Inimi

foto

Noi eram două, nouă, iar tu fiind unul te-am lăsat să faci ce vrei. Am împărţit cu drag o inimă în tine, una în mine, cea de la tine revenea firesc cu dor în două, nouă.
Noi eram două, nouă iar tu singur ne stăpâneai deşi noi treizeci şi nouă am fi vrut să fim doar unul, una.
In paturi suprapuse, acelaşi sânge şi pe aceeaşi pernă, cei treizeci şi nouă ne-am rezemat, alunecând firesc pe inima cea nouă.

Negrul călăreţ

Când nourii rotunde pite par
Tăiate înspre-amurg de lungi cuţite,
Pe punte-i gata negrul armăsar,
Nerăbdător tot bate din copite.

Iar negrul călăreţ s-apleacă-n jos,
Regescu-i braţ mi-ntinde cu emfază
Biletul Vieţii, tare bucuros,
Precum un controlor mi-l perforează.

Tichetul scade - piele de sagri
Amurg de-amurg...Apus după apus...
Dar zorii tot se-anunţă zi de zi,
Şi ţipă-a ploaie grangurii pe sus.

Iar inima tot cheama noi iubiri
Şi fericiri, cu nostalgii intacte
Prin icnet, tremur, dor si clevetiri,
Ne-ndeamnă-ntr-ale vieţii cataracte.

Dar stă pe punte negrul jude, stă,
Cabrează calu-i, tremură-n nări fine,
Şi doar cu greu se poate spune că
Odată tot m-o lua cu el, pe mine !

Şi mă va risipi, cenuşă-n vânt
Prin calde flăcări vii, cenuşi de moarte
Cu palma-i rece, rece fluturând,
Şi-n taină călărind tot mai departe...

Hei, călăreţ, nu scap de-al tău orând
Oţel şi stâncă, cremene-or să piară !
Dar cupa vieţii bea-voi pân' la fund,
La picătura ei cea mai amară !

Scrisori neexpediate

Cele mai incarcate de sens
sunt scrisorile neexpediate,
pe care le citeste doar
focul.

Ascultati
chicotul extatic al sobei
la aceasta lectura
in exclusivitate.

Interceptati
convorbirile nespusului
cu neauzitul.

De fapt,
imboldul noncomunicarii
e mai vechi decat
scrierea.

E un dialog cu necuprinsul,
cu sine
in necuprins.

E neputinta de a te margini
la teritoriul
nemarginit de marginit
al cuvintelor.
Ea creeaza functia
de a vorbi cu sine.

Nu tulburati un copil
care vorbeste cu sine insusi.
Nu veti intelege nimic,
iar copilul si-ar putea frange gatul
cazand din nemarginirea unde traia in clipa
cand l-ati strigat.

Era iubirea

Timpul nu mai trecea.
Era iubirea.
Numai in fata ei se opreste
timpul.
Puteam aduna secundele
cum aduni nisipul in pumni,
risipindu-le apoi dupa voie,
in dreapta si-n stanga.
Metalul nu ruginea.
Florile se dezvatasera sa moara.
Si atunci noi ne-am dezvatat sa numaram.
E minunat,
pe cea mai inalta scala,
e minunat
ca iubirea nu stie sa numere.

Intr-o vara

Cand stai intre idoli
nu poti s-alegi pe niciunul.
Intinzi o mana pentru
a pipai totul.
Marea va creste pana
cand fiecare ochi
va fi cat un trup
de balena.
Deisgur, idealul de zbor
nu se va-mplini acolo.
Fiinta venind
va umple cu imagini
diforme
trupul ramas fara frunze
de-o rana
ce n-a mai incaput
acolo.

Iubindu-te

Cand ma privesti printre ganduri
Marea se transforma in aur
Prin care plutesc sau trec de-a-inotul.
Ma aplec sa visez la umbra
valului tau fosnitoare
cand apari in fiecare secunda.

Ascult muzica cerului ca o gheara
pe sufletul meu tarat in afara.
Cu tine ma culc si ma trezesc
Morgana ispitei chemand si privesc.
Iti zaresc atunci chipul
pe-un servetel de hartie e stihul
De-un pescarus esuat ametesc,
alerg sau plutesc.

Pasarea

Mult prea indragostita de drumuri, isi ia pe aripi licoarea inimii tale ca sa-i mentina zborul si sa inteleaga ca dorul e tot ceea ce insoteste si inverzire.
Si iarta-ma daca iti spun cuvinte mai lungi decat mine. Lumina nu-i vinovata ca este.


Later edit:
Aveti dreptate, m-am grabit. Clipul n-are nicio legatura cu mesajul textului, de aceea am l-am scos.

Azi

Mai intai arata-mi
unde e Apusul.
Voi inchide ermetic
aceasta parte a lumii.
Astazi nu vreau ca soarele
sa coboare
sub orizont.
Aratatoarelor de la ceasuri
astazi
le interzic miscarea.
Pulsul
imi bate atat de
veridic
si de
acut,
incat timpul se retrage din
ceasuri,
si din calendare
clipe,
instituindu-se
in sange.

Priveste

Priveste
aceasta zi sperioasa si galbena
ca un boboc abia rasarit din gaoace.

Priveste
acest clestar ce nu cuteaza
sa se clinteasca.

Priveste
aceasta floare ce-si desface
inspaimantata de sine insasi
corola.

Priveste-le.

Niciodata nu te-ai vazut
de atat de aproape.

Din nou, dor de NICHITA

Soldatul si pasărea

"- Eşti trist astă-seară, ii spuse pasărea,
văd eu ca eşti trist...
- Nu, nu - răspunse soldatul.
- Şi totuşi pari trist, zise pasărea cea albă,
pari trist.
- Nu, nu sunt trist, răspunse soldatul,
nu, nu.
- Eşti trist astă-seară, văd eu,
ai ceva pe suflet - mai zise
pasărea albă.
- Nu, nu sunt trist - şi lasă-mă-n pace !
se răsti la ea soldatul.
Pasărea se desprinse de pe braţul lui
şi zbură fălfâind din aripile ei mari
şi albe, foarte albe.
- Unde-o fi plecat pasărea aia cuvântătoare ?
se trezi deodată soldatul, vorbind
singur. "

Trebuie să ai o sensibilitate patologică ca să poţi reacţiona ca un balon înţepat la întâlnirea cu vârful unui minuscul ac.
Deşi lovit, ar trebui să pleci pe propriile picioare ca să te poţi prăbuşi mai târziu când nu te vede nimeni. Însă de prea multe ori se produce o creştere a receptivităţii graţie căreia devii medium predispus sa te încarci cu emoţiile altora.