant.

Omul si-a tinut

fagaduiala.

A ajuns

la tinta.

S-a aplecat deasupra abisului

de la capatul lumii

sa vada daca sosisem.

Daca eram acolo,

in adanc.

Putere sau frica ?

Puterile fundamentale :

Iubire
iertare
compasiune
devotament
inspiratie
speranta
incredere si capacitatea de a te vindeca si de a-i vindeca pe altii.

Fricile :
frica de singuratate
de angajament
de a-ti urma inima
frica de incapacitatea de a te proteja emotional
frica de slabiciunile emotionale si de tradare

...si inimile noastre concepute pentru a exprima frumusetea, compasiunea, iertarea si iubirea. Actionand altfel, o faci impotriva naturii spirituale.

Nu ne nastem fluenti in iubire, dar ne petrecem viata invatand sa facem acest lucru.

Chipul care plange

Oare de ce ne starneste nelinistea un barbat inlacrimat ? Putem vedea intr-o femeie care plange un aspect neobisnuit, insa sensibil si trist ale vietii noastre cotidiene, asa incat ne lasam impregnati de el, cu sinceritate si dragoste. Un barbat care plange ne umple insa inima de un sentiment de neputinta. Intr-un asemenea barbat, ajuns parca la capatul pamantului sau a tot ceea ce se vadeste omeneste posibil, asa cum se intampla la moartea unei fiinte dragi, sau, cine stie, in universul in care traieste el, exista o latura care nu se armonizeaza cu propriul nostru univers - o latura stanjenitoare, ba chiar terifianta. Cu totii stim uluirea si teroarea de care suntem cuprinsi cand intalnim, pe harta pe care o numim chip omenesc si pe care suntem incredintati ca o cunoastem, un taram pe de-a-ntregul necunoscut.

Pro BIONDO

Cand nu reusesc sa adorm...

Cand nu reusesc sa adorm, dragi cititori, imi imaginez un barbat incordat, in puterea unei nopti pustii, pe peronul unei gari la fel de pustii, un peron pe care il strabate de la un cap la altul, in asteptarea unui tren care nu mai vrea sa soseasca; cand hotarasc incotro se va indrepta barbatul, ma simt de parca eu as fi el. Imi imaginez uluiala acelui barbat, care descopera sensurile secunde ale obiectelor. Ma gandesc la cea de a doua lume care se dezvaluie in lume, imi inchipui cum am sa ma imbat de noile sensuri ale lumii celei noi, in vreme ce toate lucrurile din jurul meu isi vor revela, incetul cu incetul, sensurile secunde. Ma gandesc la fericita tulburare a celui care-si pierde memoria. Ma gandesc ca am fost abandonata intr-un oras fantoma, cu desavarsire necunoscut; cartierele in care au trait cateva milioane de oameni, absolut totul este pustiu si pe masura ce strabat spatiile fantomatice, fara viata, imi amintesc cu lacrimi in ochi de trecutul si de orasul meu si ma indrept, cu mare incetineala, spre cartierul, spre casa mea, spre patul in care ma straduiesc sa adorm.

Apoi, in toiul noptii, ma cufund ca un ucenic din secolul XIX care colinda din poarta in poarta, spre a dezvalui primele si ultimele silabe ale unui cifru secret.

Daca nici asa nu izbutesc sa adorm, ma preschimb intr-un indragostit nefericit, care cauta chipul iubitei sale pierdute mergand pe urmele amintirilor; deschid poarta fiecarei case din oras si cercetez urmele trecutului si ale iubitei mele in fiecare incapere, la fiecare sezatoare la care se deapana povesti, in fiecare camin in care rasuna cantece. Daca, in rastimpul acelui lung periplu, memoria, fantezia si reveriile mele, care ma poarta de colo-colo, nu sfarsesc prin a-si recunoaste in cele din urma infrangerea, patrund intr-una din acele clipe de fericita sovaiala intre somn si trezie, in primul loc cunoscut care-mi iese in cale, in casa vreunei cunostinte indepartate, ma aciuez in ultima dintre incaperile pe care le descopar deschizand fara oprire felurite usi, de parca as cauta cotloanele abandonate ale propriilor mele amintiri, sting lumina, ma asez in pat si adorm printre obiecte indepartate, straine si ciudate.

Cateva povete ale "maestrilor"

A scrie doar pentru placerea de a fi citit inseamna a-l abandona pe foiletonist in largul marii, fara busola.

Morala reiese intotdeauna din poveste dar povestea nu reiese din morala.

Scrie pe potriva propriei inteligente, nu pe potriva inteligentei cititorului.

Busola este povestea.

Procura-ti proverbe, zicatori, anecdote, snoave, versuri, florilegii de aforisme. Dupa ce alegi subiectul, cauti aforismul potrivit, care urmeaza sa-ti incununeze articolul, iar dupa ce alegi aforsimul, cauti subiectul care poate fi incununta de el.

Chiar daca nu esti stapanit de o credinta sincera, cititorul trebuie sa fie convins ca esti stapanit de o credinta sincera.

Ceea ce numesti dumneata cititor nu este decat un copil care tine mortis sa mearga la balci.

Indrageste starpiturile, caci si cititorul le indrageste.

Cititorul este un bun tata de familie, care o duce greu, are mintea unui pusti de 12 ani, este casatorit si are 4 copii.

Cititorul este ingrat ca o pisica. Pisica, animal destept, nu este ingrata, insa stie ca nu trebuie sa aiba incredere in scriitorii care indragesc cainii.

Intra in polemica, dar numai daca poti sa-l ranesti pe cel cu care te confrunti.

Raspunde la scrisorile cititorului, altfel cel care iti scrie isi va raspunde singur.

Ceea ce este mestesug intr-un foileton nu este foileton, ira ceea ce este foileton nu este mestesug.

Nu face complimente la adresa mintii celor care inabusa aspiratia spre arta, siluind poezia (intepatura la adresa lirismului).

Scrie usor, caci astfel vei fi citit usor.

Trei teme mari, desigur - moartea, dragostea si muzica. Dar trebuie sa fii decis inainte ce este dragostea.

Cauta dragostea.

Ascunde-ti dragostea, pentru ca esti scriitor!

Dragostea inseamna cautare.

Ascunde-te, astfel incat sa reiasa ca tii sub obroc o taina.

Da de inteles ca ascunzi o taina, ca sa fii iubit de femei.

Fiecare femeie este o oglinda.

Nu uita ca esti si diavol si inger. Asta pentru ca cititorii se plictisesc intotdeauna de personajele pe de-a-intregul rele, ori pe de-a intregul bune.

Nu uita ca intr-o buna zi, cand ai sa imbatranesti si ai sa te intrebi daca omul poate fi el insusi, te vei indoi daca ai priceput sau nu aceasta taina.