Da,
poemul florilor cunoaste o culme atunci cand ridica stindardul celor mai rafinate culori.
Devenisem patimasa si am inceput sa rup flori si sa le duc in camera gandurilor mele.
Pana intr-o zi cand am intins mana spre o steluta albastrea. Erau o multime, o galaxie de lumini albastre. Dar in geamul casei a aparut ca din adancul apei un oval cu ochii mari, mirati. Mana mea s-a oprit nehotarata, pana cand pe ovalul fin a aparut un zambet, fluid, adiat. Am zambit si eu. Aveau aceeasi culoare ochii nostri.
poemul florilor cunoaste o culme atunci cand ridica stindardul celor mai rafinate culori.
Devenisem patimasa si am inceput sa rup flori si sa le duc in camera gandurilor mele.
Pana intr-o zi cand am intins mana spre o steluta albastrea. Erau o multime, o galaxie de lumini albastre. Dar in geamul casei a aparut ca din adancul apei un oval cu ochii mari, mirati. Mana mea s-a oprit nehotarata, pana cand pe ovalul fin a aparut un zambet, fluid, adiat. Am zambit si eu. Aveau aceeasi culoare ochii nostri.
Postări
5 comentarii:
cu o pereche de stelute care semana cu ale tale, esti stapanul intregii galaxii...
ce frumoase podoabe pentru gandurile patimase...
:) de ...nu-ma -uita..Frumusete, finete, albastru...:)
Ajnanina,
frumoase ca si ochii care privesc spre ele.
Anca,
un blue etern mi-ar fi mereu in viata daca n-as trece din greseala un pic si prin infern.
Multam, esti albastrea !
Fac o precizare si spun ca tatal meu avea ochi albastri - el nu mai e cu noi demult - Fie-i Lumina Vesnica !
Eu n-am ochi albastri si totusi ochii nostri au aceeasi culoare :)
Trimiteți un comentariu