marți, 13 ianuarie 2009

Premonitoriu


„ (…) am aflat ca bunul meu prieten A.E. Baconsky se aflase cu Mihai Gafita, cu Mihail Petroveanu si Veronica Porumbacu in blocul din spatele Pietei Universitatii care se prabusise. Erau cu totii la o petrecere la care, in mod normal, daca n-as fi fost plecat din Bucuresti, m-as fi gasit si eu! Cutremurul se intamplase vineri seara. Joi ma cautase Veronica Porumbacu la redactie ca sa ma invite. I s-a spus ca nu venisem. „Si cand vine?”, a intrebat Veronica Porumbacu. „Sambata”, i s-a zis. „Prea tarziu”, a exclamat si a plecat. Spusese „prea tarziu” gandindu-se, probabil, ca nu mai aveam cum sa prind intalnirea programata pentru vineri seara. Dar acel „prea tarziu” s-a dovedit premonitoriu.” Convorbiri cu Octavian Paler/ Daniel Cristea-Enache

Fiecare dintre noi poate regasi in propria viata situatii de tip „Ana”. Sunt zile in care natura dezlantuita ne impiedica sa ajungem la anumite intalniri vitale.
Mergem pe un drum pe care-l credem sigur, pe drumul catre dragostea noastra (precum face si Ana lui Manole), dar tocmai acela este si drumul…distrugerii. Natura „stie” si incearca din rasputeri sa ne opreasca, asa cum vantul, ploaia si furtuna s-au asternut in fata Anei ca niste oprelisti in calea mortii ei.
Cand nu avem acces la continuturile inconstiente, ele apar in realitate sub forma unor blocaje pe drum. A obstacolelor. In principiu, orice obstacol real indica existenta unui obstacol interior inconstient. Ceva din noi stie ca drumul pe care vrem sa mergem nu este drumul nostru.
Natura pare a capta cunoasterea inconstienta, pare a comunica intr-un fel cu noi (desi suna ca intr-un basm, sau ca intr-o poveste imaginara, de cate ori n-am putut vedea cum drumurile vietii au fost orientate corect chiar prin asemenea incidente). Natura dezlantuita ne ofera sprijin si protectie.

Sa privim cu atentie semnele „inteligente” ale naturii si obstacolele pe care ea le aduce in drumul nostru si in loc sa mergem cu incapatanare catre zidul lui Manole ori sa ne suparam pe furtuna, am putea privi cu simpatie si intelepciune spre puterea care ne arata drumul corect.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Da, Gabi draga, ai mare dreptate. Asa se intampla, ori suntem avertizati launtric, de un anume presentiment, ori se produce in exteriorul nostru, in natura, o acumulare de informatii care ne apar sub forma unor obstacole, impiedicandu-ne sa ajungem la momentul nefast! Foarte bine ai scris! Te imbratisez cu multa caldura.

GenovevaBreaz spunea...

Da, sa privim semnele din jur, care apar pt. noi...
Dar daca Ana le-ar fi dat importanta, Mesterul ar mai fi construit ceva? :)

gabi spunea...

Maria, Maria !!!
Si eu te imbratisez cu multa caldura,chiar daca iarna asta e atat de rece :)

gabi spunea...

Geni,
Temeliile lumii sunt fara noima. Cand El a cladit, ce a jertfit?
Nu uita ca Manole se arunca de pe acoperis, alegand moartea ca mijloc de refacere, in etern, a casniciei intrerupte.

Maverick spunea...

Oare chiar asa sa fie?
Sunt situatii cand esti pornit sa rezolvi cutare lucru care-ti pare tie deosebit de important si daca gasesti obstacole, te inversunezi si mai tare... Sa fie false obstacole?! Care ridica valoarea rezultatului? E o varianta de situatie "Ana" cu happy end.
Cand consideri blocajele ca fiind avertismente, risti sa devii superstitios, si, in loc sa-ti vezi de drum, iti consumi energia citind si descifrand semnele din natura...
Cred ca avem totusi un cuvant de spus.

gabi spunea...

Maverick, multumesc frumos de vizita :)
Insa,ideea era alta.