Din nou, dor de NICHITA

Soldatul si pasărea

"- Eşti trist astă-seară, ii spuse pasărea,
văd eu ca eşti trist...
- Nu, nu - răspunse soldatul.
- Şi totuşi pari trist, zise pasărea cea albă,
pari trist.
- Nu, nu sunt trist, răspunse soldatul,
nu, nu.
- Eşti trist astă-seară, văd eu,
ai ceva pe suflet - mai zise
pasărea albă.
- Nu, nu sunt trist - şi lasă-mă-n pace !
se răsti la ea soldatul.
Pasărea se desprinse de pe braţul lui
şi zbură fălfâind din aripile ei mari
şi albe, foarte albe.
- Unde-o fi plecat pasărea aia cuvântătoare ?
se trezi deodată soldatul, vorbind
singur. "

Trebuie să ai o sensibilitate patologică ca să poţi reacţiona ca un balon înţepat la întâlnirea cu vârful unui minuscul ac.
Deşi lovit, ar trebui să pleci pe propriile picioare ca să te poţi prăbuşi mai târziu când nu te vede nimeni. Însă de prea multe ori se produce o creştere a receptivităţii graţie căreia devii medium predispus sa te încarci cu emoţiile altora.