Mutări

M-AM MUTAT AICI mulţumită lui Mircea Popescu
Site-ul e in curs de definitivare :)
Vă aştept cu drag !

Soarele de aur

Soarele de aur, peştişorii
argintii prin stuf de peruzea,
verzi privelişti zări săgetătorii,
strigătul din sângele tău "da" !

Mai aproape-i sângele ca peştii
înota-vom pân' s-o face zi
amândoi pe cursul răvăşit al nopţii
inimile reci ne-om încălzi.

Verzi privelişti, zări săgetătorii
soarele-mi salută visul "da"
Soarele de aur, peştişorii
argintii prin stuful ce-nverzea.

Dincolo de nori

foto

Noaptea m-a ascuns în întuneric până a răsărit luna poleită cu vedenii de argint. Oare cum o fi fost la începutul lumii? Exista atunci un frumos grandios, frumosul pur în care se măsurau gesturile ? Căror legi se supunea universul de sensuri adânci când puterea din lumina aştrilor erau singurele şanse ale vieţii? Ce însemna înţelegerea că fiecare secundă de viaţă reprezintă o alegere ?

Vino, orbule

foto

Vino, orbule
am să te ajut să treci strada.
A fost pesemne un dezmăţ al maşinilor
ori s-au lenevit măturătorii,
asfaltul e lunecos al naibii.
Ah, ce mai mint !
De fapt îmi doresc
satisfacţia minimă
de a fi ajutat un orb să treacă strada.
De fapt
am de gând să-l urmez pe acest orb;
nu mai ştiu
încotro s-o apuc.
Am nevoie de o călăuză,
de preferinţă un orb.
Orbii nu umblă niciodată
fără ţintă.

Cu atâta grijă

Te-am cules din adânc de fântână
şi te-am adus acasă pe drum ocolit,
cu atâta grijă de a nu te pierde
încât după câţiva paşi am înfrunzit.
Te-am amestecat în aluatul cuminte
şi te-am frământat îndelung fermecată
încât nepăzită, propria-mi umbră
s-a strecurat în aluat.
Apoi te-am aşezat uşor pe vatră
şi te-am copt din amiază în amurg
tot furând cu ochii, de departe
din trupul tău câte-un coltuc.

A reprima

Anecdota:

"Joe şi micuţa lui fiica s-au dus să viziteze un parc de distracţii. Pe drum s-au oprit să mănânce - le era foame. După ce şi-au potolit foamea au continuat plimbarea prin parc. Trecând pe lângă o tonetă cu floricele de porumb, micuţa a spus: 'tati vreau...' dar Joe i-a luat-o înainte şi i-a cumpărat floricele. Apoi, când au ajuns în dreptul unei tonete de îngheţată micuţa a strigat din nou : 'tati, vreau...' Joe s-a oprit, dar de data aceasta a spus: 'Vrei, vrei! Ştiu ce vrei - îngheţată !'

'Nu, tati !- s-a smiorcăit ea - vreau sa vomit !'.

 Ea asta voia de la inceput."

Dar cine a înţeles ? 

A reprima înseamnă să nu-ţi asculţi natura intimă. Reprimarea este un truc care te face sa lupţi împotriva ta prin crearea unui conflict interior care slăbeşte voinţa.

Recomandare

Dacă aveţi 20 de minute încercaţi chestia asta :)

Speranţe

Într-o lume măsurată într-un vas de sticlă viaţa nu cunoaşte griji. E îndestulătoare, după dărnicia stăpânului. E spaţiu de-ajuns. Şi lumină. Peisajul de verde sănătos e mai ceva ca în Ţara Utopiei.

Acolo s-a născut şi floarea apelor adusă la lumină pe oglinda ei. Pluteşte ca un nufăr mărunt, mărunt. Când se coace, bobocul se ridică la capătul unui fir de spirală. Unele fire poartă însemnul copilelor, altele ale feţilor frumoşi. Din ultimii se desprind bulgăraşi de aur care plutesc abandonaţi pe apă în căutarea fecioarelor. În clipa în care se cunosc, speranţele devin realitate. Un miraj sub sticlă, o mişcare prin sine sub privile noastre nestânjenite, discrete.

Săbuinţă

foto

Într-un pumn de ţărână, sub un colţ ascuţit de stâncă se ridica un mănunchi de flori albe, cu petale ca nişte raze stelate ocrotind un miez întunecat, aproape negru. La marginea petalelor strălucea o aureolă din lumină tremurată. Căutătorul meu s-a opintit pentru ultima oară şi s-a aruncat să smulgă florile. Într-o clipă de gândire m-am hotărât, l-am prins de mână şi i-am spus:

- Să lăsăm să vină şi alţii să cunoască bucuria dulce la capătul unui suiş anevoios. Să lăsăm acolo floarea de colţ.

M-au cuprins fiorii când am măsurat îndepărtarea.

Emoţii

foto

Deşi trăim stări afective vii şi puternice încercăm şi reuşim de cele mai multe ori să transmitem în exterior doar linişte. În unele cazuri stările emoţionale devin stimuli pentru faptele noastre şi sporesc puterea atunci când "de bucurie, omul este în stare să răstoarne munţii" şi în acest gen de stare afectivă omului îi este greu să tacă. Alteori avem o atitudine contemplativă sau defensivă atunci când de frică "ni se taie picioarele". Însă de foarte multe ori omul se închide în sine atunci când trăieşte un sentiment puternic şi ceea ce decurge din asta îmbracă un aspect frumos dar steril.