La gradul doisprezece pământ şi mare-s una
Ca velieru-n hulă e-al lumii plâns barbar.
Se rup pocnind parâme, stâlpi de granit sparg duna,
Şi forme zboară. Rupte-s bufnind, crengi de stejar.
La gradul doisprezece silit să ieşi din casă,
Să-ţi iei de la prieteni rămasul bun - cam greu!
S-ar cuveni mai bine o bombăneala trasă,
Dar ochiu-ţi lăcrimează un straniu curcubeu !
La gradul doisprezece furtuna sufletească
Cu ce-o măsori, cu ce străbate-n sânge ?
Măsura nu e, cât ar mai vrea sa crească,
Nu-mi explica fiorul, nici chinul cât s-ar strânge !
La gradul doisprezece în barca de salvare
Se sfarmă nava albă când val metalic trece,
Prin ziua sfâşiată ca pescăruşu-n zare.
La gradul doisprezece plus unu, treisprezece !
La gradul treisprezece stârnită-n om furtuna.
Cu vremea s-or retrage în matcă apa, viaţa,
De mentă-nfloritoare oraşul iar răsună,
Din nou curat ne-ntâmpini soare : bună dimineaţa !
şi o piesă genială, Enjoy !
sâmbătă, 6 februarie 2010
Doişpe, treişpe
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
6 comentarii:
Va multumesc pentru sustinere, v-am trecut linkul la Sustinatori", o zi buna :)
BlogWidget,
cu drag,
sunt chestii excelente acolo. Cred ca meriti tot respectul. Eu iti multumesc !
"
La gradul doisprezece furtuna sufletească
Cu ce-o măsori, cu ce străbate-n sânge ?
Măsura nu e, cât ar mai vrea sa crească,
Nu-mi explica fiorul, nici chinul cât s-ar strânge !" - strofa mea preferată...
Cristian Lisandru,
enjoy :)
melodia asta strabate-n sange; e ora 8 si poate gradul 12; poate gradul 12 e gradul singuratatii...
frumoase randurile tale
Paul,
ai dreptate cu melodia.
Multumesc pentru gand si aprecieri.
Poate nu...
Trimiteți un comentariu