joi, 16 iulie 2009

Se indeparteaza plutind teiul meu

Ramuros, ramuros tot crestea teiul meu,
Ploi de miere din slavi adastau peste el.

Sa-mi fi fost acea zi, sa-mi fi fost tare greu,
Sa-mi fi fost fara griji acea zi, ori altfel ?

Trasnetu-l despica, trasnetul il izbi,
Tunetu-i palmui ziua-ntreaga.

Incarcat tot de flori si de-albine zglobii
Teiul meu s-a surpat in valtoarea cea neagra...

De departe ca-n vis lunecau rand pe rand
Langa mine manati mari busteni lunecara,

Si-n devale ma duc firul apei urmand
Nemaistiind daca e dimineata sau seara,

Se tot duce plutind, s-a tot dus teiul meu
Leganat ca o nava...

si un pic de nostalgie la "pachet"

4 comentarii:

Călin spunea...

Dar rămâne în urmă aroma, care răzbate, parcă toate versurile acestei poezii.

gabi spunea...

Calin,
sunt bucuroasa ca placerea aromei e impartasita si stiu ca nici tu nu esti mai prejos in versuri aromate.

ARIPI DE FLUTURE spunea...

imi place taRE mult mirosul florilor de tei.; am unul exact la geam

gabi spunea...

Fluturas,
ce fericire ai atat de aproape si cat de tandru glastra parfumata iti surade !