In search of inner beauty

foto

Din naivitate ne emotionam foarte tare ? Viziunea noastra occidentala este obsedata de emotii negative care au fost analizate la un moment dat. Din cinci emotii "fundamentale" : dezgust, teama, manie, tristete si multumire nu exista decat una pozitiva. Emotiile negative par sa strige: "gandeste-te la tine mai intai", in schimb inspiratia pe care o resimti in fata marinimiei unei persoane pe care o admiri sau in fata imensitatii unui peisaj sau armoniei unei gradini induce miscarea inversa. Ea te opreste, de asemenea, pentru a te scoate din gandurile obisnuite. Iti deschide mintea si inima catre noi moduri de a fi si de a primi ceea ce lumea are de oferit si catre ceea ce iti doresti tu sa-i aduci. Asadar nu uitati, hormonul dragostei (ocitocina - hormon secretat de creier cand acesta este stimulat de emotii bune) iti aminteste ca prin legatura ta cu ceilalti gasesti ceea ce e mai frumos in tine.

Nu ploua

Nu, nu ploua peste inima mea ci doar imi canta-n stropi fiinta. Caci din neantul virtual primesc in dar margele tandre, de care nici un pic n-aveam habar. Si se urneste iute valul iar pe Delfin il zbenguie din nou Oceanul.
Multam !

Ia auziti-o pe asta ce bine suna: "nu poti cladi castele din nisip uscat..."

Se indeparteaza plutind teiul meu

Ramuros, ramuros tot crestea teiul meu,
Ploi de miere din slavi adastau peste el.

Sa-mi fi fost acea zi, sa-mi fi fost tare greu,
Sa-mi fi fost fara griji acea zi, ori altfel ?

Trasnetu-l despica, trasnetul il izbi,
Tunetu-i palmui ziua-ntreaga.

Incarcat tot de flori si de-albine zglobii
Teiul meu s-a surpat in valtoarea cea neagra...

De departe ca-n vis lunecau rand pe rand
Langa mine manati mari busteni lunecara,

Si-n devale ma duc firul apei urmand
Nemaistiind daca e dimineata sau seara,

Se tot duce plutind, s-a tot dus teiul meu
Leganat ca o nava...

si un pic de nostalgie la "pachet"

Debut

Nu exista repetitii,
nici curente nici generale,
debutam direct in premiera
si direct in rolul principal,

N-avem timp, n-avem timp
de indicatii regizorale,
nici de soapte din cusca sufleorului
n-avem nici cand ne uita la public
sa vedem daca rade sau plange.

N-avem timp, n-avem timp !

Jucam invariabil, in rolul principal,
numai decorul se mai schimba cateodata
albul iernilor,
toamna topita in galben, exploziile
primavaratice,
invazia verde a verii.

Reflector ne e soarele,
stelele sunt luminile rampei.

Iubeste ! Bate-te ! Si razi mai tare !
Acesta este unicul debut !

Cortina se ridica. Mai ai trac ?


Va las cu Anastasia ;)

Flori si ochii nostri

Da,
poemul florilor cunoaste o culme atunci cand ridica stindardul celor mai rafinate culori.
Devenisem patimasa si am inceput sa rup flori si sa le duc in camera gandurilor mele.
Pana intr-o zi cand am intins mana spre o steluta albastrea. Erau o multime, o galaxie de lumini albastre. Dar in geamul casei a aparut ca din adancul apei un oval cu ochii mari, mirati. Mana mea s-a oprit nehotarata, pana cand pe ovalul fin a aparut un zambet, fluid, adiat. Am zambit si eu. Aveau aceeasi culoare ochii nostri.

Daruieste-mi

Fa asta pentru mine,
stinge
tipatul lumii.

Discursul sforaitor,
strada asurzitoare
pune-le sa emita pe frecventa
soaptei.

Imprima pentru mine
conversatia stelelor.
Vreau sa inteleg ce-si soptesc;
ele nu tipa nicicand
sunt mari
fara tipat.

Daruieste-mi
un cuvant uitat si tandru,
atat de tandru si atat de uitat
cum e glasul ultimei frunze ce mai intarzie
pe ram, in decembrie.

Am scris-o hat-hat...dar o dedic acum unui suflet ales.

Salut din inima revenirea pe scena a lui Cristi Minculescu. Stiam eu ca va fi bine !
Mi-am permis sa-mi amintesc si sa evoc in sufletul meu amintirea zilelor din '88-'89 in care stateam turceste pe-un covor si ne eram frati si prieteni.
Bine ai revenit suflet genial !
Rodica, iubita sotie.

Minunate si iubite raze vesnice, cuvintele-s putine atunci cand iubirea noastra spre voi e in prea-plin ! Sa ne traiti pentru ca va iubim !

Ruga matinala

Fie-ti
urcusul preasfant,
soare,
ce urci cu tarie,
pururi
realcatuindu-ma
dupa inalta
voia ta.

Infasa-ma
intr-o manusa.

De dincolo de fereastra
un tanar arbore
intinde
mana.

Copilul a vazut in somn
o jucarie
nemaivazuta.

Fie
sa aiba parte de o manusa
calda
si nedespartitoaredemana.

Unghiile despartirilor sunt
atroce
sa ne punem
manusa.

Dezmierdarile
ne prefac implacabil in calai
sa ne punem
manusa.

Pustii isi masoara puterile,
incaierarea
pluteste in aer
sa ne punem
manusa.

Pamantul
tremura din te miri ce
ca mana unui
betiv.

Sa ne punem
manusa.

Altminteri va trebui sa ne punem
camasa de forta,
o, soare,
ce urci,
preasfant
cu tarie.

Azi

Azi mi s-a spus prin vocea prietenei pe care-o stiu de treizeci de ani: "Oare o sa-ti pot multumi vreodata in viata asta ? "
Sigur ca atunci, demult, gasculitele de noi nu intelegeau ideea de continuu.
Insa as spune azi cum ca nimic si nimeni nu se inalta decat din locul in care ingerii vor si se lasa usor sa urce si s-adulmece sublimul.

Zi sonora

Ori poate ca vreun ostrov strans in corset liane,
Ori poate-un tarm ce-aprinde pe zari verzui lumine -
Nu stiu nici cand, nici unde, ivirea zilei stranii
ca o furnica iute, se va grabi-spre mine.

Eu stiu ca ziua aceea va fi o zi sonora,
Sonora noaptea aceea sosita-n cinstea vietii
E greu sa te intampin cand spatiul ma devora,
ma-ncumet sa-ti tai partii deszapezind nametii.


PS. Imi plac tipii astia de n-am cuvinte destule :) De aceea, celor iubitori de rock, desfatare

Si totusi, unii mor

...iar ceilalti, continua dansul..

Cine moare

"Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi..."

Pablo Neruda

Multumesc, Flavius