Gând

Cate necunoscute am despicat, pentru a fi in aces loc...
Please, don't forget !

Cum se pastreaza apropierea ?

Cum se pastreaza apropierea ?

Usor, fara durere, intocmai ca Pamantul
Intoarce-te dinspre lumina
si porneste singur spre mare.
Umbla de parca n-ai exista,
de parca n-ai avea nici ganduri,
nici respiratie nici priviri;
Inainteaza pe plaja cu vantul in piept
respira adanc - pe gura, prin ochi.
Imbraca-te in spatiu
si nu mai intinde ca odinioara pe palma
valul sfasiat de furtuna,
azvarlit spre ceruri si apoi coborat milostiv pe pamant.
Calca pe propriile tale rasfrangeri fluide.
Dantela algelor,
stelele confuze ale meduzelor,
linistea imbibata cu sare,
devenind treptat densa ca albastrul amurgului...
Singur, singur ca un pescarus,
masoara-ti singuratatea cu departare,
umbla cu vantul in piept
asa cum ti-am spus,
si apoi deodata, curat si liber, usor
intocmai ca Pamantul,
intoarce-te in imbratisarea privirilor tale.

Sonerii care nu sună

"Nu-mi plac oamenii care seamana soneriilor care nu suna. Le vorbesti si nu te aud. Vorbesti in gol. "

Convorbiri cu Octavian Paler/ Daniel Cristea-Enache

Inteligenta subtila

"Tatal le povestea fiilor sai, dupa cina, istoria familiei lor.

- Strabunicul meu a luptat in razboiul impotriva Rozelor, unchiul meu a luptat in razboiul impotriva Kaiserului, bunicul meu a luptat in razboiul din Spania impotriva republicanilor, iar tatal meu a luptat in al doilea razboi mondial impotriva nemtilor.

La care, cel mai mic dintre fii a replicat:

- Ce are familia asta ? Nu se poate intelege cu nimeni ?"

Sa traiesti tinand seama de altii inseamna sa traiesti o viata de imitatie.

Intelepciunea inseamna a trai in lumina propriei constiinte, iar prostia inseamna a-i urma pe altii. Multi dintre noi nu admit sa greseasca, dar cel care nu greseste nu se dezvolta. Sistemul educational se invarte in jurul valorilor ce tin de memorie si nu de inteligenta.
Copilul e o tablita curata iar inocenta lui da savoare inteligentei.

Reedit

Te-am cules din adanc de fantana
si te-am adus acasa pe drum ocolit,
cu atata grija de a nu te pierde
incat dupa cativa pasi am infrunzit.
Te-am amestecat in aluatul cuminte
si te-am framantat indelung fermecata,
incat, nepazita, propria-mi umbra
s-a strecurat in aluat.
Apoi te-am asezat usor pe vatra
si te-am copt din amiaza in amurg
tot furand cu ochii, de departe
din trupul tau cate-un coltuc.

In lumina noptii

Noaptea m-a ascuns in intuneric pana a rasarit Luna poleita cu vedenii de argint. O singuratate inerta, stapana suverana peste cer si pamant.

Oare cum o fi fost la inceptul lumii?

Exista atunci frumosul grandios, frumosul pur fara gesticulatie afectate in suvoi de cascade?

Care era masura gesturilor ? Caror legi se supunea universul de sensuri adanci cand puterea si taria erau singurele sanse ale vietii?

Experientele proprii nu te determina sa intelegi ca fiecare secunda inseamna o alegere ?

Unii nu-si mai bat capul cu raspunsuri; au renuntat de mult fiindca fac parte dintr-o lume fara spatiu si timp. Altii insa, sunt siliti sa reflecteze.

Rabdarea implinirilor

Pe un pamant roditor a cazut o samanta. Marunta fiinta ca intr-o carcasa de fier, paraseste adapostul si iese in lume. Materie si energie, haotic raspandite in lume se strang in firava fiinta si se imbina, se nasc in forme noi, in constructii ingenioase, dupa legile cristalelor scumpe, dar vii, in miscare. E o sete de innoire ce tine loc de nastere si pana la moarte, pe o linie ascendenta in suis neintrerupt.
Firava fiinta se inalta, creste, invinge frigul iernii, iar in primavara va porni la cucerirea spatiului. Dintr-o samanta se naste un copac puternic pe care vantul nu-l mai apleaca, ci se astampara in frunzele-i jucause.

Trebuie sa intelegem ingeniozitatea de a cuceri spatiul intr-o formula noua: rabdarea implinirilor.

Simboluri

Se intampla ca dintr-un semn doar, dintr-un simbol sau mesaj sa construim o lume intreaga. In aceasta tentativa, imaginatia are aripile intinse intr-un zbor planat, disciplinat de logica, de legile posibilului; se fereste de absurd, de caricaturizare, de monstri.

Alteori nu vrem decat un gest simplu, spontan, pentru simturile noastre cele mai primitive: un zambet cald, sincer, o strangere de mana, vorbe cu zvon de izvoare, un parfum discret cu iz de primavara.

Asa gandesc in zile cenusii de iarna.

Soaptele timpului

Au fost vremuri cand oamenii se inchinau la stele, la soare, stanci, copaci, cand duhurile erau in jurul lor, le auzeau, le vedeau, le inchipuiau – oamenii copii. Dar prietenia pentru locurile unde am trait in vacante, acolo unde soarele ne mangaia cu patima, un piept de stanca in inima padurii, sub care ne-am jucat de-a juramantul, n-au ramas din vremea aceea ?
Omul isi alunga singuratatea imprietenindu-se cu fiintele cuvantatoare si fara de cuvant, cu apele si salciile plangatoare, cu luncile verzi si crangurile rare.
Odata am legat prietenie cu un mar salbatic.
Era undeva pe buza unei coame de deal. Noi rascoleam pamantul pana aproape sus, dar acolo lasam sa creasca in voie iarba, iar de mar n-aveam nicio grija.
Intr-o seara ne odihneam de alergatura sub streasina din tinda.
Dincolo de parau se oglindea o apa limpede si sfioasa.
Marginea de sus a dealului, trasa pe cer ca o tivitura, avea un loc de gres – silueta marului. N-as fi vazut-o nici atunci mai mult, dar soarele se inclina spre apus in arc, deasupra marului. Dintr-un bolid incandescent, se metamorfoza incet, intr-un rubin urias, cu miezul topit. Aninat pana la urma in crengile marului, parea ca se ascunde cu un ochi spion. Coroana cuprinsa in lumina trandafirie se transforma intr-o figura cabalistica, asemeni celor de pe tavanul palatelor din povestile orientale.
Pace peste oameni, pe cranguri si sus pe cer unde flamura noptii ii subtia tot mai mult geana de lumina de pe creasta. Marul – singuraticul meu prieten, forma o silueta de linii cu marginile aurore.
Cand a inflorit, marul salbatic a imbracat o haina de mireasa pentru un mire nestiut, firav, necopt la minte – tanarul April.
Primavara ma cuprindea cu inaltari pana la vis atunci cand parfumul lui se transforma in aripi de fluture. O mangaiere dulce, atunci cand oboseala lasa locul unei tihne cu margini de visare si inchipuire, in care apusul de soare devenea vestire de dincolo de realitate.
Prietenul meu singuratic e si acum, acolo, inauntrul inimii mele.

Si restul e iubire. Nimic prea mult.

Vis

De ce cautam in jurul nostru, dar si in sufletul nostru perfectiunea, sublimul ? Este in natura noastra visul lui Icarus?

Sa nu uitam ca viziunea sublimului este inspirata, e proiectata chiar de lucrurile de toate zilele, ca este in esenta ascunsa in acestea si sublimul este posibil numai in comparatie cu ele.

Natura este o "mestera" in aceasta arta a comparatiei. Dar in natura, sublimul nu este decat o extrema, o exceptie ce nu poate fi regula. E ca un mester, care cuprins de har maiestreste acelasi lucru intr-o forma neasemuita.

Pe drumul meu treceam zilnic printr-un colt de parc, la incrucisarea a doua strazi. A ramas un spatiu mic, pe care cineva, un om de suflet, s-a gandit sa-l impodobeasca cu arbori si iarba verde, ca un simbol al naturii pe care noi am alungat-o cu inconstienta din viata cotidiana.
Traia aici un palc de mesteceni si in mijlocul lor un brad argintiu. Contrastul dintre coaja alba a mesteacanului, frunzele sale marunte, mereu agitate si roba argintie cu frunzele incremenite ale bradului se armonizau. Popasul meu la acest colt de rai se intampla in mod firesc. Ma fascina frumusetea vizionara a bradului argintiu, ca aparitiile din visurile copilariei, cand merele sunt de aur, frunzele de argint, fluierul e fermecat.

De fiecare data descopeream la bradul argintiu o noua infatisare, data de anotimp si de soare. Dimineata argintiul stralucea aprins. Seara era o bruma albastrie. Cand venea iarna, se lasa acoperit de zapada si argintiul brumariu primea o nuanta mai grava. Dar oricand pastra o demnitate de strajer in haine de sarbatoare, de garda la poarta zeilor.
O raritate in natura vie, o frumusete de elita!

...intr-o zi, au venit niste sapatori cu cazmale.Au tras o sfoara pe langa trunchiul bradului si au inceput sa sape incet, cu spor.

Alarmata de ce s-ar putea intampla, am intrebat, am rugat, am implorat:

"- Cine-i cu porunca?

- Acolo-i mesterul."

Un om in haina de piele, cu cizme de cauciuc, mi-a aratat cu degetul un plan mototolit.

"- Dar nu s-ar putea sapa mai incolo, sa lasam bradul ?!

- Stiu eu ? S-a gandit o vreme si dupa un oftat a spus: Asa-i planul."

Am cautat argumente noi si i-am spus:

"-Dar nu vezi cat e de frumos?"

A privit bradul argintiu, parca pentru prima oara. O creatura inalta, semeata, incremenita in tinuta de gala! O povara grea, din zale de argint.

Am incercat un ultim argument.

"- Dar, stiti cati ani i-au trebuit sa creasca atat de mare si frumos ? ...un secol."

Insa taietorii au doborat bradul argintiu in cinci minute. Zalele s-au imprastiat. Cativa trecatori au luat ramuri sa le puna in glastre.

M-am trezit din vis si mi-am spus: "intr-un peisaj nu e important ceea ce gasesti ci ceea ce cauti"