Fantasmagorii

De ce este nevoie de atata teroare si violenta inventata, daca exista destula in buletinele de stiri, iar viata noastra nu e decit o inlantuire de frica si stres? Asa se intreaba, retoric, adversarii filmului de groaza. Cei mai bisericosi invoca pretinsa natura necurata a imaginilor respective si anumite implicatii satanice in difuzarea si consumarea acestora. Ceilalti insa se lasa cu o placere fascinanta – iar citeodata chiar isterica si dezechilibrata – in mreaja intinsa de vampiri, fantome, morti vii, psycho-killeri, doctori dementi si alte creaturi ce apar pe „ecranul infernal”.
Imi amintesc de un caz amuzant, la care am fost martora acum citiva ani, la cinematograful „Patria”, in timpul vizionarii unui film de groaza („Boogeyman”) – o pelicula mai curind mediocra, in care era vorba de un spirit malefic. Cu multa intelegere din partea spectatorului, mizanscena putea provoca unele frisoane. Chiar in fata mea, sedea un „domn” tipic orasului nostru, gratie tunsorii scurte care-i dezgolea, cu generozitate, cutele groase de la ceafa, si mobilului cu sunetul dat la maxim. In timpul filmului, el raspundea din cand in cand la telefon, cu o voce ragusita si virila. Intreaga-i vigoare masculina insa nu l-a impiedicat sa scoata un tipat lung si ascutit in momentul paroxistic al filmului, cand o mumie infofolita iesise, printr-un sofisticat efect de montaj, dintr-o debara intunecata.Simtind dintotdeauna nevoia de spaima, omul a inventat, de-a lungul secolelor, povestiri infricosatoare. Inaintea aparitiei cinematografului, aceasta functie era asumata de legende, mituri, basme si alte „productii” folclorice. Frica a fost si mai ramine o componenta majora a experientei umane, in pofida eforturilor diferitelor civilizatii de a o depasi. Omul este, prin excelenta, fiinta care se teme. Dar, spre deosebire de animale, care nu simt decit frica de a fi devorate, omul este bintuit de nenumarate temeri. Sute de spaime „firesti” – ca cele fata de fortele naturii (obscuritate, catastrofe naturale, fenomene atmosferice, apa s.a.), fata de Celalalt (semeni din alt grup, de alta rasa sau de alt sex), fata de boli, foamete, razboaie, nebunie sau chiar si de lupi - sunt dublate de asa zisele temeri supranaturale. Frica de diavol, care a bintuit omenirea zeci de secole, teroarea mortilor (fantome, vampiri, zombi, spirite), a sfirsitului lumii, a vrajitoarelor si a vircolacilor, teama de pisicile negre, de femeile in alb sau de Barba Albastra par sa nu aiba o explicatie rationala imediata.

In definitiv, filmul de groaza este, ca si toate celelalte istorisiri inspaimântatoare, o incercare de a organiza si de a stapini manifestarile fricii. Fiindca, povestindu-ne unul altuia temerile, intr-un fel, ne eliberam de ele. Relatarile terifiante – literare, teatrale sau cinematografice – reprezinta o transpunere a fricii in termeni narativi, menita sa ne domine si sa ne controleze spaima, asigurând echilibrul psihologic atit al individului, cit si al grupului. Privit din aceasta perspectiva, filmul horror are o functie psihoterapeutica si trebuie vazut ca o expresie artistica fireasca si chiar necesara. Frica exprimata si reprezentata isi pierde din intensitate, pe cind cea refulata, negata sau uitata este mult mai amenintatoare - scapand de acest control al constientului, aceasta submineaza sanatatea psihica a oamenilor. Astfel, un bun film de groaza este, inainte de toate, o reflectie asupra naturii raului in lume si o posibila explicatie a acestuia. Asemenea filme comporta aproape intotdeauna si o miza morala.

Despre obsesii

Obsesia mentala devine experienta de viata, chiar daca nu respecta intru totul forma gandurilor noastre.

Daca ne trezim obsedati de faptul ca trecem printr-o perioada dificila, suferim, avem sentimentul pierderii sau al esecului, in viata de zi cu zi aceste ganduri pot lua diferite forme.

Gandurile noastre creeaza emotii, deci energie, iar energia emotionala "atrage" apoi in experienta forme diferite ale obsesiei noastre. Sentimentul pierderii sau sentimentul ca ne merge prost poate atrage experiente traumatice. Veti simti ca exista o inlantuire interesanta de stricaciuni in perioade scurte, iar acesta inlantuire de "pierderi" tradeaza existenta uneor energii provenite din obsesia mentala amintita. Asa cum functionea si proverbul "un necaz nu vine niciodata singur" :)

Felul in care percepem pierderea devine cheia schimbarii mentale, mutandu-ne intr-un punct al acesteia in care putem vedea ca ceea ce se strica poate fi reparat, recuperat sau inlocuit cu altceva. Obsesia de tipul "nu am bani, nu-mi merge bine, sunt bolnav, sunt incapabil sau nu pot face lucrul pe care mi-l doresc" va atrage in experienta situatii ce vor reflecta obsesia cu pricina.

Obsesia de la nivelul mintii coboara in experienta si atunci cand se afla la acest nivel, puterea noastra de a o modifica devine mai dificila. Astfel...

Obsesia mentala de a nu avea bani devine experienta reala de a nu avea bani. Obsesia mentala de a nu avea acces la iubire, devine aceasta experienta.

Daca gandim repetat "nu am bani" si facem aceasta ani intregi, procesul invers (in conditiile in care chiar avem bani) vizeaza un proces prin care ne convingem propria minte de faptul ca "avem bani". Sau "am iubire" sau "am ajutor". Ce ai nevoie sa ai si nu ai primit pentru ca ai gandit prea mult timp, prea intens, prea obsesiv "nu am".

7 Plus

despre incertitudini

Frica de pierdere ne tradeaza incertitudinea interioara, fie ca se refera la pierderea unui obiect, a unei relatii, a unui loc de munca, a banilor sau a prestigiului. Mintea gandeste nesiguranta si o obtine. Mintea omeneasca se simte in nesiguranta si in fata binelui si in fata raului.

Deci...

Ne indragostim de cineva si ne simtim minunat in prezenta acelei persoane.

Dar, peste un timp oarecare vine mintea si ne intreaba: "Dar, daca voi fi parasit ? Daca nu ma iubeste ? Daca si-a gasit pe altcineva ?"

Nesiguranta se iveste in minte tocmai cand lumea ti-e mai draga.

Nesiguranta te izbeste in fata tocmai atunci cand poti fi mai fericit.

Si incepe apoi sa-ti fie rau de prea mult bine si sa te simti nesigur tocmai pentru ca esti prea sigur.

Mintea iti va susoti in urechi precum un aparat defect ca ceva trebuie sa fie in neregula.

Indoiala, suspiciunea, teama, iritarea si multele ganduri pe care le exersezi in asternut pana in toiul noptii rasar din incapacitatea mintii de a avea incredere.

Nesiguranta patrunde in minte ca un vierme puternic, iar intamplarile vietii si relatiile pe care le avem oglindesc aceasta traire.

Peste tot in jurul nostru sunt plasate oglinzi care ne arata pe noi insine !

Nu fetele fizice sunt cele pe care le vedem in jur, in oameni, in relatiile de dragoste, in evenimentele de orice fel, cat fetele sufletului nostru si ale mintii.

Orice ni se intampla, placut sau neplacut, urat sau frumos, bun sau rau, cu dragoste sau cu ura, ne poate arunca intr-un hau negru al nesigurantei.

Pentru ca mintea "nu poate" avea certitudini de una singura.

7 Plus

A mai cazut o stea...

Ovidiu Iuliu Moldovan va continua sa traiasca in memoria celor care au avut privilegiul sa-l cunoasca si sa-i admire performantele. A trait discret si elegant. A onorat scena si a luminat sufletele multora.

L-am apreciat dupa ce l-am vazut in filmele celebre : Profetul, aurul si ardelenii, Punct si de la capat, Cuibul de viespi, Din prea multa dragoste, Horea (si multe altele pe care nu mi le mai amintesc acum) si piesele de teatru: A 12-a noapte, Regele Lear, Jocul ielelor, CALIGULA ... si dupa fiecare din spectacolele in care ne recita din Marele EMINESCU. Pentru toate bucuriile pe care ni le-a oferit, il rog pe Bunul Dumnezeu sa-i rezerve un loc special...in ceruri !

Suntem onorati ca i-am fost contemporani.

Doamne, ai grja de sufletul lui, si alunga-i tristetea... Stiu ca poti, si iarta-l ca nu a reusit sa-si indeplineasca cea mai mare dorinta: finalizarea MONUMENTULUI de la SARMAS, in memoria celor 40 de martiri romani, printre care se afla si tatal sau, ucisi in toamna lui 1944. A fost minunat... cult, distins, profund... si a fost o Voce...

Fie-i Tarana usoara si Amintirea Vesnica !

Accepta-ti emotiile

Trairile interioare sunt extrem de fluctuante; pe parcursul unei zile ele se pot modifica de la o clipa la alta. Este indeajuns sa apara in minte un simplu gand in care credem pentru ca acesta sa devina un stimul ce antreneaza modificarea starii emotionale. Natura placuta sau neplacuta a propriului gand determina daca ne vom conecta la trairi interioare placute sau la unele neplacute. In mod asemanator, orice persoana pe care o intalnim, orice situatie sau mediu pe care il frecventam intr-un anumit moment ne pot modifica instantaneu emotiile. Capacitatea fiintei umane de a intra in comunicare cu orice si cu oricine din mediul inconjurator provine din conectarea automata si inconstienta a emotiilor rezonante pe moment. Registrul emotional fluctueaza, de asemenea, in prezenta aceleiasi persoane sau in acelasi mediu, ceea ce face ca intr-un moment dat sa ne simtim bine alaturi de o persoana, iar in altul sa avem perceptii si trairi negative. Poate ca nu-i atat de important sa cunoastem mecanismul de declansare si de functionare al emotiilor, avand in vedere faptul ca oricum nu avem control asupra lor in timp ce se produc. Important este sa stim ca emotiile, de orice natura ar fi ele, trebuie acceptate, inainte de orice.

De exemplu, in loc sa ne fixam atentia asupra lucrurilor pe care nu le dorim intr-un moment, ne putem gandi la ce anume dorim. Si chiar atunci vom inregistra in memoria emotionala informatii noi, pe care le vom resimti ca emotii pozitive mai tarziu.

7 Plus

Fii un Invingator

"Exista un moment în care fiinta umana este foarte sensibila si chiar daca va simtiti foarte puternici sunt si lucruri fragile in voi." (Françoise Dolto)
Cum putem proceda pentru a nu permite starilor negative sa isi instaureze controlul asupra psihicului nostru? De obicei, cand ne confruntam cu o problema mai dificila, fie de scoala, de dragoste sau familie, ne punem intrebari de genul: "Cum de mi se intampla tocmai mie?"; "Oare de ce sunt asa de ghinionist?"; "Aceasta sa-mi fie soarta?". In schimb, daca ne-am intreba:"Cum pot folosi mai bine ceea ce am la dispozitie pentru a imbunatati situatia?" vom putea depasi mult mai usor problema. Din cauza faptului ca opiniile pe care ni le formam despre anumite fapte au legatura directa cu particularitatile asupra carora ne concentram, este evident ca intrebari diferite despre acelasi fapt pot determina raspunsuri, solutii complet diferite. A formula intrebari constructive in momentele de criza reprezinta o abilitate determinanta pentru viata noastra personala si profesionala. Iata cateva tipuri de intrebari ce ne pot ajuta:
"Ce putem gasi pozitiv in aceasta problema?" Chiar daca primul raspuns care va vine in minte este ,,nimic!", orice situatie are cel putin un aspect pozitiv. Cautati-l!
"Ce anume poate fi imbunatatit?" Aceasta intrebare permite izolarea aspectelor cu adevarat importante si concentrarea asupra rezolvarii acestora. Chiar modul in care este articulata intrebarea sporeste increderea intr-o rezolvare satisfacatoare.
"Ce anume sunt dispus sa realizez (sau refuz sa realizez) pentru ca situatia sa evolueze in conformitate cu dorintele mele?" Aceasta presupune in primul rand ca avem deja o idee despre cum ar putea fi rezolvata problema (daca nu este asa inseamna ca nu ne aflam in fata unei probleme ci dorim pur si simplu sa ne plangem), iar in al doilea rand semnifica acceptarea faptului ca lucrurile nu se pot rezolva de la sine. Astfel, intelectul nostru se va "pune in miscare " in directia potrivita.
"Cum trebuie sa actionez pentru ca eforturile necesare imbunatatirii situatie sa nu fie percepute ca obligatie, ci sa-mi mobilizeze cu adevarat interesul, devenind poate chiar placute?" Aceasta implica constientizarea faptului ca, desi infruntarea unei probleme complexe poate cere mult timp si multa munca, asta nu inseamna neaparat ca rezolvarea nu poate fi obtinuta intr-o atmosfera placuta. Cu alte cuvinte, este o invitatie la actiune inteligenta.
Invingatorul vs. Celui care pierde

Invingatorul este intotdeauna parte a raspunsului

Cel care pierde este intotdeauna parte a problemei

Invingatorul are intotdeauna un program

Cel care pierde are intotdeauna o scuza

Invingatorul zice lasa-ma pe mine sa o fac

Cel care pierde spune nu este treaba mea

Invingatorul gaseste un raspuns oricarei probleme

Cel care pierde gaseste o problema fiecarui raspuns
Invingatorul spune "poate fi dificil dar este posibil"

Cel care pierde spune "poate sa fie posibil dar este mult prea dificil"

Povesti de dragoste

.....................

Dupa ani de zile, scriitorul care pretindea ca n-a cunoscut dragostea decat din carti si ca nu incerca cine stie ce emotie in legatura cu sexualitatea a sfarsit chiar prin a se casatori cu nespus de frumoasa femeie la care visa. Casatoria nu a adus prea multe schimbari in viata lui, dupa cum nu s-a reflectat nici in cartile care au inceput sa-i apara in acea vreme. Scriitorul petrecea tot paisprezece ore pe zi de unul singur, la masa de scris, inchipuia, cu aceeasi rabdare si incetineala, frazele care ii alcatuiau povestirile, statea ore intregi cu privirile atintite asupra hartiilor albe de pe masa, cugetand la amanuntele noilor sale plasmuiri. Singura schimbare intervenita in viata lui era paralelismul pe care il simtea in pat, unde se strecura spre dimineata, intre visele frumoasei si discretei sale sotii, care dormea tacuta, si visele pe care le tesea el, din obisnuinta, ascultand chemarea la rugaciunea de dimineata. Pe cand se intindea langa sotia sa si visa, scriitorul avea simtamantul ca exista o anumita legatura intre visele lui si visele ei. Ceva aidoma cu armonia care se strecoara, fara sa-ti dai seama, intre respiratii si care te duce cu gandul la suisurile si coborasurile unei muzici pline de naturalete. Scriitorul era multumit de noua sa viata, nu-i venea greu sa doarma alaturi de altcineva dupa lungii ani de singuratate, ii placea sa viseze ascultand respiratia frumoasei femei si sa creada ca vizele lor se impleteau.

Cand, intr-o zi de iarna, sotia lui l-a parasit fara sa invoce vreun motiv prea limpede, pentru scriitor au inceput vremuri grele. Nu mai izbutea defel sa viseze in pat, ca pe timpuri, cand asculta chemarea la rugaciunea de dimineata. Himerele pe care le tesea cu usurinta inaintea si in timpul legaturii lor si care ii asigurau un somn tihnit nu se mai inaltau cu niciun chip la nivelul de "credibilitate" ori de "stralucire" pe care si-l dorea. Parea ca in reveriile lui staruia un neajuns, o sovaiala a carui taina nu se lasa deslusita si care il tara in fundaturi inspaimantatoare, la fel ca intr-un roman caruia nu izbutea sa-i dea viata asa cum ar fi dorit. In primele zile de dupa ce l-a parasit sotia, reveriile scriitorului au inregistrat un asemenea declin, incat el, care izbutea intotdeauna sa adoarma odata cu chemarea la rugaciunea de dimineata, nu mai reusea acum sa inchida ochii nici dupa ce ciripeau in copaci primele pasari, nici dupa ce pescarusii isi luau zborul de pe acoperisuri. Mai rau era ca neajunsul care ii tulbura visele si somnul isi facea simtita prezenta si in paginile pe care le scria. Scriitorul baga de seama ca nu mai era in stare sa inzestreze cu insufletirea dorita nici macar cele mai simple propozitii, chiar de-ar fi fost sa le rescrie de douazeci de ori.

Nu va incredeti

Nu va incredeti niciodata in cei

ce va fagaduiesc sa va insoteasca

pana la capatul lumii.

Rareori

se tin de cuvant:

incep sa gafaie,

cad

si in cele din urma trebuie sa-i carati

in spinare.

Sa va insoteasca

pana la prima bucurie,

pana la proxima

lacrima.

Candva am dat crezare

unui astfel de

legamant.

Omul si-a tinut

fagaduiala.

A ajuns

la tinta.

S-a aplecat deasupra abisului

de la capatul lumii

sa vada daca sosisem.

Daca eram acolo,

in adanc.

Putere sau frica ?

Puterile fundamentale :

Iubire
iertare
compasiune
devotament
inspiratie
speranta
incredere si capacitatea de a te vindeca si de a-i vindeca pe altii.

Fricile :
frica de singuratate
de angajament
de a-ti urma inima
frica de incapacitatea de a te proteja emotional
frica de slabiciunile emotionale si de tradare

...si inimile noastre concepute pentru a exprima frumusetea, compasiunea, iertarea si iubirea. Actionand altfel, o faci impotriva naturii spirituale.

Nu ne nastem fluenti in iubire, dar ne petrecem viata invatand sa facem acest lucru.

Chipul care plange

Oare de ce ne starneste nelinistea un barbat inlacrimat ? Putem vedea intr-o femeie care plange un aspect neobisnuit, insa sensibil si trist ale vietii noastre cotidiene, asa incat ne lasam impregnati de el, cu sinceritate si dragoste. Un barbat care plange ne umple insa inima de un sentiment de neputinta. Intr-un asemenea barbat, ajuns parca la capatul pamantului sau a tot ceea ce se vadeste omeneste posibil, asa cum se intampla la moartea unei fiinte dragi, sau, cine stie, in universul in care traieste el, exista o latura care nu se armonizeaza cu propriul nostru univers - o latura stanjenitoare, ba chiar terifianta. Cu totii stim uluirea si teroarea de care suntem cuprinsi cand intalnim, pe harta pe care o numim chip omenesc si pe care suntem incredintati ca o cunoastem, un taram pe de-a-ntregul necunoscut.