Ramuros, ramuros tot crestea teiul meu,
Ploi de miere din slavi adastau peste el.
Sa-mi fi fost acea zi, sa-mi fi fost tare greu,
Sa-mi fi fost fara griji acea zi, ori altfel ?
Trasnetu-l despica, trasnetul il izbi,
Tunetu-i palmui ziua-ntreaga.
Incarcat tot de flori si de-albine zglobii
Teiul meu s-a surpat in valtoarea cea neagra...
De departe ca-n vis lunecau rand pe rand
Langa mine manati mari busteni lunecara,
Si-n devale ma duc firul apei urmand
Nemaistiind daca e dimineata sau seara,
Se tot duce plutind, s-a tot dus teiul meu
Leganat ca o nava...
si un pic de nostalgie la "pachet"
joi, 16 iulie 2009
Se indeparteaza plutind teiul meu
Publicat de
gabi
la
17:34
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)






4 comentarii:
Dar rămâne în urmă aroma, care răzbate, parcă toate versurile acestei poezii.
Calin,
sunt bucuroasa ca placerea aromei e impartasita si stiu ca nici tu nu esti mai prejos in versuri aromate.
imi place taRE mult mirosul florilor de tei.; am unul exact la geam
Fluturas,
ce fericire ai atat de aproape si cat de tandru glastra parfumata iti surade !
Trimiteți un comentariu