Cele mai incarcate de sens
sunt scrisorile neexpediate,
pe care le citeste doar focul.
De fapt imboldul necomunicarii
e mai vechi decat scrierea.
E un dialog cu necuprinsul,
cu sine in necuprins.
E neputinta de a te margini
la teritoriul nemarginit de marginit
al cuvintelor.
Ea creaza functia de a vorbi cu sine.
Nu tulburati un copil
care vorbeste cu sine insusi.
Nu veti intelege nimic,
iar copilul si-ar putea frange gatul
cazand din nemarginirea unde traia
in clipa cand l-ati strigat.
Postări
6 comentarii:
cateodata e mai bine sa ramana la stadiul de ganduri... sa ramana nespuse, sau neexpediate... :) chiar original scrii. te puuuuup >:D<
Mcmc Erika, scumpa esti!
Si da, e mai bine sa ramana la stadiul de ganduri. Si eu pup!
hai, participa la o leapsa ;;) daca vrei :D
Ok...sa auzim...:D
Niciodata nu am putut sa scriu scrisori fara sa le expediez..dorinta de a-mi fi auzite gandurile era si este mult prea mare...
@Ana...
iar eu nu le expediez de cele mai multe ori, ramanand la stadiul intentiei. :)
Trimiteți un comentariu