Exprimă-ţi dezacordul

foto

O să cotesc un pic din literatură spre dezvoltare personală, un domeniu inepuizabil şi pasionant.

Imi aduc aminte că în şcoală, cursurile la care eram ascultaţi constituiau pentru noi un supliciu. Trecea ora rugându-ne să nu fim întrebaţi şi să nu luam cuvântul in faţa clasei. Şi am observat că exprimarea punctului de vedere propriu şi apărarea intereselor se constituie intr-o dificultate in viaţa cotidiana a adultului de mai târziu. Specialiştii au ajuns la concluzia că oricare ar fi contextul, public sau privat, în fapt e vorba despre probleme de "asertivitate" sau de "afirmare de sine" care au la bază "mecanismul proiectat". Ce înseamnă asta ? Că proiectăm asupra celorlalţi privirea depreciativă şi ostilă pe care o avem despre noi inşine. Iar aceste gânduri sunt hrănite de teama de a fi judecati sau de a fi în conflict ori de a nu ne ridica la anumite standarde. Evident, la origine se afla o lipsa de încredere în sine la care se adaugă speranţa de respect şi de reguli morale implicite. Am încercat odata şi am reuşit să fac explorarea acestor reprezentări şi am inţeles că e okay să îndrăzneşti să exprimi chiar şi părerile contradictorii, în orice relaţie. Dar e mult mai confortabil s-o faci pe fondul emoţiilor care nu se lasă duse în controversă ci işi iau timpul de a reflecta la argumentele sale şi de a opta pentru o formulare îmbogăţită cu elemente de tact.
Baftă şi vouă, dragilor !

Tu şi cineva "vinovat" de cuvântul dor

Mi se făcea la un moment dat dor. Un dor organic ce devora firesc tot inţelesul lumii. În cuibul său nu era loc decât s-astepţi mareea...poate vine. Pâna-ntr-o zi când l-am tentat cu ne-simţire. Adică dorul a facut o cale-ntoarsă în sine. Am răsucit cursul iubirii către tine şi am speriat acele arătări ale lui "nu-i". Care-au fugit cât ai clipi... cu zile.

Iertaţi porumbeilor

Iertaţi porumbeilor,
oameni, iertaţi porumbeilor,
iertaţi-i că sunt hulpavi şi puşi pe sfadă,
aşa cum vă iertaţi vouă inşivă,
iertaţi porumbeilor,
ascultaţi-le gânguritul sublim,
mai cu seamă în tet-a-tet.
Ce înseamnă, ce poate însemna scârnavia
pe care o lasă în urmă
sau bolile pe care le poartă în ciocuri,
ce pot însemna toate acestea
pe langă guşile lor superbe,
pe lângă marele simbol ?
Iertaţi porumbeilor,
oameni, iertaţi porumbeilor

şi apoi
iertaţi-vă vouă inşivă
aşa cum aţi iertat porumbeilor.

Manie, patimă

Manie, obsesie, patimă:
să-i furi ceva tatălui
şi să ascunzi ce-ai furat printre lucrurile iubitului,
să-i furi ceva iubitului
şi s-ascunzi ce-ai furat printre propriile tale lucruri,
sa-ţi furi ţie însăţi ceva
şi s-ascunzi ce-ai furat printre stihuri,
să furi ceva stihurilor tale
şi s-ascunzi ce-ai furat mai adânc,
să furi ceva de şi mai adânc
şi să nu mai ştii unde s-ascunzi ce-ai furat.

Premiu

Haideţi să ne premiem. E ca un fel de chef în familie sau zi onomastică. Ai primit cadou şi apoi dai de băut. În plus, trebuie să nu uiţi că-ţi va veni şi ţie rândul să-i onorezi cu prezenţa de zilele lor. E chiar frumos...se cheamă socializare.
Şi pentru că totul e o criza, hai să punem de-o surpriză. Ştiu că a sunat a Pluguşor şi m-am gândit că-n lipsa bulgărilor de zăpadă să aruncăm câteva cuburi prin pahare !
Eu l-am primit de la Andreea Jurna şi-o să-l ofer tuturor prietenilor mei (se ştiu ei care sunt)

Inimi

foto

Noi eram două, nouă, iar tu fiind unul te-am lăsat să faci ce vrei. Am împărţit cu drag o inimă în tine, una în mine, cea de la tine revenea firesc cu dor în două, nouă.
Noi eram două, nouă iar tu singur ne stăpâneai deşi noi treizeci şi nouă am fi vrut să fim doar unul, una.
In paturi suprapuse, acelaşi sânge şi pe aceeaşi pernă, cei treizeci şi nouă ne-am rezemat, alunecând firesc pe inima cea nouă.

Negrul călăreţ

Când nourii rotunde pite par
Tăiate înspre-amurg de lungi cuţite,
Pe punte-i gata negrul armăsar,
Nerăbdător tot bate din copite.

Iar negrul călăreţ s-apleacă-n jos,
Regescu-i braţ mi-ntinde cu emfază
Biletul Vieţii, tare bucuros,
Precum un controlor mi-l perforează.

Tichetul scade - piele de sagri
Amurg de-amurg...Apus după apus...
Dar zorii tot se-anunţă zi de zi,
Şi ţipă-a ploaie grangurii pe sus.

Iar inima tot cheama noi iubiri
Şi fericiri, cu nostalgii intacte
Prin icnet, tremur, dor si clevetiri,
Ne-ndeamnă-ntr-ale vieţii cataracte.

Dar stă pe punte negrul jude, stă,
Cabrează calu-i, tremură-n nări fine,
Şi doar cu greu se poate spune că
Odată tot m-o lua cu el, pe mine !

Şi mă va risipi, cenuşă-n vânt
Prin calde flăcări vii, cenuşi de moarte
Cu palma-i rece, rece fluturând,
Şi-n taină călărind tot mai departe...

Hei, călăreţ, nu scap de-al tău orând
Oţel şi stâncă, cremene-or să piară !
Dar cupa vieţii bea-voi pân' la fund,
La picătura ei cea mai amară !

Scrisori neexpediate

Cele mai incarcate de sens
sunt scrisorile neexpediate,
pe care le citeste doar
focul.

Ascultati
chicotul extatic al sobei
la aceasta lectura
in exclusivitate.

Interceptati
convorbirile nespusului
cu neauzitul.

De fapt,
imboldul noncomunicarii
e mai vechi decat
scrierea.

E un dialog cu necuprinsul,
cu sine
in necuprins.

E neputinta de a te margini
la teritoriul
nemarginit de marginit
al cuvintelor.
Ea creeaza functia
de a vorbi cu sine.

Nu tulburati un copil
care vorbeste cu sine insusi.
Nu veti intelege nimic,
iar copilul si-ar putea frange gatul
cazand din nemarginirea unde traia in clipa
cand l-ati strigat.

Era iubirea

Timpul nu mai trecea.
Era iubirea.
Numai in fata ei se opreste
timpul.
Puteam aduna secundele
cum aduni nisipul in pumni,
risipindu-le apoi dupa voie,
in dreapta si-n stanga.
Metalul nu ruginea.
Florile se dezvatasera sa moara.
Si atunci noi ne-am dezvatat sa numaram.
E minunat,
pe cea mai inalta scala,
e minunat
ca iubirea nu stie sa numere.

Intr-o vara

Cand stai intre idoli
nu poti s-alegi pe niciunul.
Intinzi o mana pentru
a pipai totul.
Marea va creste pana
cand fiecare ochi
va fi cat un trup
de balena.
Deisgur, idealul de zbor
nu se va-mplini acolo.
Fiinta venind
va umple cu imagini
diforme
trupul ramas fara frunze
de-o rana
ce n-a mai incaput
acolo.