foto: www.deviantart.
Din punctul de vedere al desprinderii omului de lume si al identitatii sale unice, intre om si lume incepe un lung conflict care se refera la incercarea omului de a deveni independent de aceasta si, concomitent, efortul de a face ca lumea sa fie conforma tendintelor si aspiratiilor sale interioare.
Daca putem vorbi initial de un plan uman (viata sufleteasca) si un plan natural (realitatea fizica), in final omul elaboreaza un al treilea plan, intermediar intre el si planul fizic al lumii, planul culturii. Cultura este o replica pe care omul o da mediului fizic si al lumii. In locul obiectelor, sunt puse valorile spirituale, ca produs al constiintei umane.
Daca putem vorbi initial de un plan uman (viata sufleteasca) si un plan natural (realitatea fizica), in final omul elaboreaza un al treilea plan, intermediar intre el si planul fizic al lumii, planul culturii. Cultura este o replica pe care omul o da mediului fizic si al lumii. In locul obiectelor, sunt puse valorile spirituale, ca produs al constiintei umane.
Planul culturii este factorul de protectie al fiintei umane si mediul ei de perfectionare prin depasirea instinctelor de viata spirituala.
Nivelul sensibilitatii se manifesta diferentiat de la un om la altul in planul vietii interioare. Daimonion-ul lui Socrate este ilustrativ si cunoscut. Nivelul sensibilitatii combinat cu starea afectiva si factorii inhibitori (teama, rusine, durere, dezgust) declanseaza o adevarata "criza sufleteasca" , avand ca urmare schimbarea profunda a personalitatii sale. Daca sensibilitatea excesiva poate avea rol inhibitor, prin actul sublimarii se obtine realizarea ei ocolita, ducand la eliberarea energiei psihice a inconstientului in exterior.
Cultura in general a fost creata sub presiunea nevoilor vietii sociale, in detrimentul satisfacerii naturale a pornirilor vietii individuale si continua sa fie intretinuta de fiecare om care face sacrificiul de a-si satisface pornirile instinctive nu in folosul sau personal.
Toate pornirile fundamentale ale naturii omenesti pot fi orientate prin sublimare catre scopuri inalte, sociale, religioase, culturale.
Postări
11 comentarii:
oare in momentul in care scopurile sociale, religioase, culturale devin scopuri in sine si ne fac mai mare prapastia intre noi si El , cum / in ce ar putea fi ele insele sublimate?
in procesul de individuare, omul cauta sa integreze in el insusi ceea ce a desprins, iar cultura e ceea ce isi mai aminteste + ceea ce inventeaza dupa ce a uitat...
uneoari ceea ce iese e sublim. alteori nu.
Gabitzu mi-ai rupt pattern-ul si m-ai introdus intr-o lume filozofica si poate prea abstracta pentru ora la care iti citesc blogul... asa ca te rog sa ma scuzi daca nu voi avea o exprimare la fel de elevata.
Sublimarea este pentru mine un act de supravietuire... fara ea nu as mai fi fost azi aici :) Atunci cand traiesti intens fiecare clipa, fiecare gest si fiecare vorba totul capata o dimensiune gigantica, pe care tot ce pot face este sa o transform... prin logos...
fascinata de cultura, de posibilitatle mintii umane de a sublima, ma intorc totusi spre natura de fiecare data cand am ocazia.
si totusi... uneori ma trezesc interpretand-o, povestind-o in mintea mea ca pentru altii, asociind imaginile, emotiile, valorile in prajitura personala.
si totusi, as prefera sa nu...
ma tem ca sublimarea a ajuns un mecanism automat... imi sublimez
dorintele inabusite, dar si bucuriile... uneori inca inainte de a le fi trait pe deplin.
ca atunci cand facem o fotografie pentru a ne aminti, iar apoi privind-o, ne dam seama ca amintirea nu exista, nu am apucat sa traim emotia inainte de a apasa pe buton. iar fotografia aia devine un minunat: ,,ar fi putut sa fie"
oricum, prea multe cuvinte...
Chiar ajungem sa ne cunoastem suficient de bine pana cand parasim fizic aceasta lume? Oare reusim acest lucru?
Avem taria si putinta sa ne recunoastem calitatile si defectele deopotriva, asezate pe balanta vietii?
Firesc ar fi sa o putem face, sunt convins ca, unii, o fac, altii, mai "slabi de inger" se impotmolesc in mocirla greutatilor vietii refuzand macar sa-si aplece genunchii in fata Creatorului nostru, al tuturor, nu ca ar primii imediat salvare dar, si-ar pregati terenul pentru a invinge prin puterea cuvantului Dumnezeului nostru.
Dumnezeu te ajuta daca te ajuti tu pe tine, daca ai vointa sa o faci, sa razbesti. Cand te lasi aplecat de crucea ce-ti este data fara sa incerci sa o duci cu demnitate, atunci lagarul hidos al lumii te calca in picioare, te scuipa umilindu-te.
Un weekend placut tuturor!
Mugur, multumesc frumos.
Adevarat.Ascensiunea sufletului spre sferele inalte ale ideilor si apoi sublimarea prin arta au creat capodopere.
Si da, am mai vorbit noi de aceasta frumoasa terapie a sufletului.
In ce priveste intrebarea ta retorica as spune ca fiecare isi cauta de fapt fericirea si starea de bine prin eliberarea tensiunii interioare. Insa, modalitatile de realizare sunt diferite.
Pup si weekend minunat :)
Janine,
Da,
daca ar fi sa vorbim despre scopuri in sine, clar discutia se schimba. Ai dreptate cu ceea ce ai spus.
Insa,
Freud a spus la un moment dat despre cultura ca a fost creata sub presiunea nevoilor vietii sociale si in detrimentul satisfacerii naturale a pornirilor vietii individuale, dar omul continua sa intretina cultura, facand acest sacrificiu de a-si satisface pornirile instinctive in folosul comunitatii.Si da, nu e obligatoriu ca rezultatul sa fie sublim.
Pup si scuza intarzierea si lenea in gandire de care dau dovada uneori :)
Kamita,
cum sa-ti rup pattern-ul ? :)
Tu insati esti o maiastra a logosului, iar trairile tale sublimate sunt prilej de fericire a celor din jurul tau.
Eu asa te percep.
Esti tare frumoasa.
Pup si weekend minunat !
Janine,
Nu stiu de ce trebuie sa ai aceste retineri ? De ce "mai bine nu " ? sau poate intuiesc ca raspunsul inseamna "ma tem sa nu sufar" ?
Daca derulezi un "ce ar fi putut sa fie" ajungi in zona resentimentelor si a disconfortului. Deci "mai bine nu" si "ce ar fi putut sa fie" sa se deplaseze mental spre "ce frumos o sa fie" !?!?!
Paul,
intrebarea ta este una individuala si nu de grup. Reusita in ceea ce priveste cunoasterea este o valoare a fiecaruia. Un mare bun si castig personal fiindca dupa cunoasterea individuala apare si cunoasterea colectiva.
Mi-a placut mult comentul tau. Esti un om bun.
Weekend placut si tie !
eu cred ca atata timp cat existam ca materie nu vom fi niciodata liberi,doar poate in gandire care mi-ar place sa fie infinita dar nu este,primul pas spre inteligenta il faci atunci cand iti dai seama ce prost esti,cred foarte adevarata aceasta zicala,....
Carol,
vrei sa spui ca nu vom fi liberi din cauza interdependentei celulare si energetice la nivel micro si macromolecular...
si ai dreptate.
In gandirea care tinde spre infinit putem gasi o oaza de libertate...putem alege sa o gasim...putem alege sa trecem pe langa ea...
Si da, cand iti dai seama ca esti limitat si mediocru ai facut un mare si curajos salt.
Mersi frumos pentru timpul tau.
Trimiteți un comentariu