Compasiune si dragoste

Poti numi compasiunea si meditatie. Cea mai inalta forma a energiei este compasiunea. Cuvantul compasiune este minunat: jumatate este "pasiune" - cumva, pasiunea s-a redefinit, in asa fel incat a devenit o forma pura a iubirii. Trupul nu poate supravietui fara hrana la fel cum sufletul nu poate supravietui fara acea forma a dragostei in care exista recunostinta si o forma de gratitudine profunda.
In cazul compasiunii, pur si simplu daruiesti fara a-ti concentra atentia spre ceea ce ti se pare ca ar trebui sa primesti. Nu inseamna ca nu vei primi, dar nici nu inseamna ca ti-ai facut un scop din asta. In compasiune doar daruiesti, in dragoste esti recunoscator ca celalalt ti-a daruit ceva.

Senzatie bizara

sursa foto

"Dar avui in aceeasi clipa o senzatie bizara, pe care n-o avusesem de cand eram mic, sub sapte ani, o nedumerire. Ma jucam in strada cu alti copii, de-a caii; cu o sfoara in gura trebuia sa nechezi, sa alergi si sa topai, in timp ce calaretul din urma tinea fraul si din cand in cand te atingea cu o nuia daca nu faceai toate astea cu ardoare. Dupa un timp, rolurile se schimbau, dar dupa cat timp ? M-am pomenit apucat de mana si smucit; era mama, furioasa (ea, cea atat de stapanita), care-mi porunci "acasa" cu o voce aspra, necunoscuta. Ma impotrivii. Atunci ea smulse nuiaua din mana celuilalt, il croi intai pe acela o data (gest de violenta care ma uimi) si ma croi apoi si pe mine peste picioare, dar nu o data, ci de trei-patru ori la rand. Am plans cateva ore asteptand o explicatie care nu mi s-a dat. Ce-a avut cu mine ? De ce m-a luat de la joaca ? Ea care intotdeauna ma lasa sa fac ce vreau si care nu ma batuse niciodata...Abia dupa multi ani mi-a spus: "...pentru ca erai un prost, nu vedeai ca ala facea mereu pe calaretul si tu mereu pe calul, si te croia pe cap si tragea de sfoara asa de tare ca iti iesise sange din gura. Trebuia sa-l pui si pe el sa fie cal si sa-i tragi si tu cu nuiaua peste capul lui de rau si de prost ca si tat-sau" "Si de ce nu mi-ai spus atunci?" "Asa, ca sa intelegi si singur". Marin Preda

Fara a forta prea mult aceasta amintire a copilariei scriitorului, nu pot sa nu-mi aduc aminte de cate ori eu insami, asteptand anumite explicatii care n-au mai venit niciodata, mi-am dat seama ca trebuia sa inteleg si singura. Suntem loviti si asteptam explicatii; fie ca e vorba de un comportament al cuiva sau de o boala aparuta pe neasteptate, ori de pierderea cuiva drag, intotdeauna am vrea sa stim: "de ce ?"

Apoi, as dori sa va sugerez analiza posturii de cal si cea de calaret din vietile voastre, avand in vedere alternarea rolurilor, inainte de a va iesi sangele pe gura.

Va imbratisez.

In ceturi

In ceturi albastre,
in amurguri innegurate
iesim ca niste umbre
ne retragem in eternitate.

Plecam in tacere
cum s-ar stinge o raza
si totusi cu simtamantul
ca in bezna cineva ofteaza.

S-a clintit un ram
sau poate usa de la tinda
sau poate un mag
iti cauta inima
sa o reaprinda.

Angie

Daca simbolurile de piatra care acopera templele ori boltile cu gand de inaltare, lumina filtrata prin vitralii ingenunchiaza credinciosul, apele intunecate pe sub salcii plangatoare cu nuferii albi, nuferii galbeni te amagesc cu putere de vrajitor spre uitare, spre tacere launtrica, pacea de sine vine din ganduri noi, curate, ca florile de nufar. Ganduri despre inceputurile vietii pe pamant.
Ce floare ne aduce cu visarea peste cumplite si gigantice convulsii geografice? Unde au gasit nuferii pe-atunci liniste ca floarea sa pluteasca lin pe ape calde ? Doar valuri marunte si incretiri fugare, gingase ca lumina din care s-au nascut. In jurul lor au pierit neamuri, popoare de flori. Altele au venit in loc. Trecatorul se opreste cateva clipe. Sunt prea frumosi sa nu le dai binete. Dar se stie oare prin ce minune au ramas in viata ? De unde vin si de cand ? Nuferii mi-au inaltat incantarea pana in lumea gandului cristalin, ca sa inteleg un miracol, acolo unde tacerea era plina de taina, unde linistea este prin ea insasi simbolica.

Primavara mea

Padurea e umbra, dar si lumina furisata prin bolta de frunzis. E taina si singuratate, liniste imensa, strapunsa de sonoritati ca niste sageti subtiri. Pe cararile cu mozaic de umbre si lumina traiesti un sentiment de maretie grava. Numai la inceput de primavara padurea e deschisa pe deplin luminii. In fiecare padure rasar alte si alte flori.

Care-i masura gestului ? Catre cine ? Cui vorbeste un popor de flori si cine le strange laolalta? Asculta ele de neclintirea muntilor ? De vesnicia apelor sau vibratia melancolica a universului de culoare? De sensuri adanci, de putere si tarie ?

Frumosul grandios, frumosul pur, fara gesticulatii afectate, intr-un suvoi de cascade, acum l-am inteles, dar n-a fost totul, au mai ramas intrebari.

For You

sursa foto

Vorbeam in postit-ul anterior despre comunicare si beneficiile acesteia.

Ati simtit vreodata cum sfaturile unui prieten sau unui parinte in care aveti incredere va ajuta in propria viziune ?

V-au umplut vreodata de o adanca liniste cuvintele si frazele care au declansat intrebari in mintea avida de a afla cat mai exact ce ne place si cum sa facem pentru a avea ce ne place ?

Eu sunt sigura ca citind aici veti declansa in motorasul cautarii de sine, fortele lui inimaginabile si veti dori sa reveniti acolo cat de curand.

Good luck!

Despre critica constructiva

Persoanelor carora le lipseste asertivitatea oscileaza permanent intre doua pozitii extreme: pasivitatea si agresivitatea. Atunci cum sa devii "asertiv", altfel spus, capabil sa iti exprimi parerea fara stres si fara sa nu-l respecti pe celalalt ? La inceput ar trebui sa identificam emotiile care ne impiedica sa vorbim si gandurile sau reprezentarile pe care se bazeaza. Se poate face explorarea acestor reprezentari inca de la inceput folosind tehnica "flacarilor care coboara" : daca ii fac o critica o va lua personal. Si atunci ? Se va simti demotivat...Deci, daca tac o fac pentru ca ma gandesc ca, facandu-i o critica nu va mai dori sa se exprime liber.

Scopul tehnicii este de a ne face sa devenim constienti de dimensiunea exagerata si irationala a gandurilor care ne framanta. Invers, ne vom intreba probabil asupra consecintelor tacerii noastre: ce se va intampla daca pastrez aceasta critica pentru mine ? Il fac pe celalalt sa se simta pe o pozitie de esec de vreme ce imi fac o parerea proasta despre el. Mai mult, neexplicandu-i decat ce imi convine la atitudinea lui, il impiedic sa progreseze. Concluzie: critica mea este indispensabila. Ramane doar sa o formulez. Cum sa ii fac aceasta critica fara sa il vexez sau fara a risca sa ma pun intr-o lumina proasta ? Multi opteaza pentru tacere pentru ca acestia cauta cu orice pret sa-si mascheze emotiile. Din contra, e bine ca aceste emotii sa fie verbalizate. E mai bine sa incerci formulele: " Sunt foarte jenata sa va zic asta, dar mi se pare ca..."; "Nu mi-o luati in nume de rau, dar..."

Cu cat verbalizezi mai mult, cu atat te vei exprima mai putin in maniera non-verbala, adica nu te vei inrosi sau nu iti va tremura vocea.

Se pare totusi ca la origini se afla o lipsa de incredere in sine la care se adauga speranta de respect si de reguli morale implicite de tipul: nu-ti contrazice niciodata seful, lucruri integrate inca din copilarie, prin "grija" parintilor.

Ce mai faci, vecine ?

Anecdota:

"S-a intamplat odata ca unul din discipolii lui Budha, un laic, a spus:
- O voi face...dar cu o singura exceptie. Voi darui toata bucuria mea, toata meditatia si toate comorile sufletului meu intregii lumi...cu exceptia vecinului meu, fiindca acest om este foarte rautacios.

Vecinii intotdeauna ne sunt dusmani. Buddha Gautam i-a spus:

- Atunci uita de intreaga lume, pur si simplu daruieste totul vecinului tau.

Omul era cam incurcat:

- Ce vrei sa spui ?

Buddha i-a raspuns:

- Daca ii vei putea darui totul vecinului tau, abia atunci vei fi eliberat de aceasta atitudine antagonista fata de fiinta umana."

Eu mi-am insusit de mult timp acest gen de morala si va rog sa ma credeti ca efectul este extraordinar. Mi-am recanalizat energia care se consuma pe hauri negre si-mi port sufletul usor, ca pe un fulg.

Uneori mai exista "tentatii", fiindca ego-ul ar vrea sa mai dea lectii celor care nu gandesc ca mine, insa realizez imediat ca ma indepartez de locul pe care l-am castigat si pe care vreau sa-l mentin cat pot de mult, pana la urmatorul nivel.

Mai e o zi pana la sarbatorirea "INVIERII DOMNULUI" si am mai avea putin timp sa vorbim si sa ne impacam cu vecinul :)

FERICIRE MULTA SI INIMA BUNA, SA AVETI !

Tanar si talentat

Fara ea (Holograf Cover)
Vezi mai multe video din Muzica »

De la Andrei care il are de la Sergiu si indemnul meu de a pune si noi niste linkuri, RT-uri sau embed-uri fara sa numaram zilele recunostintei.

Asculta si simte

sursa foto: www.deviantart.com

" Fii intreg. Nu te gandi la perfectiune. Cand spun intreg, vreau sa spun fii real, fii aici; orice ai face, fa total. Vei fi imperfect, dar imperfectiunea ta va fi plina de frumusete , va fi plenitudinea ta" OSHO

Vin momente in vietile noastre cand ne-ar putea incerca sentimentul de lipsa de sens in ce priveste lucrurile pe care le repetam in fiecare zi. A trai sentimentul "absentei de sens" este atat de coplesitor, deprimant si de profund tocmai ca prin el fiinta noastra ne cheama spre a intelege sensul nostru cel mare. Marea intelegere apare dintr-o uriasa neintelegere, cerul senin apare dupa ploaie, iar ziua vine dupa noapte. Ceea ce nu intelegem nu are sens tocmai pentru a intelege ca exista un sens. Cand il intelegem, o misterioasa stare de bucurie ne invaluie si ne incurajeaza sa traim cu "panzele sus", in rezonanta cu viata.

A intelege ura nu este mai putin important decat a intelege ca ea se naste in iubire si se topeste in ea de indata ce-i recunoastem radacinile. Cele mai deplorabile sentimente umane, cele mai negre ganduri ale noastre ne determina sa ne credem nefericitii posesori ai raului pana cand intelegem ca ele ne slujesc cu tot atat de multa indemanare pe cat o fac si cele mai minunate sentimente si ganduri. Ele ne vorbesc despre ce acceptam si ce negam la noi insine si la cei din jurul nostru. Ele ne spun continuu: "intelege, poti intelege de ce am venit la tine. Credinta ta ca ceva iti face rau m-a creat pe mine, frica ta!" Si, intelegand "credinta" ascunsa in spatele unei frici, poti intelege ca nu frica in sine este problema ta, cat credinta ca lucrul de care ti-e frica iti face rau. A intelege ca tot ce traiesti te serveste, te ajuta si iti da un sens, este poate, una dintre marile intelegeri ale vietii. Chiar daca nu-l vezi imediat, accepta ca el exista.

Viata, mersul furnicilor, suferintele noastre, emotiile, sentimentele, minunea de a vorbi, rasaritul soarelui, vantul si cantecul mierlei, experientele de dragoste sau acelea de ura, de inchistare si de sfarsire interioara, au un sens cand le intelegem.