Negrul călăreţ

Când nourii rotunde pite par
Tăiate înspre-amurg de lungi cuţite,
Pe punte-i gata negrul armăsar,
Nerăbdător tot bate din copite.

Iar negrul călăreţ s-apleacă-n jos,
Regescu-i braţ mi-ntinde cu emfază
Biletul Vieţii, tare bucuros,
Precum un controlor mi-l perforează.

Tichetul scade - piele de sagri
Amurg de-amurg...Apus după apus...
Dar zorii tot se-anunţă zi de zi,
Şi ţipă-a ploaie grangurii pe sus.

Iar inima tot cheama noi iubiri
Şi fericiri, cu nostalgii intacte
Prin icnet, tremur, dor si clevetiri,
Ne-ndeamnă-ntr-ale vieţii cataracte.

Dar stă pe punte negrul jude, stă,
Cabrează calu-i, tremură-n nări fine,
Şi doar cu greu se poate spune că
Odată tot m-o lua cu el, pe mine !

Şi mă va risipi, cenuşă-n vânt
Prin calde flăcări vii, cenuşi de moarte
Cu palma-i rece, rece fluturând,
Şi-n taină călărind tot mai departe...

Hei, călăreţ, nu scap de-al tău orând
Oţel şi stâncă, cremene-or să piară !
Dar cupa vieţii bea-voi pân' la fund,
La picătura ei cea mai amară !