Soarele meu

De pepeni, pepeni, pepeni galbeni e-ngropat
de pepeni galbeni, ca de miere-abunda
De-un dulce galben, care-i acel stat
sub care nume-i slova lui profunda ?

Si roze, roze - languroasa moarte
cor de parfumuri. Orga de culori
Unic taram cu oameni veseli foarte
care-ar manca doar trandafiri si sori.

Azur, azur celest ! Ce-i pretinzi oare
Si pentru ce-l deprinzi pe om huzurul ?
Cum ceru-n bolta lui stralucitoare
plutind, nu piere, nu se scurge
si nu-si topeste intreg conturul ?

Si cum, cand norul de furtuna si-mproasca fulgerele vii,
cand sfarma, biciuie-n detunet si scanteiaza cu dezastre,
Cum, datorita-acestor munti tu greul slavilor sustii,
nu lasi si nu pravali prapadul asupra capetelor noastre ?

Dincolo de livezi mari stanci scanteie,
cu varfuri ascutite si abrupte,
Lasa-le asa mai bine, neurcate;
Acolo-s despuiate cranguri,
de-o moarte nemiloasa rupte,
de moartea gurii insetate.

Ma-mpiedic in gramezi de pepeni, de pepeni galbeni ma sufoc
In flux de trandafiri ma-impotmol, dar merg si merg oloaga
Spargandu-mi teasta-n zidul temnitei solare
Razbind prin el cu o iubire intreaga
prin tine umblu infloritoare extrema-ardenta-n ars prezent
Neverosimil stat, dar existent !